Prima Noapte -[ Volumul I + Volumul II ]

Volumul II- CAPITOLUL II

LUCAS

Cantina era o simpla camera mica cu câteva scaune și mese. Privirea îmi era abătută și plictisita, iar mâinile îmi tremurau datorita absentei drogurilor. Un grup de băieți mai înalți decât mine se oprira în dreptul meu rânjind. În spatele lor se zarea mică de tot o blonda cu ochi albastrii și privire aroganta. M-am lins pe buze. Trecuse ceva vreme.
-Hey tu! Cred ca ești confuz, dar am sa te iert ca na ești nou. Asta e masa noastră, prințesă.
Am oftat prelung, forțându-mi trupul sa nu se întoarcă spre ei. Tot ce am făcut a fost sa-mi îndes mâncare scârboasa în gura, sperând ca nu voi vomita intre timp.
-Oh... înțeleg ce se întâmplă aici.
Unul dintre ei veni spre mine și îmi arunca tava pe jos, înainte sa mă împingă și pe mine. Rectific, sa încerce, având în vedere reacția mea. M-am ridicat ca ars, împingându-l cu atâta forța, încât se dezechilibra și căzu peste ceilalți. Prietenii lor rămași în picioare mă priveau acum cu pumnii încleștati, mult mai vigilenți de acesta data.
-Deci, prieteni... Spuneați ceva?
M-am așezat relaxat la loc, așezându-mi un cot peste masa sa-mi sprijin capul.
Expresiile de pe fețele lor îmi dădură de înțeles că nu voi mai fi deranjat prea curând. Am căscat mulțumit, desfacand capacul sticlei de apa de pe masa. Nu prea sunt adeptul conflictelor de la un timp. Nu atâta timp cât știu ca am pe cineva ca ea acasă... Scopul meu de când ajunsesem aici nu fusese altul decât sa caut o cale cât mai rapida de a-i revedea chipul după care tânjeam atât de mult.

Printre rânduri își făcu loc un alt băiat îmbarcat în uniforma ca toti ceilalti, doar ca accesorizat cu tot felul de brățări negre și bandane de aceeași culoare. Ochii săi străluceau ageri, trădând un control de sine imposibil de distrus.
Se opri în dreptul meu și îmi întinse mana prietenește, apoi zâmbi.
-Îmi pare rău pentru ei... Sunt aproape imposibil de controlat uneori.
I-am privit mana întinsă preț de o clipa, înainte sa-mi dau ochii peste cap.
-Uita. N-am venit aici sa-mi fac prieteni.
După ce l-am analizat din cap pana în picioare, am adăugat fără chef:
-Mai ales ca nu pot sa-i înghit pe cei ca tine.
Era ceva ciudat de cunoscut la el. Mă simțeam ca și cum îl mai vazusem pe băiatul acesta acum ceva timp în urma.
Zâmbi cu jumătate de gura, apoi ofta teatral.
-Atât de ușor am fost dat uitării..? Sau poate ca te-ai străduit destul de mult sa uiți tot ce are legătură cu mine, Lucas Hateway.
-De unde îmi știi numele, creeper-ule? Chiar atât de popular am devenit?
Băiatul râse, iar ceva din rasul sau îmi trimise fiori pe șira spinării. Nu era doar imaginația mea, cu siguranță îl știam de undeva.
-Singurul de genul acesta de aici sunt eu, prințesă. Eram absolut convins ca vom începe relația cu stângul, ca și pe vas. Păcat. Și eu care aveam de gând sa vorbesc cu tata sa iti micșoreze pedeapsa.
Brusc am fost lovit de amintiri. M-am strâmbat, trantind sticla pe masa.
-Tu... Tu ești ciudatul obsedat de Katey a mea. Tu ești tipul de pe vas.
Păru încântat.
-Ooh, deci pana la urma Îți amintești de mine! Știam eu ca prietenul meu nu m-ar uita niciodată.
Falsitatea cu care vorbea era absolut dezgustătoare. Și ochii, ochii ascundeau o mare ura lăuntrică la adresa mea. Aflasem atunci ca era un psihopat, doar ca acum mi se părea de-a dreptul dement. Felul cum vorbea, cuvintele sale rostite cu cea mai mare falsa grija se înfigeau ca pumnalele când ajungeau la mine.
Ceea ce se schimbase cel mai mult la el era înfățișarea. Se părea ca felul cum obișnuia sa se îmbrace era doar o necesitate ce trebuia respectata când era în preajma părinților săi. De altfel, fiecare membru al familiei sale nu aducea deloc a o persoana fără importanta și statut social.

Am înghițit în sec.
-Ce cauți aici?
-Credeam ca ti-am spus. Tata deține aceasta școală. Părinții tai au plătit destul sa-si aduca fiul la o școală particulara, asta bineînțeles după ce au primit o reducere chiar de la tatăl meu. Nu trebuie sa-mi mulțumești! A fost plăcerea mea.
Am strâns din dinți. Simțeam ca ceva nu era bine. Bunăvoința aceasta a lui nu putea fi întâmplătoare. Mai ales ca sursa de unde aflase ca eu urmam sa fiu dus la reeducare chiar înainte ca eu sa știu mă intriga peste măsură.
-Ei? Ți-ai înghițit cuvintele? Știam ca sunt intimidant, dar nu na gândeam ca un dur ca tine sa...
-Ce urmărești cu vizita asta mică... Felix?
Numele sau îmi veni în minte rapid, împreună cu chipul micutei mele, când îmi povestise în detaliu întreagă întâmplare din acea noapte. Mi-am înăbușit un suspin. La naiba cu asta, viată! Absenta ei mă chinuia îngrozitor.

Băiatul se întunecă la fata, înainte sa se apropie mai mult de mine și sa se aplece. Acum fetele noastre erau la același nivel.
-Niciodată, dar niciodată în viața ta sa nu îmi mai spui așa aici. Aici numele meu este Pain. Baga bine la cap și nu mă confunda cu mucosul de pe vas, pentru ca jur Luke prietene ca ai sa regreti amarnic.
Am izbucnit în ras.
-Pain huh? Ce previzibil. Chiar exista cineva atât de bătut în cap încât sa iti și zică așa?
Blonda din spatele lui ieși în fata și ranji în direcția mea.
-Frate... E destul deja. În plus, tata ne așteaptă de vreo jumătate de ora. Haide...
Făcu o pauza sa mă analizeze, apoi spuse cu o voce joasa și mai înceată.
-Ai făcut deja destule.
Felix ofta și își trecu mana prin parul lung și negru.
-Am făcut, nu?
M-am crispat, punându-i o mana pe umăr cand dădu să se întoarcă.
-Ce vrea sa spună fata?
Îmi privi întâi mana de pe umăr, înainte sa mi-o ia și sa mă întoarcă intr-o poziție incomoda cu spatele la el. Râse scurt, înainte sa îmi șoptească la ureche:
-O sa afli curând. Pana și cele mai întunecate secrete ies la iveala mai devreme sau mai târziu, nu?
-Pain! se auzi vocea blondei, iar eu am putut în sfârșit sa mă mișc liber.
Mi-am frecat locul afectat, privindu-l lung cum pleacă. Nu îmi place ce se întâmplă aici... nu îmi place chiar deloc.