Prima Noapte -[ Volumul I + Volumul II ]

Capitolul XVII

-Nu, Jack! Jack... nu muri!
Le-am urmărit amuzata reacția când scena se sfârși și bătrânica termina de povestit.
-Stai așa... Asta e ea?
-Da, geniule... I-a promis ca va muri de bătrânețe și așa a și fost.

Telefonul lui Luke suna strident. Mi-am întors privirea.
-Ai de gând sa răspunzi?
-SHHHHH! Vreau sa văd cum se termina!
-Luke! Răspunde la blestemația aia!
Cu ochii încă ațintiți spre ecran, întinse mana spre telefon, dărâmand o vaza în drumul sau. Îl puse la ureche.
-Alo?
Chipul sau paru surprins și apoi sumbru.
-Cine e?
Îmi arunca o privire scurta, înainte sa se ridice și sa iasă pe hol. M-am uitat lung la Matt, înainte sa merg după el.
-Katey! Stai aici... Îți spun eu ce are.
Am vrut sa comentez, dar tot ce am făcut a fost sa incuviintez în sila.

             LUCAS

Vocea fratelui meu mai mare răsuna tare și clar prin difuzorul telefonului. I-am ascultat cu atenție tonul,  încercând sa detectez orice urma de sarcasm sau furie. Nu era nimic... Vorbea ferm, fără emoție. M-am cutremurat.
-Ajung în seara asta.
-Tu Îți bați joc de mine?
-Ba deloc. Spune-i lui Katey ca o Salut.
Chiar dacă nu-i vedeam fata, știam ca zâmbește. Mi-am înghițit nodul din gat.
-N-ai sa te atingi de ea... nu și de data asta.
-Oh, ba te asigur ca da, frate... Data trecuta am lăsat treburile neterminate, dar de data asta...
-De data asta ce, Shane?! M-am saturat de tine... N-ai sa-i faci rău! E destul de deșteaptă încât sa fuga de tine...
Urma o pauza îndelungată, în care Îi puteam auzi numai respiratia fratelui meu.
-E un post liber la scoala ta... profesor de istorie. Ne mai auzim frate... Mâine la ora.
Am trântit telefonul de perete, punându-mi mâinile în cap. Răsuflarea mea o luase la goana, la fel ca și bătăile inimii. Mi-am ridicat ochii spre Matt ce mă privea abătut.
-Shane..?
-Nu, Matthew!  Bunica!
Își dădu ochii peste cap, venind spre mine.
-Ce mai vrea de data asta?
-Vine încoace... Și se angajează aici... la noi la școală, mai exact.
Băiatul făcu ochii mari, privind spre ușa care se deschise. Katey apăru în prag, incrutandu-se.
-Tu trăgeai cu urechea?
-Pai am încercat... dar tot ce puteam auzi era aparent: blah, blah, blah... deci... Care-i faza?
-Shane vine în oraș.
-Matt!
Mi-am întors privirea spre chipul înfiorat al lui Katey. Ochii săi de bulbucara, gura schimonosindu - se. Raspiratia adânc, înainte sa spună ceva.
-Acel Shane..? Fratele tău? 
Am aprobat ușor. Nu eram foarte sigur despre ce ar fi trebuit sa-i spun, nu după ce s-a întâmplat data trecuta.
-Dar... E atât de ciudat. Încă mai țin minte când m-ai lăsat prima oară singura cu el. Voiai sa îmi arăți noul tău joc, iar el... El a încercat sa mă facă sa-l sărut. A fost atât se ciudat, Luke... Pentru un copil de opt ani a fost...
Am luat-o în brațe, mangaiandu-i parul. Mi-am lipit gura de urechea sa, șoptindu-i încet.
-Shh... n-am sa-l las sa-ti facă rău.
-Promiți?
Am înghițit în sec. Fratele meu nu era chiar cea mai ușor de controlat persoana.
-Promit.
I-am dat drumul, aruncând o privire spre Matt. Puteam sa jur ca am observat ceva diferit în ochii săi: gelozie. Mă privea ca pe un fel de dușman, chiar dacă noi doi ne cunoașteam cam din totdeauna. M-am încruntat puțin, amintindu-mi ziua în care avusese curajul sa-mi spună ce simtea pentru ea. Pur și simplu luasem foc... Știam prea bine de ce era și e el în stare. Voiam s-o protejez, atâta tot.

Își încleșta pumnul, prefăcându-se ca-si verifica telefonul cu cealaltă mana. Își dese vocea, înainte sa spună:
-Majoreta la orizont... Eu trebuie sa plec.
-Cine-i norocoasa, frate?
Tonul meu paru mult mai rece decât intenționasem. Băiatul baga de seama și îmi răspunse la fel de rece, cuvintele prefăcându-se în sloiuri de gheata.
-Amellie. Pa, Katey... Mai gândește-te la ce ti-am propus.
Prietena mea paru surprinsa, apoi aproba anevoie, ascunzându-se după brațul meu. Părea atât de micuța pe lângă mine... Ochii săi schimbători erau acum maronii, ca și frunzele bătute de vântul melancolic al toamnei.
L-am urmărit pe Matt cum se îndepărtează, înainte sa o trag pe Katey de mână înăuntru și sa închid ușa.
-Ce voia sa spună Matt, Katey?
-Pai știi tu... niho, niho. Bang, Bang. Ahem, ahem.
-Poftim?!
-Da. Tu ce credeai? De asta a plecat așa. Era nerăbdător.
-Katey... eu te întrebăm ce a vrut sa spună cu "Gandeste-te la ce ti-am propus."
-Oh... aia.
-Da!
-Pai nimic, de fapt...
-Mi nu mi s-a părut nimic.
-Luke! M-a invitat sa ieșim, bine?
-Oh ... și tu ce ai spus?
-Ca nu știu... ca trebuie sa am grija de tine și chestii...
-Ha, pretexte! Nu vrei sa ieși cu el, nu?
-Nu știu... adică e drăguț și chestii, dar eu plac pe altcineva.
-Nu se poate! Placi în sfârșit pe cineva?!
-Um... păi cam da.
Am încercat sa zâmbesc, dar parcă era ceva în plus în zâmbetul meu. Ceva ce-l făcea ireal.

       KATELYN

Proasta mișcare, Katelyn. Acum trebuie sa vorbesc despre el la persoana a treia...  De ce a trebuit sa spun așa ceva?
-Îl cunosc? E dobitoc? Jur ca dacă te rănește...
-El... S-a mutat în România!
-Oh... departe. Cum v-ati cunoscut?
-Pai eram pe strada și... Mi-am scăpat caietele.  El m-a ajutat sa mi le ridic.
Asta făcuse Luke în prima zi de liceu... Eram atât de speriata, dar el... El m-a ajutat enorm.
-N-ai zis ca locuiește în România? Katey, ești sigura ca...
-Era în vacanta!
-Sigur... și ai vreo poza cu el?
-Um... N-nu... El urăște pozele.
-Mmhmm... normal. Katey, am o vaga bănuială ca minți. Acum, care-i adevăratul motiv pentru care nu vrei sa ieși cu Matt?