Prima Noapte -[ Volumul I + Volumul II ]

Capitolul XLI

Pasii deveneau din ce în ce mai clari, pe măsură ce se apropiau de noi. Nu mai încape nicio îndoială că ei sunt. I-am îndepărtat ușor mana, ștergându-mi lacrimile parțial. M-am ridicat ușor, apropiindu-ma precauta de ușa.
-Scumpo..., se auzi vocea tatei, care dispăru la indemnul mamei de a o lasă pe ea sa vorbească cu mine.

Se auziră pașii săi gravi cum se îndepărtează pe hol și apoi oftatul prelung al mamei.
-Stii,am avut un iubit în liceu... Numele lui era Adam și era pur și simplu perfect...
-Mama, dacă e încă o poveste nemuritoare cu o morala ascunsa, nu vreau sa aud.
Dar ea continua de parcă eu nici nu vorbisem.
-Îl adoram pur și simplu. De aceea i-am și permis sa-mi ia v...
-Mama... Încetează!
-Doar ca ce făcuse el fusese numai un pariu stupid. Am fost rănită grav atunci.
Urma o pauza lunga în care tot ce am putut auzi era respiratia mea precipitata.
-Nu vreau sa sfârșești rănită, Katey... Pentru ca și Îți spun din experiența unei întregi vieți, ca rănile din dragoste dor cel mai rău și durează cel mai mult. Crede-ma pe cuvânt și ai grija cui îi oferi inima ta, bine? Gândește-te de doua ori...
Dădu sa se ridice, dar fu oprita de vocea mea chinuita.
-De unde știi de mine și Luke?
-Te rog, iubito! Cum de privirea ta s-a schimbat din "mica obsedata Katey" în privirea unei adevărate domnișoare? Îl privești cu admirație, asta e... Îl privești ca pe un model, doar pentru ca e mai mare și te atrage într-un fel, așa-i?
-Da..., am recunoscut eu învinsă, aruncându-i o privire lui Luke.
El doar Îmi zâmbi, continuând sa asculte cu interes discuția pe care nu trebuia de fapt sa o audă.
-E acolo, nu?
M-am crispat.
-Ce? De ce ai crede așa ceva?
-Of, Katey... Am ajuns sa te cunosc mai bine decât ar trebui. Mai ales ca modul sau de "a șopti" este cam același cu a striga în gura mare.
Nu mi-am putut abține un zâmbet mic, înainte sa descui ușa. Ea ne privi pe amândoi, staruind mai mult pe el. Părea ca face eforturi sa-l privească, părea încă dezgustata de persoana lui.
-Luke...
-Doamna Brown, spuse el, așezându-se mai cuviincios.
-De câte ori ti-am spus sa-mi zici Marissa?
Zâmbi trist, lăsându-si umerii în jos.
-Nu știu dacă este chiar o împrejurare prea fericita sa va strig așa acum...
Mama îl tintuia încă cu privirea.
-De ce ai făcut-o..? De ce ai ales calea acesta plina de neajunsuri și greutăți?
-Bănuiesc ca sa fi ales calea ușoară nu îmi statea în fire... Poate ca mi se părea prea plictisitor de normal.
-Lucas! Nu face pe deșteptul cu mine. Te știu de când erai de-o șchioapă!
-Îmi... îmi pare rău. Am greșit și îmi pare rău.

Mama îl mai privi o clipa, înainte sa se îndrepte spre ușa.
-Păcat de tine... Păreai sa ai atât de mult potențial.
Și cu asta ieși din camera la fel de repede cum a intrat.
-Stai! am strigat eu, chiar înainte sa se piardă după colt.
-Hmm?
-Mai sunt atât de multe lucruri pe care ar trebui sa le știi, mama...
-Oh, ca de exemplu?
-În primul rand, e adevărat ca vor sa îl trimită pe Luke de lângă mine..?
Ea ofta și se întoarse din nou spre noi.
-N-am văzut-o niciodată mai hotărâtă pe Tori. Ai dat-o în bara, tinere. Grav de tot. Nu știu cum o vei nai scoate la capăt. Care era celălalt lucru, Katey..?

Mi-am muscat buza pana la sânge, simțind o imensa piatra cum îmi apasă sufletul. Era vina, vina ce mă chinuia și mă consuma pe interior. Îmi rosesem unghiile pana în carne, palmele mele având cicatrice de la cât fuseseră zgâriate.
Cum era oare mai bine? Ar fi trebuit oare s-o iau pe ocolite și sa-i spun fără sa-si dea seama?
-Mai ții minte ca de Crăciunul trecut am fost la unchiul Todd? Ăla a fost chiar un curcan Bun și... Bradul de Crăciun, sunt însărcinată, a fost absolut mirific. Și cadourile... Nu crezi..?
Se stramba într-un mod greu de descris. Era ca și cum întreaga sa furie, frustrările, absolut totul era concentrat în acea încruntatura.
-Ce-ai spus..?
Am clacat, izbucnind în lacrimi.
-Pe insula... L-Luke... M-am pierdut cu firea! Îmi... îmi era teama ca mă va părăsi dacă nu o fac.
Luke paru uimit și rănit în același timp.
-Cum... mi-ai forțat fata..?
-Nu! Mama... a fost alegerea mea. El nu are nicio vina ca sunt eu nechibzuita... Îmi... Îmi pare atât de rău... îmi doresc sa n-o fi făcut. Chiar îmi doresc.
Izbucni într-un ras psihotic, ce-mi dădu fiori pe șira spinării.
-D-de ce razi..?
-Mai știi pastilele pe care ți le dădeam drept vitamine o dată la ceva timp? Se numesc anticoncepționale și împiedică formarea sarcinii.
-Stai, de ce nu mi-ai spus ce sunt..?
-Pentru ca asta ar fi insemnat ca eu aprob ca tu sa-ti începi activitatea, într-un fel. Așa eram sigura ca ești protejata fără ca tu sa știi. Am trecut și eu prin liceu... e mai rău decât pare.

Am zâmbit larg dintr-odata, agățându-ma de gatul sau.
-Vrei sa spui ca..?
-Nu ești însărcinată, Katey... Totusi vreau sa mergi sa faci un control, bine?
-Da! am încuviințat, lăsându-mi capul pe umărul sau. Dar... stările de greata?
-Probabil doar suprasolicitare. Ai trecut prin niște momente grele, fata mea.
-Deci, nu trebui sa renunț la liceu?!
-Despre ce vorbești..? Normal ca nu. Totusi, vreau sa te gândești bine înainte sa mai faci ceva de genul acesta vreodată. Vreau sa stai și sa reflectezi asupra consecințelor și urmărilor faptelor tale, bine?
-Da, mama...
-Ai scăpat ca prin urechile acului de data acesta, dar eu nu voi fi acolo mereu sa te protejez, Katelyn. Mă aștept la multe din partea ta... Fa-ma mandra ca-ti sunt mama.