Birocrația Washingtoniană (finalizată)

1

       Anul 2018 se anunță crucial pentru Statele Unite ale Americii. Întreg mapamondul își îndreptă atenția spre țara tuturor posibilităților, uniți de aceleași întrebări: cine avea să ia locul actualului lider de la Casa Albă și ce schimbări avea să aducă acesta odată cu investitura sa?

       După o cursă electorală presărată cu scandaluri sonore de ambele părți, majoritatea americanilor au ales și au surprins pe toată lumea, punând în cea mai importantă funcție din lume, pe singurul candidat rămas în cursă al partidului republican, partid divizat în urma propriei campanii controversate, deși lucrurile cele mai importante rămâneau cu desăvârșire urmările unei astfel de alegeri ce sfida o întreagă lume care nu credea în capacitățile celui ales.

       Cu un număr ce reprezenta mai mult de unul din opt locuitori ai SUA, imigranții deveneau o cauză ce punea presiune enormă asupra școlilor publice, a sistemului de sănătate și a infrastructurii fizice, fapt care determina pe oricine ar fi fost ales, să găsească o soluție salvatoare pentru aceste servicii publice.

*           *             *            *            *            *

        Privind pe fereastra largă a cafenelei Five Star Cafe trecătorii de pe Central Ave, Eva își luă cana în mână, sorbind o înghițitură din lichidul aproape rece.

       Ultimele zile nu fuseseră nici pe departe satisfăcătoare, pe nici măcar un plan, iar știrile legate de proaspăta lege adoptată de noul președinte al SUA, o dădură total peste cap.

       — Poate că te îngrijorezi degeaba! i se adresă buna sa colegă de muncă, încercând să o îmbărbăteze, deși, evident, nu prea-i ieșea.
      
       Erau doar cuvinte în care nici măcar Maia nu credea, iar asta era grav.

        Eva dezaprobă dintr-o clătinare a capului și după două secunde lungi în care o fixă pe Maia cu privirea, dădu glas ideii tot mai conturată din mintea sa.
   
       — De data asta nu mai am scăpare! răspunse vizibil îngrijorată cu o voce tremurândă, ce trădă neliniştea care o acapara încet, dar sigur.
     
       Ar fi făcut orice să se știe în siguranță, dar viitorul nu mai suna roz deloc pentru ea.

       — De cât timp ești aici? o întrebă roșcata, vrând să se asigure că nu avea să continue zicând o prostie.

      Eva se gândi câteva clipe pentru a-și face calculele și îi răspunse, privind-o sceptic:

        — De... trei ani!

        Pur și simplu nu mai avea încredere că s-ar fi putut face ceva care să o salveze de expulzare. Trecuse razant de vârsta la care s-ar fi salvat de noua lege, întrucât cea veche prevedea ca imigranții care intraseră ilegal pe teritoriul țării când erau minori, să fie feriți de acea măsură.

         — Asta înseamnă că aveai deja douăzeci și unu de ani când ai ajuns aici, continuă Maia, strâmbând din nas deznădăjduită, sorbind la rându-i din cafeaua care se răcise.

       Ema oftă îndelung, iar după ce-i aruncă o privire piezișă cu subînțeles prietenei sale, nu-i mai rămase decât să ridice din umeri.

        — Știu! Poate că ar trebui să mă duc să-mi fac bagajele deja, înainte să mă trezesc cu agenții ICE* la ușă, rosti ironic, dar totuși preocupată, trecându-și mâna prin părul de un brunet total specific mexicanilor și scanând din nou cu privirea peste ziarul aflat lângă ceașca sa, dar pe care nici măcar nu-l desfăcuse în dimineața asta.

         Nu regreta nici o secundă alegerea de a fi emigrat dincolo de granițe, pentru un trai mai bun. Viața nu-i fusese ușoară, odată rămasă fără părinții care-i decedaseră într-un nefericit incendiu, dar aici în Phoenix își făcuse un scop. Îi plăcea să lucreze cu oamenii, iar meseria de frizeriță îi venea ca o mănușă, chiar dacă nu era angajată cu acte în regulă. Diferențele dintre un stat şi altul atunci când era vorba despre angajarea de personal, o avantajau oarecum. Nu făcuse nici un studiu în acest sens, dar nici nu era nevoie pentru că indiferent de experianța pe care ar fi avut-o în spate, ar fi fost tot ucenic ce trebuia să învețe meseria de la zero. Eva învățase destul de bine şi rapid, fiind chiar mulțumită că putea să se întrețină singură, iar asta-i era suficient.