Birocrația Washingtoniană (finalizată)

12

       Aiden se trânti pe bancheta din spate, sub privirea iscoditoare a Maiei, după ce insistase ca Eva să rămână pe scaunul din dreapta a șoferului. Ar fi fost prea insensibil să nu-i menajeze cumva părțile dolorifice ale corpului slăbit de puteri fără să se simtă vinovat pentru fața palidă a acesteia.

         Nu s-a aşteptat ca Eva să participe cu adevărat la înmormântare. Fusese o prostie spusă la nervi combinați cu alcool, dar care s-a dovedit a-l face să aibă mustrări de conştiință. Greşise față de ea la fel de tare ca în momentul în care a acuzat-o pentru accident, deşi măsurătorile ulterioare i-au demonstrat exact contrariul.

        Cum poate o persoană să suporte atâtea din partea unui necunoscut? Cum pot eu să fiu atât de dobitoc? Se întrebă în gând, privind scaunul din fața sa, unde era aşezată Eva.

         — Mergeți direct acasă, aşa-i? John vru să se asigure înainte să plece de pe loc, rupând atât liniştea cât şi lanțul gândurilor lui Aiden.

         — Cred că Eva a făcut suficient efort pentru ziua asta, vocea Maiei se auzi aspră din spatele său, aproape ca un protest.

         — În regulă! răspunse acesta, privind femeia din dreapta sa, pentru a se asigura că este bine.

         Eva era tăcută şi liniştită. Tot ce aştepta era să se pună în patul comod de acasă şi să scape de rochia neagră cu efect deprimant, contrar dorințelor prietenei sale ce se bucura de compania lui John în aceeași măsură în care simțea prezența lui Aiden ca un ghimpe în coastă.

         Nici treizeci de metri nu au apucat să parcurgă şi Maia nu-şi mai putu stăpâni curiozitatea, adresându-i-se bărbatului din dreapta sa:

        — Cum de nu am văzut niciodată vrun articol despre tine în ziare?

        Sunt o umbră. Ar fi vrut să răspundă.

        — Eu nu sunt aşa important încât să se scrie despre mine, răspunse acesta plin de modestie, aruncându-i o privire piezişă.

        — Totuşi... stai la vila Zoltan! exclamă Maia, nemulțumită de răspunsul primit.

        — Deocamdată şi nu pentru mult timp, sper..., veni noul răspuns al lui Aiden care o făcu să-şi încrunte privirea.

       De ce trebuie să fie aşa de nesuferit? Se întrebă ca pentru ea, dându-şi ochii peste cap.

         — Aiden este nepotul secretarului de stat Simon McCraig, fratele doamnei Zoltan, o lămuri John cu zâmbetul pe buze, privind-o în oglinda retrovizoare.

        — Ah! Uite! Te-a lămurit el, răspunse şi Aiden sarcastic, arătându-l pe John care îi aruncă o privire amuzat.

        Ştia cât de mult ura prietenul său să fie numit fiul lui McCraig şi să nu fie recunoscut pentru propriile-i merite. Era şi el un om de afaceri destul de apreciat, însă în adâncul sufletului bănuia că totul se datorează numelui pe care îl poartă sau rudelor pe care le are şi nicidecum pentru ceea ce reprezintă el cu adevărat.

         Eva se așeză mai bine pe scaun, înghițind în sec la cele auzite și-i aruncă o privire scurtă Maiei care-i observă imediat fața palidă.

        — Ți-e rău? Vrei să oprească? se grăbi să o întrebe.

        Eva scutură capul în semn negativ şi luă o gură mare de aer în piept. Era mai plăcut sentimentul pe care îl avea în preajma lui Aiden înainte să fi ştiut toate acele informații despre el. Acum îl vedea exact ca pe un păpuşar cu puterea de a o manevra după bunul plac, asta în cazul în care i-ar afla secretul.