Birocrația Washingtoniană (finalizată)

44

        Alegerea locuinței în care să se mute împreună, a fost din motive evidente, apartamentul Evei, iar majoritatea zilelor din săptămâna respectivă, s-au dus: ba pe aranjarea lucrurilor aduse de John, ba pe organizarea petrecerii de vineri, dacă mai avea loc, ba pe vizitele insistente ale ofițerului sceptic în privința relației celor doi, chiar dacă aceştia voiau tot timpul să pară îndrăgostiți până peste cap, stând mereu îmbrățişați şi sărutându-se adesea chiar de față cu ea. Se pricopsiseră cu o doamnă foarte incredulă, sau cel puțin aşa voia să pară, ce-i supunea la teste atât individuale cât şi împreună, dar niciodată nu se declara satisfăcută pe deplin de răspunsurile acestora, cu toate că într-un final cedase, lăsându-le cale liberă pentru căsătorie.

          — Felicitări, dragilor! le ură aceeaşi doamnă, afişând un zâmbet larg şi înmânându-i un document lui John.

          La început acesta privi nedumerit, dar apoi înțelesese. Era hârtia semnată de ea, ce trebuia să ajungă la cea care avea să oficializeze căsătoria lor, şi care atesta faptul că au fost supuşi atât unei supraveghieri drastice, cât şi faptul că toate astea au dus la concluzia că ei chiar formează un cuplu.

          — Mulţumim! murmură Eva la fel de zâmbitoare spre femeia al cărei zâmbet îl vedea pentru prima dată în acea săptămână grea, făcându-şi cruce mintal că nu mai erau nevoiți să o vadă.

        Se obişnuise cu rolul de iubită al lui John, pe care începuse să-l joace perfect, cât şi cu prezența lui în casa sa, dar faptul că încetau toate interogatoriile stresante, îi ridicau o piatră direct de pe inimă.

         John se grăbi să ia acel document care-i lumină ziua şi se întoarse mai apoi spre Eva, luând-o într-o îmbrățişare, învârtindu-se cu ea de parcă ar fi fost un fulg şi mai că-i plasă un alt sărut, deşi nu mai era nevoie de nici o demonstrație, căci ofițerul de la Birourile de Imigrare se retrase imediat, făcându-se nevăzută fără ca ei să realizeze asta.

          — Ți-am zis că va fi bine! îi spuse acesta, pe un glas plin de entuziasm, şi se desprinse încet de ea, deşi nu ar fi vrut asta.

         Eva zâmbi şi aprobă, mutându-şi privirea prin încăpere, realizând abia atunci că deja erau singuri. Pentru prima dată în acea săptămână se simțea cu adevărat mulțumită de ceva.

         Măcar nu sufăr în zadar, gândi pentru sine.

        În ultima săptămână, Aiden se ținuse departe de Eva după două încercări nereuşite de a-i vorbi, iar ea resimțea dorul de acesta din plin, comparând de nenumărate ori situațiile în care se aflau ea cu John, înlocuindu-l în mintea sa pe acesta cu Aiden. Totul se rezuma la cum ar fi fost dacă, iar din cauza asta nu-şi găsea liniştea.

       În John descoperise o persoană excepţională, dar din păcate inima se dovedea a fi pe zi ce trecea mai tare decât raționamentul.

       Deşi credea asta, nu era singura care suferea în toată ecuația asta.

       Aiden luă plicul din mâna Maiei şi o privi nedumerit pentru câteva secunde, după care o invită în sufrageria mare a apartamentului său, unde toate miroseau a proaspăt.

       — Frumos aici la tine! spuse aceasta în timp ce îşi rotea ochii prin întreaga încăpere.

       Aiden o privi sarcastic şi ridică di umeri. Nu el fusese cel care amenajase totul, deci bine ar fi fost să fie plăcut, având în vedere suma uriaşă pe care fusese nevoit să o achite arhitectului.

        — Mă rog... murmură acesta într-un final şi se opri undeva între holul larg de la intrare şi sufragerie, când se decise să deschidă blestematul de plic.