Birocrația Washingtoniană (finalizată)

47

        Aiden o așeză pe Eva pe scaunul din dreapta șoferului și după ce îi puse centura, urcă la volanul mașinii sale și plecă în viteză, lăsând doar praf în urma lor.

         Nu avea habar unde să o ducă, fiindcă niciunde nu i se părea o idee bună, așa că singurul loc care i se păru în regulă, era cabana din pădure. Acolo nimeni și nimic nu avea să-i deranjeze, până când se vor fi liniștit.

         Eva deși era trează, părea într-o transă din care nici măcar glasul lui Aiden nu-l mai auzi atunci când acesta încercă să o strige, dar simți cum acesta își puse mâna pe genunchiul ei, fapt care o făcu să îl privească aproape imediat.

         — Cum ești? îl întrebă când realiză că el ar trebui să fie mult mai afectat decât ea, chiar dacă acesta se ținuse tare.

         Aiden înghiți cu greu nodul din capul pieptului și oftă, iar câteva secunde mai apoi opri mașina undeva la marginea străzii, căci își pierduse concentrarea de la condus. Avea nevoie de aer, iar asta îl făcu să coboare imediat.

         Era greu de exprimat în cuvinte durerea pe care o simțea vizavi de cele aflate, dar mai ales furia pe care și-o reprima atunci când se gândea la Simon. Și-ar fi dorit din toată inima ca altul să fie tatăl său și să nu mai aibă nici o legătură cu familia McCraig, dar acum acest lucru îi era imposibil. Purta în vene sângele celui pe care ajunsese să îl urască.

         Eva observă lacrimile din ochii lui și nu rezistă tentației de a coborî la rândul său din mașină, apropiindu-se de el și cuprinzându-l într-o îmbrățișare de care aveau nevoie amândoi.

          Când se mai linişti, Aiden profită de apropierea lor și își adânci pentru câteva secunde privirea în ochii migdalați ai Evei, apropiindu-și apoi încet buzele de ale ei, făcând-o să își dorească acel sărut la fel de tare ca și el, lucru care se și întâmplă. Ea nu rezistă prea mult jocului de seducție la care apelase el și în secundele imediat următoare își năpusti buzele peste ale lui, antrenându-l și pe el într-un sărut ce stârnise în ei sentimentele pe care în zadar se chinuiseră să le ascundă.

         Nu puteau nega faptul că se iubesc, iar acum nu mai aveau nici un motiv să o facă.

         Eva se desprinse din sărut cu părere de rău și își trecu mâinile reci peste obrazul lui Aiden, îndemnându-l să intre înapoi în mașină.

          Acesta se conformă și după ce își reveni în starea de a putea conduce, urcă la volanul mașinii sale și nu mai opri până la cabana din pădure.

          Când privi spre Eva, aceasta adormise deja, dar nu îl lăsă inima să o trezească așa că o luă în brațe, purtând-o așa până în sufrageria cabanei, unde o așeză pe canapea și o descălță, învelind-o mai apoi cu o pătură până când focul din șemineu avea să încălzească aerul din cabană.

         Eva se simți după un timp supraîncălzită, iar când înlătură pătura de pe ea, deschise și ochii încet, realizând unde se afla de fapt.

         Se ridică în șezut, plimbându-și privirea prin încăpere, oprindu-se doar atunci când îl văzu pe Aiden, undeva pe covor, cu un pahar de ceva ce părea tărie într-o mână, privind în gol spre șemineu.

         Se ridică încet și se apropie de el, fără a-i spune nimic. Doar i se alătură pe covor. Chiar și așa, abătut și cu hainele șifonate, doar în lumina oferită de focul din fața lor, nu putea să nu recunoască frumusețea bărbatului de lângă ea.

         — Aiden! îl strigă, aproape şoptit, de parcă n-ar fi vrut să îl deranjeze. Cum ești? îl întrebă din nou, făcându-l să o privească și să își deschidă brațele pentru a o primi lângă el.