Birocrația Washingtoniană (finalizată)

26

        Pe fața lui Aiden se putea citi, în special furia, lucru care îl făcu pe John să se simtă mai stânjenit decât o făcea deja.

        Se apropie de prietenul său cu intenția de a-i vorbi, însă incertitudinea îl făcu să se abțină. Nu-şi dorea să întoarcă cuțitul în rană, deşi era conştient că acest lucru trebuie să se întâmple odată şi odată.

        — Nu credeam că ți s-a pus pata aşa de tare pe Eva.
Îi mărturisi, sperând ca acesta să aibă o reacție şi un răspuns liniştitor pentru el.

       Aiden afişă un zâmbet sfidător şi privindu-l pe John, ridică din umeri.

       — Spune-mi că nu e diferită de toate pe care le cunoaştem amândoi şi o să-ți răspund că nu mă interesează.

      John trase aer în piept şi înghiți cu greu nodul ce i se formase în capul pieptului. Ce să-i fi răspuns, când pentru el trebuia ca Eva să reprezinte exact aceleaşi lucruri ca şi pentru Aiden? Putea să-i răspundă că ăsta este unul din motivele pentru care vrea să se căsătorească cu ea, deşi sigur s-ar fi adunat de pe jos în secunda doi, după un pumn binemeritat din partea prietenului său, aşa că se limită la a-l aproba.

       — Clar este diferită.
Murmură acesta, schițând la rândul său un zâmbet ce părea că nu-i aparținea şi care îl făcu pe Aiden să se încrunte.

      — Dar cu tine, ce e?
Îl întrebă, punându-se împreună în mers spre parcarea unde lăsaseră maşinile.

       Dac-ai şti! Gândi acesta pentru el, făcând o grimasă tristă şi scutură din cap în semn de nu contează.

       Aiden hotărî să nu insiste şi odată ajuns în dreptul maşinii sale, se opri doar pentru a-l saluta.

       — Eu trebuie să trec pe la Zoltan. Am ceva de rezolvat. Ne auzim după?
Întrebă, punându-se la volanul maşinii sale, lângă care se afla şi cea a lui John.

      Cel din urmă aprobă, intrând la rândul său în maşină şi pornind motoarele aproape simultan.

      — Să te văd de ce eşti în stare!
Îl provocă pe Aiden, făcându-l să zâmbească, după care porni din loc, accelerând.

       În timp ce Aiden conducea acelaşi Porche, John se mândrea cu o frumusețe de Mercedes-Benz S65, care-l făcea să atingă o viteză neregulamentară în prea puțin timp. Era unul din avantajele pe care le avea ca fiu al unui senator. Evident că nu şi-ar fi permis niciodată o astfel de maşină din salariul amărât de agent, dar nu ăsta era motivul pentru care devenise unul.

        Aruncă o privire fugitivă în dreapta sa, pentru a observa cum Aiden îi zâmbeşte sfidător şi aproape că-l întrece, moment în care acceleră şi mai tare, ajungând primul la limita traseului ilegal. Se bucura de tachinările astea dintre ei şi deşi fură startul, John ştia că Aiden l-ar fi întrecut oricum, în cazul în care pista ar fi fost mai mare decât cei două mii de metri pe care i-au parcurs, până în dreptul primului semafor.

       — Ai avut noroc! N-am fost atent când ai pornit.
Îl anunță cel din urmă, râzând.

       — Când o să recunoşti că sunt mai bun ca tine?
Întrebă şi John în glumă, fluturând o mână în aer, în semn de salut pentru Aiden.

      Acesta râse din toată inima şi semnalizând la drepta, răspunse la salut din mers lui John, care înaintă pe un alt drum.

       În liniştea din maşina sa, lui Aiden îi pieri uşor-uşor orice urmă de zâmbet şi se întoarse cu gândul la Eva, rememorând iar şi iar imaginea ei, îmbrăcată în rochie de mireasă.