Birocrația Washingtoniană (finalizată)

37

       
        John își desprinse buzele de cele ale Celiei și o privi incredul. 

         — Ce te-a apucat? o repezi imediat, aruncând o privire în direcția unde odinioară Eva se afla în brațele lui Aiden, sperând inutil că ea nu-l văzuse și încruntându-se atunci când observă că acesta îi fixa cu o mână în buzunarul pantalonilor negri, în cealaltă ținând un pahar de șampanie plin, pe care îl închină zâmbitor spre cei doi pentru Dumnezeu știe ce. 

          Eva! unde e Eva? o aproape panică îl cuprinse pe John și se grăbi să o îndepărteze de pe el pe Celia care zâmbi victorioasă când îl zări pe Aiden singur. 

         Doar simplul fapt că Eva era mărul discordiei dintre bărbații pe care ea îi plăcuse odată, o făcea să simtă dispreț și mai mare la adresa ei, fără a avea un motiv real. 

         — John, dragule... reuși să spună, mimând inocența, când acesta aproape o împinse de lângă el și o fulgeră cu privirea. 

        — Păstrează explicațiile pentru mai târziu! o sfătui din mers, mărind pasul spre prietenul său. 

         Aiden îl privi zâmbind victorios, citind pe chipul lui John disperarea. 

         — Unde e Eva? îl întrebă acesta, când ajunse în dreptul său. 

        Aiden ridică din umeri.

        — Nu știu! răspunse sincer, deși cheful de a fugi după ea nu-i lipsise, dar aștepta doar ca ea să se mai calmeze și să îl accepte pentru a o consola. 

         Eva șterse noul șuvoi de lacrimi de pe chipu-i deja demachiat și mulțumi cerului că avuse inpirația de a îndesa în poșeta sa ceva mărunțiș, pentru orice eventualitate, după cum gândi chiar ea, în timp ce aștepta în răcoarea nopții, taxiul pe care îl chemase. Aruncă pentru o secundă o privire spre intrarea în casă, dar nu îndrăzni să se întoarcă după palton. Nu avea de gând să dea ochii cu John prea curând. Sau cel puțin așa spera.   

        Se cuprinse cu mâinile de brațe, încercând să înlăture fiorii reci care o învăluiră și tot ce își dorea în acele clipe era să plângă, dar nu-și dorea să atragă atenția, deși adună în timpul cât așteptă afară, câteva priviri curioase ale celor care ieșeau la fumat. N-ar fi fost nimic anormal dacă avea și paltonul pe ea, dar așa... 

        — Pune asta pe tine! o îndemnă John așezându-i în spate haina sa și o privi cu cel mai mare regret. 

        Citea pe chipul ei dezamăgirea, iar ăsta era ultimul lucru pe care și l-ar fi dorit în acel moment. Sărutul îl luase pe nepregătite, dar nu stârnise nimic înăuntrul său. Poate doar îi confirmă ceea ce știa deja. Celia era de domeniul trecutului, iar Eva pusese stăpânire iremediabil pe toate simțurile sale. 

         Eva se întoarse către el pentru a-i întâlni privirea, făcându-l să înghită în sec atunci când acesta observă ochii săi plânși și roșii. 

          — Ai niște ochi foarte frumoși, dar acum sunt superbi, o complimentă John, privind-o intens și făcând-o să răbufnească. 

         — Serios? Chiar vrei să vorbim despre ochii mei acum? întrebă Eva ironic printre suspine.

         — Iartă-mă! Îmi pare rău! murmură acesta rușinat și neputincios în fața durerii sale evidente. 

        — Pentru ce îți pare rău mai exact, John? întrebă la fel de rece și distantă, ștergând nervoasă lacrimile care nu conteneau să iasă.