Birocrația Washingtoniană (finalizată)

35

      
       Două zile de pace. De atât avuseră parte cei care urmau să se reunească în casa familiei Forest, pentru a o sărbători pe Sorana, mezina familiei, care împlinea frumoasa vârstă de optsprezece ani.

       Încă din zorii dimineții, Eva se simțea agitată, făcându-şi mii de gânduri cu privire la reîntâlnirea dintre ea şi Samantha. O treceau fiori doar când îşi amintea privirea aceea ce părea că voia să o străpungă.

       Mă urăşte, gândi, privind pe fereastra largă a sufrageriei sale şi scutură din cap de parcă ar fi vrut să alunge astfel de ipoteze din mintea sa, în timp ce o aştepta pe Maia să se îmbrace, pregătindu-se pentru un maraton la cumpăratul de pantofi şi o vizită pe la un salon de înfrumusețare pentru a se aranja cât de cât.

       — Sunt gata!

       O şi auzi pe Maia imediat, cum rosti bucuroasă, făcând-o să îşi îndrepte privirea spre ea pentru a-i zări părul roşcat şi creț, cum era strecurat doar puțin prin deschizătura uşii, semn că nu mai voia să intre.

        — Perfect! răspunse Eva şi, luându-şi geanta pe umăr şi paltonul din cuier, porni spre ieşire.

        După ore petrecute prin diferite mâini pentru a-şi aranja atât părul cât şi unghiile, Eva rezultă a se simți mai obosită decât după o zi plină de muncă, deşi... arăta impecabil. Păru-i cădea în valuri lejere până la mijlocul spinării, o parte din cel din față acoperind strategic doar unul dintre umeri, astfel încât de cealaltă parte să i se vadă gablonțurile argintii şi strălucitoare, lungi până la baza gâtului, încadrând perfect chipu-i machiat prin tehnica Smoky eyes, ce-i punea în evidență ochii de căprioară prin culori violet şi pomeții printr-un blush de culori nude, încoronând totul cu un zâmbet pus în evidență de rujul grena. Lipseau din ecuația perfectă rochia, pantofii şi plicul în care îşi îndesă telefonul şi ceva mărunțiş pe lângă oglinda de buzunar, pe care rareori o folosea.

        — O să arăți trăsnet! îi spuse Maia cu un oarecare entuziasm, în timp ce urcau în taxi pentru a se îndrepta spre casă. Habar n-ai cât aş fi vrut să fiu şi eu acolo, completă cu regret în glas, sau în locul tău, mai gândi fără să-i mărturisească deoarece nu avea intenția de a o face să se simtă prost.

        Eva doar schiță un zâmbet forțat şi privi pierdută clădirile ce rămâneau în urma taxiului. Ar fi vrut să fie cuprinsă de o transă din care să se trezească abia a doua zi, dar din păcate nu avea acest noroc.

        — Face şaisprezece dolari.

        Şoferul le anunță, moment în care realiză că deja ajunse în fața clădirii în care locuia, făcând-o să plătească imediat şi să coboare împreună cu Maia.

        În mod miraculos, clipele până să plece la petrecere se apropiau pe nesimțite, de parcă şi timpul părea că vrea să îi facă în ciudă şi trecea în viteză.

        Maia mai rămase cu ea când ajunseră în casă, dar plecă atunci când observă că se apropie ora la care John ar fi trebuit să apară. Nu voia să dea ochii cu el. Deja faptul că Eva era invitata lui la acea petrecere îi stârnea aceleaşi sentimente de gelozie şi nu voia să îi mai şi vadă cum pleacă împreună. Nu i-ar fi făcut nici un bine să îşi alimenteze gelozia.

        După momente de zăbovire, Eva aruncă o privire spre ceasul aşezat deasupra uşii, moment în care realiză că e aproape târziu. Rămăsese de acord cu John să treacă pentru a o lua la nouăsprezece, iar acum era nici mai mult nici mai puțin de nouăsprezece fără un sfert. Îmbrăcă rochia superbă pe care el o aduse şi nu se recunoscu pe sine în oglinda ce îi încadra întreaga siluetă. Nu mai fusese aşa de elegantă niciodată, iar felul în care se aranjase acum o făceau să realizeze cât de mult pot fi schimbate persoanele dacă îmbracă haine de o anumită calitate şi se coafează diferit. Cu siguranță cea din oglindă era reflexia unei fandosite total diferită de obişnuita Eva.