Birocrația Washingtoniană (finalizată)

42

       Maia se retrase după ce se asigură că Eva nu avea nevoie de ajutorul său. Oricum nu era singură pentru că John nu se încumetă să plece de lângă ea nici măcar o secundă, ba mai mult, se oferi chiar să o ajute să strângă prin bucătărie. Prânzul fusese unul ratat pentru că pofta le pierise odată cu discuţia pe care o începuseră înainte să fie întrerupţi de Maia.

        — Eva, mărită-te cu mine!

       Îi ceru John, într-un moment de apropiere dintre ei, când ajunsese lângă chiuvetă să-i înmâneze ceva tacâmuri, acolo unde ea spăla vasele.

       Eva îl privi sceptică şi debusolată.

       — De ce vrei să mai faci asta? îl întrebă cu voce joasă, privind fix în ochii lui negri şi abandonând pentru câteva clipe ceea ce făcea.

       Singură îşi enumerase nenumărate motive pentru care el ar fi trebuit să se îndepărteze deja de ea, deşi spre surprinderea sa, el se afla încă acolo, oferindu-i în continuare sprijinul.

       John respiră zgomotos şi îşi căută cele mai potrivite cuvinte care să nu o îndepărteze pe Eva, dar care să exprime exact intențiile sale.

      — Vreau să te ajut să rămâi aici! îi răspunse într-un final.

      Eva înghiți în sec. Asta era cu adevărat problema care trebuia să o preocupe şi putea să recunoască faptul că altă idee sau soluție nu avea.

      — Nu ştiu ce să zic, se eschivă timid.

       Brusc viața sa i se părea atât de complicată, lăsându-se purtată în trecut până când Jerry o părăsise. Da. Acolo simțise cum viața sa începuse să se schimbe radical dintr-una decentă într-una dezastruoasă.

       John o urmări tăcut şi îşi aşeză mâinile pe talia ei, adoptând o poziție destul de dominantă.

       — Vino cu mine chiar astăzi! Vom depune cererea pentru oficializarea căsătoriei, doar noi doi, fără a mai da explicații nimănui.
Îi propuse celei care îngheță în fața insistențelor sale.

      — Dar... tocmai ce ți-am spus că...

       Încercă Eva să-i readucă aminte motive pentru care el ar fi trebuit să plece de mult timp, deşi se afla încă acolo, făcându-l să zâmbească şi să ridice din umeri de parcă nu i-ar fi păsat. Îi păsa, dar mai mare era dorința de a o avea aproape decât cea de a se îndepărta de ea, poate chiar definitiv.

       — Fără nici un dar, o întrerupse. Lasă-mă să te ajut cu asta, după care vom face cum vrei tu! i se adresă din nou, făcând-o să cedeze.

       Era până la urmă cea mai la îndemână soluție a sa şi nu îşi permitea luxul de a-l refuza pe John, deşi îi era clar că dincolo de faptul că acesta chiar voia să o ajute, se ascundea un motiv mult mai întemeiat.

       — Mi-este aşa ruşine de toată situația asta! îi mărturisi şi îşi mută privirea undeva într-o parte, pentru că trupul său era imobilizat de mâinile lui John, ce poposeau încă pe talia sa şi nu se putea deplasa.

       El o privi cu drag şi luă răspunsul ei ca pe un da. Avea atâtea planuri cu ea. La fel sau poate mai multe decât Aiden. 

       Aiden se urcă la volanul maşinii sale şi părăsi curtea Vilei Zoltan, îndreptându-se spre Eva. Ardea în el dorința de a o revedea şi de a-i săruta buzele acelea ale căror atingere o resimţea şi acum.