Birocrația Washingtoniană (finalizată)

48

     
         După un timp...

        Odată cu trecerea timpului, lucrurile s-au mai aşezat pentru toată lumea, dar mai ales pentru Aiden şi Eva, deşi ultimele săptămâni fuseseră ținuți într-un suspans continuu.

       Au fost luați prin surprindere atunci când au aflat că Aaron părăsise căminul conjugal, pentru a se muta cu amanta sa, lăsându-i astfel pe toți impresionați de modul în care ascunsese asta de ochii lumii. El şi Samantha păreau un cuplu perfect, dar abia atunci înțelesese John mesajul pe care tatăl său i-l adresase în ziua când acea cutie a secretelor fusese deschisă. Fericirea ta e şi a mea! fusese doar un mod de a-şi cere iertare pentru alegerea pe care el o făcuse, în favoarea lui şi în defavoarea familiei. Probabil după o viață trăită cu regrete şi presărată cu nefericire, avuse curajul de a face ceva doar pentru el, având într-un final susținerea, atât a lui John cât şi a Soranei.

         Totuşi... astea nu erau singurele veşti care le perturbau liniştea. Aiden încercă să accepte ideea că Samantha e mama sa, deşi nu reuşea să treacă de bariera mintală de a o trata doar cu respect, şi asta din simplul fapt că o ştia de pe vremea când era un copil şi alerga prin curtea dânsei după John, iar de tatăl său încercă să nu se apropie prea mult, căci nu-i inspira decât milă. În ochii lui Aiden, acesta rămânea doar un om care se răzbună pe ceilalți pentru nefericirile sale, iar el nu voia să rişte de a o pune pe Eva în pericol. Lui Simon îi fusese ridicată imunitatea şi se trezi acuzat de trafic de influență, fiind acum într-un proces, care-i ocupa tot timpul şi atenția, din care spera să iasă basma curată cu ajutorul celor mai buni avocați din țară.
       
        Evei îi fusese foarte greu să dea ochii cu John, după ziua aceea nefericită, însă se simțise datoare cu o discuție față de el, în care îşi ceruse iertare la rândul său pentru toate neplăcerile pe care i le cauzase voluntar sau involuntar, iar el păruse că le acceptase, reuşind chiar să se mai vadă uneori în oraş, fiind mereu însoțiți atât de Aiden cât şi de Maia.

        Nu era clar dacă John se lăsase cucerit de Maia, dar erau mai tot timpul împreună, făcând fel de fel de activități, atunci când timpul le permitea. Nu era nimic greşit în asta, iar speranța Evei de a-i îndepărta suferința cauzată de sentimentele neîmpărtăşite, i se părea acum posibilă cu ajutorul prietenei sale.

        — În sfârșit voi deveni mătuşă! excalmă Maia cu un mega zâmbet pe chip, sub privirile tuturor, atunci când ajunse în sala de aşteptare cu John la brațul său, făcând-o pe Samantha să îi arunce o privire dojenitoare.

         Aceasta încerca din greu să îşi stăpânească vechile obiceiuri de a controla pe toată lumea, acceptând-o pe Maia, doar de dragul fiului său. Trebuia să facă asta. Înţelesese cât de greşit făcuse totul încă de la început, mai ales că John renunțase la a-i purta pică pentru secretele păstrate, hotărând să-i fie alături în depresia pe care o suferise după ce Aaron plecase.

        Sorana se ridică în picioare de pe scaunul pe care îi amorțise fundul și fugi spre John pentru a-l îmbrățișa, pupând-o mai apoi pe Maia, bucuroasă că avea în sfârșit companie. O adora pe roșcată din simplul motiv că erau aproximativ la fel de nebunatice, iar Maia intra mereu în jocurile Soranei.

        — Ați aflat vro ceva? întrebă John, în timp ce își rotea privirea prin acea sală de așteptare.

        Sorana ridică din umeri și se bosumflă.

        — Suntem aici de o oră și nimeni nu spune nimic, îi răspunse cu voce plictisită.

        John făcu semn că a înțeles și se îndreptă spre Samantha care bătea din picior neliniștită.

       — A venit ziua cea mare. Cum te simți? întrebă, schițând un zâmbet. 

        Ea se ridică în picioare și se avântă în brațele lui. Era emoționată și nerăbdătoare, dar și recunoscătoare pentru faptul că se afla acolo. Greșise mult față de toți și ajunsese să fie conștientă de acest lucru, dar trebuia să îndrepte asta, mai ales, pentru că i se mai acordase o şansă.

        Ușile de la salonul de așteptare se deschiseră, făcându-i să își îndrepte atenția întracolo și un Aiden fericit, ieși aproape instantaneu, afișând un zâmbet până la urechi.

       — E băiat!

       Excalmă acesta, neștiind pe cine să îmbrățișeze prima dată. Era fericit. După atâta timp în care se simțise deznădăjduit, își găsise în sfârșit scopul și fericirea, iar acelea erau Eva și nou născutul lor.

       John se grăbi să îl felicite, urmat îndeaproape de toți ceilalți, iar Aiden acceptă îmbrățișările tuturor, până când un mesaj îi atrase atenția.

       Felicitări, fiule! M-ai făcut bunic și habar n-ai cât mi-ar fi plăcut să îl cunosc și eu pe micul Aiden. Sunt convins că seamănă pe tine, dar sper să nu-ți moștenească și ura față de mine. Ce pot să vă urez? Fiți fericiți, dragii mei, așa cum eu n-am știut să fiu niciodată! Simon.

       Până și asta a reușit să afle, nemernicul, gândi Aiden și zâmbi în sinea sa, în timp ce puse mobilul înapoi în buzunar. Nimic nu mai reușea să-i strice liniștea. Aşa cum nimic pe lumea asta nu rămâne neplătit, dreptul lor la fericire fusese deja achitat prin lacrimi şi suferință.
      
      — Trebuie să mă întorc la Eva! îi anunță pe toți și plecă pe aceleași uși pe care intrase, lăsându-i șușotind.

       Trebuia să o vadă. Să-i mulțumească pentru darul de a se fi simțit împlinit cu adevărat, pentru că nimic nu putea fi comparat cu sentimentul de a-și fi ținut în brațe fiul.

       Eva privi cum acesta intră în salonul în care fusese dusă și cu ultimele forțe zâmbi. Citea pe chipul acestuia exact ceea ce simțea și ea.

       Aiden o sărută tandru pe frunte, după care amândoi priviră spre cuva în care era așezat micuțul. O parte din ei era acolo, dormind liniștit.

       — Ray? întrebă pentru a fi sigur.

       Eva îşi întoarse privirea spre Aiden şi mustăci.

       — Şi Edan, răspunse într-un final, făcându-l pe acesta să chicotească.

        — Atunci... Ray Edan să fie! spuse hotărât către soția sa, privind micuțul ce-i semăna perfect.

        

                                SFÂRŞIT!

         Nota autorului: Vă mulțumesc tuturor celor ce ați citit povestea asta care mi-a umplut zilele de vise şi scenarii. Sper ca ceea ce am scris aici să fi ajuns la inimile voastre, iar dacă sunteți de părere că merită citită, puteţi să o recomandați cu încredere oricui. Vă mulțumesc! Fiecare vot şi comentariu m-a bucurat enorm şi m-a ajutat să ajung aici. ♡♡♡