Birocrația Washingtoniană (finalizată)

30

       Două bătăi în uşa camerei, o făcură pe Eva să îşi îndrepte privirea spre aceasta ca să o invite înăuntru pe singura care avea acces oricând în casa sa.

        — E deschis! a strigat puțin mai tare şi s-a ridicat în şezut, aruncând o privire spre ceasul ce arăta trecut de ora zece. 

         Se simțea extenuată după toate emoțiile prin care trecuse, dar nu reuşise nici cum să mai adoarmă după vizita neaşteptată.

       — Ce faci în pat la ora asta? o dojeni în glumă Maia, apropiindu-se de patul atât de comod al Evei.

       — Mi-am luat liber! răspunse sarcastic aceasta, alarmând-o pe roşcata căreia îi pierise zâmbetul instant.

       — Ce e cu tine? întrebă Maia, în timp ce se așeză pe marginea patului, lângă ea.

       Eva inspiră şi expiră zgomotos o cantitate considerabilă de aer și o privi pe Maia fix pentru câteva secunde, după care hotărî să-i răspundă:

       — Aiden a fost pe aici.

       Maia se foi în loc de câteva ori şi analiză chipul încercănat a prietenei sale. Asta nu e de bine.

       — Cum adică a fost pe aici? Păi nu ziceai că...? Întrebă mirată, cu gândul la ultima lor conversație în care Eva îi mărturisi că nu e atrasă deloc de John și că l-ar prefera pe Aiden în postura de partener, asta dacă nu ar fi fost un McCraig care trebuia îndepărtat.

       — Nu știu de ce a venit, răspunse ridicând din umeri. Probabil băutura pe care o consumase l-a adus aici, deși eu am spus clar că-l vreau la distanță.

       — Poate că nesuferitul simte cu adevărat ceva pentru tine, concluzionă Maia. Se zice că persoanele în stare de ebrietate și copiii spun adevărul, afişând un zâmbet cu toţi dinţii, o încurajă pe Eva să își imagineze că undeva pe acolo și Aiden simte ceva pentru ea.

       — Crezi...? întrebă cu speranță în glas, dar abandonă ideea și scutură din cap dezaprobator. Oricum nu ar avea nici un sens, murmură mai mult ca pentru ea, dar Maia o auzi imediat.

       — De ce nu? După ce te vei căsători cu John, lucrurile între voi pot continua. Sau... mă rog... pot începe, insistă roşcata chicotind.

       — Maia, termină! o mustră Eva imediat, aruncându-i și o privire piezișă când îşi aminti de John.

       Of! John...

       Gândul că-l implicase în viața sa atât de complicată o făcea să se simtă prost şi pentru el. Părea un bărbat bun. Nu ştia prea multe despre el, dar faptul că acceptase să ajute o străină cu ceva atât de delicat, vorbea mult despre persoana sa, făcându-l să crească considerabil în ochii ei.

       — Apropo de John. Cum ești? întrebă aproape rușinată de faptul că ea era cauza geloziei pe care o observă la prietena sa, atunci când primise inelul.

       Clarificaseră poziția fiecăreia, dar tot se simțea oarecum vinovată.

       Maia zâmbi strâmb și căută cu privirea ceva inexistent pe unghiile sale. Ajunsese la concluzia că ea era singura vinovată de sentimentele pe care le avea, pentru că John nu-i dăduse nici măcar o clipă de înțeles că ar vrea mai mult decât o prietenie.  Asta nu o opri însă, să redevină serioasă și să i se adreseze Evei cu cea mai gravă voce a sa:

       — Mm... sunt bine. O să vă mai suport doar până când mă mut din zona asta.

       Eva se încruntă şi îi luară câteva secunde pentru a procesa informația, moment în care scutură din cap de parcă nu ar fi auzit bine.