Birocrația Washingtoniană (finalizată)

21

        Izbi uşa de perete printr-o lovitură şi se lăsă în genunchi cu capul în pumni, dând drumul lacrimilor cu greu reținute până în acel moment.

        Plângea.

        Plângea pentru fiecare motiv pentru care simțea că nu a plâns destul. Şi avea motive. Se năruiau în jurul său toate lucrurile bune ce i s-au întâmplat de la moartea părinților săi.

        Oarecum toate chestiile rele au început să i se întâmple odată cu plecarea lui Jerry. Credea că a iubit şi că era iubită, iar mai apoi, odată cu nefericitul accident a rămas fără locul de muncă de care era aşa de mulțumită. Şi de parcă toate astea nu ar fi fost de-ajuns, Monica, fosta sa şefă, s-a dovedit a fi și amanta fostului său iubit, încă de pe vremea când erau împreună, iar acum se afla în situaţia de a fi expulzată înapoi în Mexic și bărbatul de care se atașase reprezenta prin simpla sa legătură de sânge cu Simon McGraig, cel mai mare pericol pentru ea.

        Lumea Evei, ce își plângea de milă, se rezuma la o singură întrebare: Ce mă fac eu acum?

        Ridică privirea și o roti prin casă, observând curățenia pe care Maia o făcuse cel mai probabil în timp ce o aștepta, după care, sprijinindu-se de perete își făcu avânt pentru a ajunge în picioare.

        Deși mirosul de plăcintă cu carne se simțea peste tot, ea doar strâmbă din nas și se îndreptă spre bucătărie pentru a bea o gură de apă, reușind astfel să se mai calmeze. Dacă avuse impresia de foame la un moment dat, acum clar îi pierise toată pofta de mâncare, venindu-i să verse până și apa.

        Lăsă pe masă paharul folosit și se porni spre intimitatea oferită de dormitorul său. Avea nevoie de un duș fierbinte care să-i spele, dacă ar fi fost posibil, până și amintirile.

        Închise ușa în urma sa și începu să se dezbrace, aruncând hainele cu care fusese îmbrăcată, rămânând cu privirea ațintită preț de câteva clipe pe bandajul pus cu atâta grijă de Aiden, doar cu o seară în urmă.

         Ezită puțin să-l desfacă, dar în cele din urmă îl îndepărtă, păşind în cabina de duş.

         Acea ploaie fierbinte, începu imediat să curgă peste pielea-i fină, făcând-o din nou să plângă, să se lase pradă durerii neiertătoare.

         Nici măcar nu icni atunci când pielea sa caldă intră în contact cu faianța rece a peretelui de care se spijini. Voia doar să lase apa și lacrimile să-i curgă laolaltă, fără să-i pese de nimic altceva pentru un timp.

        Când pielea deja îi era zbârcită din cauza apei şi corpul era amorțit din pricina poziției se simți uşurată de povara plânsului. Ieşi de sub apa fierbinte şi se înfăşură în halatul alb.

        Şterse oglinda plină de aburi, zăbovind câteva clipe în fața ei pentru a-şi privi chipul cu milă față de ochii umflați şi roşii.

        Îmi merit soarta, gândi tristă şi lăsă baia în favoarea patului din dormitor. Se aşeză acolo, între pernele pufoase şi fixă tavanul până când toată acea tensiune o secătui de puteri, făcând-o să adoarmă aproape imediat.

        Nu avu timp să viseze căci bătăile tot mai accentuate în uşa camerei, o făcură să se trezească buimacă şi dezorientată.

        Of! Trebuia să vorbesc cu Maia, gândi cu părere de rău pentru somnul pierdut şi pentru prietena sa pe care o lăsase ca pe ace.

        Aruncă o privire pe noptiera unde avea ceasul şi observă că era deja trecut de ora cinei, 21:30, deşi era conştientă de avalanşa reproşurilor ce o aşteptau dincolo de acea uşă încuiată.