Birocrația Washingtoniană (finalizată)

45

                Ziua marelui eveniment

     
        — Eşti superbă!
O complimentă Maia pe Eva, care îşi  privea reflexia în oglinda mare din dressing-ul său ce cuprindea întreaga sa siluetă, pusă bine în valoare de o rochie midi în nuanțe de crem ce avea ca pată de culoare o centură neagră în jurul taliei, care se asorta perfect cu păru-i negru prins acum într-un coc din bucle dezordonate şi cu pantofii stiletto, ce-i dădeau o postură foarte feminină. 

        Eva zâmbi când o auzi pe Maia intrând şi se întoarse către aceasta, întinzând brațele spre ea pentru a o cuprinde într-o îmbrățişare de care avea atâta nevoie. Se simțea neliniştită. Ziua asta avea o încărcătură aparte încă de când se trezise, iar ea avea mereu senzația că ceva nu este în ordine.

        Sunt obosită, gândi pentru ea, având în vedere că ațipise în câteva reprize scurte, deloc suficiente, cu o noapte în urmă.

        Maia se desprinse din îmbrățișare și îi zâmbi, făcându-i semn să se grăbească.

        — Haide! John ne așteaptă deja în mașină, îi spuse mai apoi în timp ce aruncă, ca o adevărată narcisistă, o privire propriei reflexii în oglinda Evei.

        Nu e nimic greșit la faptul că mă iubesc pe mine! Spunea mereu când Eva o dojenea cu acest subiect, dar astăzi nu era despre ea.

        Inspirând adânc Eva păși afară din apartamentul său, cu Maia pe urmele sale, și se îndreptă spre cel care o aștepta de ceva timp pentru a o conduce acolo unde avea loc ceremonia. Partea bună a faptului că aleseseră restaurantul de la ieșirea din oraș, era faptul că acesta avea una dintre terasele sale pe marginea unui lac, ceea ce făcea ca per ansamblu totul să fie foarte frumos chiar dacă totul era simplu. Proprietarii localului fuseseră destul de drăguți și se oferiseră chiar să le amenajeze pe lângă acele scaune albe înșiruite spre arcada de flori, unde avea să fie oficializată ceremonia de către ofițerul de stare civilă, și câteva mese unde așezaseră gustări și șampanie pentru toți invitații.

        John le observă atunci când se apropiau de mașină și coborî imediat pentru a le deschide portierele și pentru a-i înmâna un buchet de trandafiri albi Evei, însă după ce îşi luă florile, refuză să urce pe scaunul din dreapta al acestuia.

       — Mulțumesc! dar voi rămâne în spate cu Maia dacă este în regulă, îi spuse zâmbind, făcându-l să zâmbească la rândul său și să aprobe.

        Știa câtă nevoie avea Eva de orice fel de susținere și credea că Maia îi putea oferi siguranța de care avea nevoie in clipele acelea.

       Timpul trecea diferit pentru fiecare în parte, iar dacă pentru John acesta păru că stă pe loc, pentru Maia și pentru Eva, zbură pe nesimțite, făcându-le să realizeze asta atunci când erau deja în fața restaurantului, gata pentru ce avea să urmeze.
       
        Eva își plimbă privirea prin parcarea localului, de parcă ar fi vrut să vadă ceva sau pe cineva și fu surprinsă când John se apropie de ea, oferindu-i brațul său și o întrebă în șoaptă:

        — Cauți pe cineva anume?

        Eva scutură negativ din cap și simți cum obrajii prinseră culoare, dar zâmbi spre John de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, urmându-l pe terasa unde erau toate amenajate pentru ei.

        Spre surprinderea lor, deși mai era cam jumătate de oră până când începea ceremonia, câteva persoane se aflau deja acolo, așteptându-i.

        Sorana era una dintre acele persoane. Aceasta se desprinse de grupul său și se îndreptă țintă spre John și spre Eva, atrăgând atenția tuturor cu fuga sa, că cei doi ajunseseră, făcând-o pe Samantha să-i săgeteze cu privirea și să urmeze exemplul fiicei sale de a-i întâmpina, de data aceasta, însoțită de Aaron.