Birocrația Washingtoniană (finalizată)

17

         Eva îşi înghiți cu greu nodul din gât atunci când se văzu aşezată pe scaunul ce avea să o urce la înălțimea mult prea mare pentru gustul său, dar privi spre Aiden care părea degajat şi se încurajă în gând, răspunzându-i la acea privire cu un zâmbet forțat.

         Nu e momentul potrivit ca să mori. Linişteşte-te!, îşi spuse în încercarea de a-şi calma bătăile inimii ce părea că stă să-i sară din piept. Chiar ura înălțimile şi tot ce ținea de ele, însă nu voia să strice bucuria lui Aiden

          Îl privi cum se așează lângă ea, făcând-o să abandoneze ideea de a renunța la acea activitate stupidă și fără sens. De ce trebuie să aibă tocmai acum privirea unui copil fericit?, se întrebă retoric, după care strânse puternic centura de siguranță și privi cu emoție cum picioarele sale se ridicau încet în aer. Înghiți în sec, concentrându-și toată atenția pe distanța care devenea din ce în ce mai mare între ea și sol, în doar câteva minute, aflându-se deja deasupra oraşului.

         Aiden observă crisparea de pe chipul Evei și după ce se amuză în sinea sa, se apropie de ea, oferindu-i o îmbrățișare strânsă cu scopul de a-i transmite siguranță, lucru care se și întâmplă pentru câteva secunde în care ea își axă atenția pe mâna ce o ținea strâns de talie.

         — Privește! spuse Aiden, trezind-o din visare, arătând cu mâna în zare.

        Eva își mută privirea spre locul indicat și reuși să uite pentru un moment cât de sus se afla, fiind luată prin surprindere de clădirile minuscule întinse pe o suprafață imensă de deșert, în spatele cărora se înșirau în depărtare munți ce păreau să completeze imaginea superbă.

        — Uau! E... incredibil! reuși să spună, bucurându-se cu adevărat că acceptase să urce în roata aceea inofensivă.

        Aiden o privi satisfăcut și începu să-i enumere toate clădirile pe care le recunoștea, explicându-i și faptul că Mountain Village pe care ei îl vedeau este completat la orizont de South Mountain Parck, locul unde familia sa era fericita deținătoare a unei cabane de lux în mijlocul pădurii.

       Eva urmărea cu atenție fiecare mișcare a bărbatului de lângă ea, însă  parfumul lui îmbătător avea puterea de a o purta într-o transă din care ieșea adesea doar pentru a-i zâmbi.

       Aiden suspendă discuția pentru un moment și se lăsă purtat de impulsul de a o atinge, făcând distanța dintre ei să scadă considerabil în așa fel încât avea impresia că poate să o alinte din priviri. Orice gest minuscul făcut de Eva, avea puterea de a-l atrage spre ea, iar el devenea din ce în ce mai conștient de asta. Ar fi vrut să facă și să spună o mulțime de lucruri odată, limitându-se însă la a o mângâia ușor pe obraz, vrând cu ardoare să simtă buzele acelea trandafirii, dar exact în acel moment ea și-a reîndreptat atenția spre mișcările roții și spre înălțimea la care se aflau, evitându-l.

        — Îți mulțumesc! șopti către el după o pauză lungă, mutându-și privirea spre munții din depărtare, vrând să rupă vraja momentului de câteva secunde în urmă. Probabil n-aș fi urcat niciodată într-o roată panoramică și nu m-aș fi putut bucura de priveliștea asta dacă nu erai tu, completă sinceră. 

         Acesta încercă să zâmbească pentru a-şi ascunde nemulțumirea față de refuzul ei, însă expresia pe care a reuşit să o aibă spunea tot.

          Eva înghiți în sec stânjenită de situație, dar îşi mulțumi în gând pentru tăria pe care a avut-o atunci când întreg corpul tremura la gândul că ar fi putut să simtă aroma buzelor lui Aiden.