Birocrația Washingtoniană (finalizată)

23

        John încercă să se întoarcă pe partea cealaltă, dar soneria telefonului, ce zăcea undeva aruncat pe noptiera sa, îl făcu să îşi muşte limba înainte de a-i scăpa o înjurătură, în timp ce cotrobăia cu ochii închişi după micul gadget.

        Mi-e somn! Şi mă doare capul! Realiză şi se plânse în timp ce privi cu un ochi întredeschis ceasul de pe ecranul teroristului.

        Abia 8:30.

        Încercă să ignore durerea de cap şi se ridică sprijinit într-un cot, pentru  a arunca o privire piezişă prin cameră.

        Dacă nu e aici, atunci e pe canapea, gândi şi se încumetă să părăsească patul, pentru a-şi face rutina de dimineață.

         După un duş făcut cu apă aproape rece, ordinea din gândurile sale părea mult mai clară. Se îmbrăcă în grabă cu haine sport, preferatele sale în zilele libere, şi ieşi din dormitor.

        Nu se îndură să-l trezească pe Aiden, care era conform aşteptărilor sale, tolănit pe canapeaua din sufrageria sa, ba mai mult, zâmbi când trecu pe lângă el şi îşi aduse aminte cum abia se târau să ajungă şi până aici după nenumăratele pahare de tărie, consumate cu doar câteva ore în urmă.

        Deşi era de părere că Maia ar fi putut sări din schema pe ziua aceea, îi promisese că va ajunge la ea dimineață şi se văzu nevoit să se țină de cuvânt.

         O găsea o femeie interesantă şi îi făcea plăcere să o aibă în prejma sa, dar considera că nu este tocmai îndrăgostit.

         De cealaltă parte, Maia visa cu ochii deschişi la privirea aceea intensă, încadrată perfect de şuviţele închise la culoare şi ondulate, completate de acel corp impozant pe care el îl deținea. Tot ce avea legătură cu el, i se părea fascinant şi de admirat.

         Se trezise încă de pe la şapte, căutându-şi de lucru până când John avea să apară, iar acum se găsea în bucătăria apartamentului său, savurând o a doua ceaşcă de cafea, printre mii de scenarii ce i se derulau în minte cu privire la situația Evei.

        Inima îi bătea alert şi corpul părea că tremură uşor atunci când observă pe fereastră maşina lui John aflată acum în parcare. Nu-şi pregătise discursul şi nu avea idee cum va decurge întâlnirea lor, dar simțea, dincolo de emoțiile acelea puternice, că el nu o va dezamăgi şi că o va ajuta pe Eva.

       Aşeză ceaşca pe masă şi se puse pe un scaun, aşteptând cuminte ca soneria casei să umple liniştea apăsătoare, lucru care se întâmplă în scurt timp.

       — 'Neața! Apăru în uşă un John zâmbitor, dar extenuat. Piticot, am adus brioşe!
Anunță acesta, fluturând o pungă de hârtie al cărei conținut nu se putea vedea, dar care emana un miros îmbietor de croissante proaspete.

       — Bună dimineața şi ție! răspunse uşor iritată de apelativul cu care tocmai o tachinase, privindu-l amenințător. Sper că ai unul în plus pentru că vom lua micul dejun la Eva, îl lămuri pe zâmbitor, în timp ce ieşi din apartamentul pe care îl încuiase în urma sa.

       John nu apucă să răspundă, dar era mulțumit de faptul că fusese inspirat să cumpere mai multe sortimente din acele bunătăți, aşa că o urmă pe roşcată până în apartamentul Evei, fără a se simți stânjenit.

       Maia intră prima şi-i făcu semn şi lui John să îndrăznească, chiar dacă nu se vedea nici urmă de Eva prin casă.

       — Aşteaptă-ne în sufragerie! Mă duc să o trezesc.
Îi spuse bărbatului, arătându-i direcţia către canapea.