Birocrația Washingtoniană (finalizată)

29

        Eva rămase privind lung în urma lui Aiden, deşi acesta plecase deja de ceva timp. Nu ştia ce o doare mai tare, faptul că Aiden avea să-i ceară socoteală lui John sau că ea era motivul discordiei. Se simțea prost, dar nici pe departe cum era Aiden în acel moment.

         Acesta se întoarse la bar, însă nu pentru a bea, ci urcă la volanul maşinii sale şi porni în viteză spre cel pe care nu de mult îl numea cel mai bun prieten al său. Nu-l crezuse în stare pe John să-i ascundă o astfel de veste, dar realiză că nu poate avea încredere nici în persoana sa.

         Ce ai făcut, John? De ce te-ai ascuns de mine? Se întrebă printre înjurături şi lovituri nervoase în volan, moment în care îi trecură prin minte atât cuvintele ei de atunci când îl refuzase: sunt îndrăgostită de altcineva, cât şi ale lui John, când îl surprinsese vorbind prin mesaje: şi ce mai femeie!

         Nu-mi vine să cred că ăştia doi sunt împreună. De când? Cum? Sunt un prost! Dacă tot nu mi-am dat seama, puteam să întreb la dracu! Se mustră singur, deşi sentimentul de
vinovăție era infim pe lângă starea de nervi pe care o avea.

         Călcă nepăsător accelerația, făcând slalom printre puținile maşini de pe stradă, la ora aceea aşa târzie, ce păreau că stau în loc comparativ cu a sa, îndreptându-se glonț spre cel pe care avea să-l ia prin surprindere.

          John nici nu apucă bine să-i deschidă uşa lui Aiden, căci cel din urmă îşi încleştă degetele în pumn şi-i şterse zâmbetul de pe față imediat cum avu acces în apartamentul său.

          Lui Aiden nu-i lipsea cheful de a se năpusti peste John, dar aşteptă ca acesta să-şi revină din şoc pentru a-i putea răspunde la întrebări.

          Pe de altă parte, John se dezmetici din lovitura care aproape îl prăbuşise, şi în timp ce îşi şterse cu podul palmei urma de sânge ce îşi făcu loc printre buzele sale, îi aruncă o încruntătură urâtă celui care îl privea nervos.

         — Asta-i pentru că-mi ascunzi lucruri, prietene!
Se gândi Aiden să-i răspundă lui John, la întrebarea nerostită, dar atât de evidentă pe chipul său.

         — Despre ce dracu vorbeşti? întrebă John, încă nedumerit de toate cele întâmplate în doar câteva minute.

         Aiden râse ironic după care privi într-un punct fix, gânditor.

         — Oare cu ce să încep? întrebă la fel de ironic.

         John îl privi nedumerit, dar nu îndrăzni să-i strice jocul. Gândurile îl duceau oricum la aproape singurul lucru pe care i-l ascunsese vreodată, de când se ştiau lui Aiden.

         — Poate mă lămureşti şi pe mine, de ce m-ai lăsat să-ți vorbesc precum un dobitoc despre Eva, dacă tu ai o relație cu ea? Ți se părea distractiv să vezi cât de dorită e viitoarea ta soție de către alți bărbați?

         Sau cât de tare te doresc ele, gândi John, înghițind în sec şi încercând să îşi caute cele mai potrivite cuvinte pentru Aiden. Habar nu avea cât îl dureau cuvintele pe care tocmai i le rostise. Nu ar fi fost Eva prima femeie de la care să descopere de fapt că e îndrăgostită de Aiden şi nu de el. La fel făcuse şi Celia, atunci când hotărâse să iasă definitiv din viața lui. Singura diferență era că atunci, John ținuse pentru sine toată destăinuirea ei, având în vedere că ea hotărâse să plece într-o altă țară şi nu mai exista nici un motiv pentru a-l face pe Aiden să se simtă vinovat. Oricum pe vremea aceea era prea fericit cu Amanda ca să observe ce se întâmpla în jurul său. Lui John îi fusese imposibil să uite şi se abţinu cu greu să nu-i arunce cuvinte grele şi dureroase lui Aiden.