Birocrația Washingtoniană (finalizată)

4

       — Ce...? Dumnezeule ce e cu gălăgia asta? Mi-e somn!
Se plânse Eva, când ceasul și bufniturile în ușa apartamentului îi stricaseră somnul odihnitor.

        Deși se uitase chiorâș înspre ceas, era atât de orbită de lumina ce venea pe ferastra largă, încât nu reuși să distingă nimic, dar se mulțumi să știe că era deja zi.

        Cu forțe aproape inexistente se ridică în șezut și reuși să strige către persoana disperată de pe partea cealaltă a ușii încuiate:

         — Deschid imediat!

         — Ai face bine! se auzi vocea inconfundabilă a Maiei, făcând-o pe Eva să-și dea ochii peste cap și șă-și târâie picioarele până acolo.

         Nu înțelegea cum poate fi așa de fresh după nu știu câte pahare de alcool. O singură dată se îmbătase și ea, pe vremea când era cu Jerry pentru că el insistase să o servească cu șampanie și îi fusese deajuns încât să se aleagă cu o frumoasă migrenă în ziua următoare.

         — Bună dimineața și ție! îi spuse Eva ironică, ușor iritată de modul brutal în care a fost trezită.

        — Pune ceva pe tine și hai! Ne grăbim! îi răspunse aceasta în timp ce se strecură pe lângă Eva care o privea perplexă.

       — Ne grăbim unde? Adică n-am văzut cât e ceasul, dar sunt sigură că mai am destul timp să fac un duș și să mă aranjez, până începem programul.

        După o mică pauză în care-și mușcase buza prin interior, Maia afișă un zâmbet forțat cu toți dinții, aruncând rapid cuvintele:

         — Ai întâlnire.

         — Ce întâlnire? Eva se încruntă, conștientă de prostia pe care o făcuse Maia.

          Și o deranja faptul că nu fusese întrebată la fel de tare ca și gândul că un străin îi aflase problemele din gura mare a acesteia.

          — Am vrut doar să ajut! se apără Maia de privirea urâtă a Evei. Plus de asta ai promis că o să te gândești! continuă aceasta, în încercarea de a o înbuna.

          — Exact, Maia! Am spus că o să mă gândesc! se răsti înapoi. Nu poți să vorbești despre problemele mele cu oricine! Tu înțelegi ce spun aici? o întrebă fără a aștepta cu adevărat un răspuns de la ea.

         Brusc se simțea de parcă ea fusese cea care a consumat nenumărate pahare de băutură cu o seară în urmă și capul stătea să-i explodeze.

         — La naiba, Eva! Vreau doar să te ajut! protestă, făcând-o pe prietena ei să aibă o urmă de regret în privința modului în care o tratase.

         Știa că în esență Maia îi voia binele și nimeni altcineva nu s-ar mai fi sinchisit să se zbată atât pentru ea.

          — Nu pot să merg! îi spuse într-un final, după o pauză în care se priviseră reciproc.

         — Eva! Gândește-te! Tipul ăsta e dispus să te ajute! Adică... ok... și lui îi iese ceva, dar... te ajută!

         Eva doar o privi sceptică, ascultând cu atenție argumentele.

         Poate are dreptate! Își spuse în gând, ca mai apoi să o întrebe:

          — De unde îl știi pe tipul ăsta?

          — L-am cunoscut aseară după ce ai plecat. Dar nu asta e important. Important este că...

          — Grozav! O să mă expun în fața unui străin pe care l-ai cunoscut după inșpe pahare de alcool și cine știe dacă-și mai aduce aminte de întâlnirea asta ridicolă! Perfect! fluturând din cap dezaprobator și aruncând mâinile pe lângă corp, spuse mai mult ca pentru sine.