Birocrația Washingtoniană (finalizată)

25

         Aproape de centrul Phoenix-ului se afla cel mai mare complex comercial din acea zonă.

         Deși Evei i se părea obositoare toată acea agitație și i-ar fi plăcut să intre în doar câteva buticuri, nu avu nici cea mai mică șansă în fața insistențelor Maiei.

         Contrar Evei, aceasta adora să-și clătească ochii prin vitrinele imense ale diverselor magazine ce găzduiau ținute ale marilor creatori de modă.

         Evident că nu s-ar fi încumetat să-și cheltuie salariul câștigat în două luni pe o singură poșetă, dar să privească nu le costa nimic.

         — Am obosit!
Se plânse Eva după câteva ore de mers continuu printre vitrine și când simți cum gâtul i se uscă de sete.

         Maia se opri câteva clipe și după ce se orientă pe unde trebuiau să o ia, îi făcu semn să o urmeze.

          — Știu un local de unde putem lua ceva de băut și ne putem odihni! Poate au și meniu fain și comandăm și ceva de mâncare.
Spuse către Eva, care părea satisfăcută de ofertă.

         După încă câteva sute de metri erau deja în dreptul locului cu pricina.

         — Arată cam... select, șopti Eva. Sigur ne permitem să bem o sticlă de apă aici?
Întrebă către Maia, în timp ce analiza intrarea unde clienții erau așteptați de un chelner care-i conducea spre masă.

        — Am mai fost aici. Nu e așa select cum pare.
Răspunse aceasta chicotind, în timp ce o trase înăuntru după ea.

        Atmosfera era plăcută în micul restaurant. Muzică ambientală, decor din lemn masiv oriunde întorceai privirea şi chelneri prezentabili ce mişunau printre mesele aranjate în două rânduri, având în dreptul lor câte patru scaune fiecare, majoritatea fiind deja ocupate.

        Eva se simți aproape stingheră dar îi dădu crezare Maiei şi o urmă atunci când aceasta se grăbi să ocupe una din mesele libere.

        După ce se acomodă la rândul său, Eva îşi plimbă privirea pe meniul adus între timp de chelnerul drăguț ce se ocupa de comanda lor.

        După ce-şi luă apa de care avea atâta nevoie, hotărî să îşi ia şi nişte paste.

        Trebuie să mănânc ceva. Am vedenii deja din cauza foamei, îşi spuse şi scutură din cap atunci când i se păru că l-a văzut pe Aiden ieşind din restaurantul de vizavi.

       Maia comandă la rândul său şi până când ajunse ceea ce luaseră, discuția pe care o avuseră era doar despre hainele scumpe pe care le-au văzut în acele vitrine.

       — Sper ca pastele să fie la fel de gustoase pe cât de bine arată.
Se entuziasmă Eva.

       — La ce foame am, le-aş mânca oricum.
Mărturisi Maia cu zâmbetul pe buze, dând startul la înfulecat.

        După acel prânz târziu, ambele se simțeau pline şi satisfăcute. Deşi Eva ar fi plecat bucuroasă spre casă, Maia se rugă de ea să se mai plimbe şi pe la magazinele unde nu ajunseseră încă.

        Cu prea puțină tragere de inimă, Eva cedă rugăminților şi se văzu nevoită să o acompanieze pe Maia în tot felul de magazine, probând de la lenjerie intimă până la pantofi.

       — Acum chiar sunt obosită.
Se plânse Eva, în timp ce ieşeau dintr-un magazin unde cumpăraseră pantofi.

       Maia o aprobă, dar când vru să spună că vrea acasă, ochii îi rămaseră pe o rochie, frumos aranjată pe un manechin, în magazinul dedicat special mireselor.