Birocrația Washingtoniană (finalizată)

13

        După o luptă cu propriile-i forțe, Eva se ridică în şezut, privind fereastra prin care-şi făceau loc puținele raze de soare slab al lunii octombrie. Adormise cu stomacul gol încă de seara trecută, iar asta îi provoca o anumită stare de greață din cauza foamei pe care o resimțise aproape şi în somn.

        Aruncă o privire spre ceasul de pe noptieră ce arăta puțin trecut de ora zece, după care se ridică uşor din pat pentru a-şi face rutina de dimineață.

        Avea nevoie să îndepărteze gustul amar ce'i invadase gura, înlocuindu-l cu pasta de dinți mentolată.
       
        Îşi trecu apoi peria de păr prin pletele negre şi le prinse într-o coadă ce-i permitea să se simtă mai comodă, terminându-şi tabieturile cu un nou val de apă călduță pe care şi-l aruncă peste față.

       Nu se stresă să se mai îmbrace în alte haine ci doar trase peste furoul subțire un halat. Cine avea să o vadă aşa? Doar era la ea acasă.

      Atunci când ieşi din baie, aruncă o privire scurtă scaunului cu rotile, dar decise să se deplaseze pe propriile-i puteri până la bucătărie.

       Nici nu apucă să deschidă bine uşa camerei, căci o aromă de cafea proaspăt făcută îi invadase nările şi o făcuse să realizeze că Maia fusese mai matinală decât ea şi foarte probabil îşi petrecuse noaptea în sufrageria apartamentului său.

       — 'Neața! O întâmpină aceasta zâmbind, grăbindu-se să așeze pe masă, lângă platoul cu fructe și clătite, o altă ceașcă de cafea aburindă.

       Eva se așeză la masă, aproape șoptind la rândul său un " 'neața". Trebuia să discute cu Maia, dar nu-i era deloc ușor. Se simțea vinovată pentru că ambele rămăseseră fără servici din cauza sa. Cum avea să-i mai ceară să renunțe la a se mai gândi la John? N-avea nici un drept să facă asta. Ar fi fost prea egoist din partea sa, și totuși...

        — Cum ești în dimineața asta? întrebă Maia, sorbind din cafeaua sa și urmărind-o cu o privire ciudată pe Eva.

        — Sunt bine, m-am trezit cu o foame... dar de ce mă privești așa?, întrebă la rândul său, încruntându-și sprâncenele sceptic.

       — Aseară trebuie să fi fost într-un vis tare... interesant, răspunse roșcata pe o voce schimbată. Când am venit să te chem la cină, ai bâiguit ceva despre un "el" și m-ai alungat imediat.

        — Nu-mi dau seama dacă glumești sau..., îndrăzni să o întrerupă, încercând să dea timpul înapoi pentru sine.

        Nu-și amintea să fi visat ceva atât de intens încât să renunțe la cină și să o alunge pe Maia din cameră, dar își recunoștea faptul că a adormit gândindu-se la Aiden.

       — Chiar am făcut asta? întrebă pentru a fi sigură.

       — De ce te-aș minți? ridică roșcata din umeri, gesticulând.

       După o scurtă pauză de gândire, Eva se trezi vorbind mai mult ca pentru sine:

       — Trebuie neapărat să citesc prescripțiile de la analgezice și să renunț la somnifere. E clar că am avut halucinații, scutură din cap și concluzionă, izbucnind într-un râs de'odată cu prietena sa.

       — Halucinații dintr-alea vreau și eu! Încercă să glumească aceasta, dar nu făcu decât să o readucă pe Eva la discuția serioasă pe care trebuiau să o aibă.

        Eva zâmbi amar, pierdută printre gânduri și sub atenta supraveghere a Maiei, își puse pe farfuria din fața sa câteva felii de măr și o banană pe care le mâncă aproape imediat. Oricât s-ar fi străduit să lungească momentul și să găsească cele mai potrivite cuvinte, era perfect conștientă că avea să o rănească pe Maia.