Birocrația Washingtoniană (finalizată)

22

        Aiden se învârti prin casă, simțindu-se precum leul în cuşcă. Nu îşi găsea locul şi gândurile sale se îndreptau spre acelaşi loc. La Eva.

       Ieşi din livingul enorm, intrând în camera sa şi mai apoi în baie. Îşi aruncă hainele pline de sudoare, căci alergase în seara aceea pentru prima dată în ultimii doi ani, şi se avântă sub ploaia rece a duşului pe care îl deschisese.

        Stătu nemişcat minute în şir.

        Ce ar trebui să fac eu acum? Mi-e... dor!? Nici măcar nu ştiu ce simt, cum să ştiu ce am de făcut? Concluzionă, simțindu-se nu chiar cea mai deşteaptă persoană, după cum gândi chiar el.

        Se clăti pe față insistent, vrând parcă să îndepărteze modul mizerabil în care se simțea, însă fără a obține rezultatul dorit, iar după minute bune de zăbovit sub apa rece se hotărî să iasă într-un sfârșit din baie.

        Nici nu se mai obosi să-și acopere frumusețea mușchilor de pe corpul gol și ud, mulțumindu-se doar să-și treacă prosopul peste părul ciufulit. Nu avea nimeni acces în camera sa fără permisiune, iar servitorii doamnei Zoltan urmăreau momentele când acesta era plecat pentru a-i reface ordinea.

        Intră în dressing, luând la nimereală un tricou închis la culoare şi niște boxeri, completate de o pereche de pantaloni sport şi adidaşi, îmbrăcându-se rapid cu ele în timp ce își căută cu privirea telefonul. Atunci când îl găsi aruncat pe noptieră, se porni să îl ia pentru a tasta un mesaj scurt, destinat lui John.

        Hai la Zoltan să mă iei. Am băut.

         Nu băuse nimic, dar intenția exista. Poate că doar așa reușea să stingă focul sau golul pe care îl resimțea, probabil la fel de intens ca cel produs de pierderea mamei sale sau chiar al Amandei. Ideea era că se simțea pustiit, fără a şti exact sursa.

         Ieși din camera aflată la parterul vilei și se îndreptă țintă spre insula din living pe care stăteau neatinse sticla de whisky și paharele de cristal.

         Aceea era dovada că în acea casă, se consuma alcool foarte rar spre deloc, iar puținele dăți când se făcea asta, erau atunci când se organiza vro petrecere sau se întâmpla ceva foarte important.

         Aiden își turnă jumătate de pahar din acea licoare maronie, indecis dacă să-şi pună şi gheață sau să o bea cu indiferență până avea să uite de el.

         — Sfatul meu ar fi să-ți concentrezi atenția pe orice altceva decât pe acel pahar. Poate pe muncă, mai gândi fără să spunã.

         O voce caldă de femeie, sparse liniştea, făcându-l pe Aiden să se întoarcă la o sută optzeci de grade şi să-i întâlnească expresia îngrijorată.
Doamna Zoltan, femeia trecută de prima tinerețe, emana prin a sa prezență, de la eleganță şi stil până la blândețe.

        Mereu impecabilă, gândi Aiden, păstrând complimentul pentru sine, după ce-i admiră costumul crem frumos asortat cu un top alb, completat de părul nisipiu pieptănat într-un bob simetric şi nelipsitul machiaj din jurul ochilor verzi, fie el şi simplu.

        Femeia se apropie de el zâmbind cald, făcându-l să-i acorde atenția.

        — Nu te-am observat când am intrat.
Ținu să o anunțe, fără să lase paharul din mână.

        — Acum am ajuns.
Îl lămuri aceasta, luându-i paharul şi aşezându-l înapoi pe suport.

        Aiden îi urmări mişcarea, dar nu se împotrivi. Avea să bea când ieşea din casa ei.