Birocrația Washingtoniană (finalizată)

31

Eva se mai privi încă o dată în oglinda din dressingul său, oarecum mulțumită de modul în care îşi asortase rapid o cămaşă de culoare crem cu perechea de pantaloni din stofă neagră, completați cu pantofii de aceeaşi culoare şi oftă îngrijorată. Ştia că John n-ar fi spus nimic nici dacă ar fi mers în hainele de casă, însă pentru ea era important ca părinții lui să o placă la această primă întâlnire.

Nu mai trecuse prin asta niciodată, căci Jerry se pare că nu considerase necesar ca iubita lui să-i cunoască părinții, având mereu drept scuză distanța de două sute de kilometri care-i despărțeau, dar nici ea nu insistase cu asta pentru că nu simțise să vrea cu adevărat acest lucru.

Acum însă totul era diferit. Dorința lui John de a le face cunoştință o luase pe nepregătite, creându-i un gol imens în stomac la simplul gând că trebuiau să-i mintă cu zâmbetul pe buze, ținând piept avalanşelor de întrebări, parcă menite să-i pună în dificultate.

- Sunt gata! rosti către John, care privea pierdut panorama, pe fereastra largă a sufrageriei.

Acesta se întoarse spre ea imediat cum o auzi şi schiță un zâmbet încurajator.

- Arăți... foarte bine! mărturisi, uimit de simplitatea şi de naturalețea Evei, ce-i crea o stare de bine de fiecare dată când era în preajma sa. Era adorabilă.

Eva zâmbi la rândul său, satisfăcută de remarca lui şi îşi analiză timid ținuta.

- Sper să mă placă şi părinții tăi! murmură chicotind, în timp ce se îndreptau spre uşă.

Lui John aproape că-i pieri zâmbetul la replica ei inocentă şi încercă să îşi reprime un oftat cu un alt zâmbet forțat.

Şi eu sper! gândi ca pentru el, urmând-o pe Eva afară din încăpere.

Lui John îi era evident faptul că pentru Aaron şi Samantha Forest, Eva nu se ridica la nivelul la care s-ar fi aşteptat ei să se ridice viitoarea soție a fiului lor, dar asta nu-l împiedica să îşi continue planurile. Greşise o dată când le urmase sfatul de a-i da atenție distinsei domnişoare Celia, provenită din familie cu acelaşi statut social ca şi al lor, iar asta îl costase aproape toată încrederea în sine. De data asta era diferit. El era cel care ținea frâiele situației şi nu avea să le permită nici cea mai mică intervenție în viața sa. Poate în mod inconştient, voia să le domonstreze că nu este ratatul pe care ei îl credeau atunci când a fost părăsit, chiar dacă acum avea să le prezinte o Eva, total diferită de femeile cu care erau obişnuiți să-l vadă.

Eva urmărea atentă cum John cotea stânga dreapta pe drumurile largi ale cartierului rezidențial de la marginea Phoenixului, aruncând din când în când câte o privire caselor impunătoare aflate pe de o parte şi de alta a străzii, şi se foi în scaun când observă cum John încetineşte maşina şi se apropie de una dintre porți, conştientizând faptul că momentul întâlnirii este tot mai aproape.

- Ai emoții? o întrebă acesta, în momentul în care parcă maşina.

Eva îl privi lung, în ochii săi citindu-se un mare evident.

John îi zâmbi liniştitor, surprinzând-o cu gestul de a-i lua mâna din poală şi de a i-o săruta scurt.

- Cât timp vei fi lângă mine, totul va fi în regulă, încercă să o liniştească, coborând apoi din maşină şi grăbindu-se să o ajute să iasă.

Eva doar încuviință tacit, plimbându-şi privirea prin curtea imensă a casei cu un singur nivel, dar care era mai mult decât impunătoare,
fiecare detaliu, de la pavaj şi până la decoruri, inspirând lux.