Birocrația Washingtoniană (finalizată)

46

       Aiden privi cum Simon se îndepărtează de el pentru a se aşeza împreună cu ceilalți invitați pe scaunul său şi reveni la adevăratul motiv pentru care se afla acolo. Strânse mai tare hârtia pe care o extrase din dosar, de parcă ar fi vrut să verifice dacă mai este în mâna sa, şi se îndreptă spre cei doi care se aflau acum sub arcada de flori, pregătiți pentru ca ofițerul să înceapă ceremonia.

        — Eva! o strigă Aiden, dar se alesese cu o ignorare din partea ei şi cu o încruntătură din partea lui John, dincolo de zecile de priviri mirate din partea invitaților care nu prea înțelegeau ce se întâmplă.

       — Aiden, nu acum! îl imploră John, deşi prietenul său nu cedase.

       — Nu trebuie să faceți asta! le spuse, vrând să-i înmâneze lui John hârtia pe care o avea, creând confuzie.

      John îl privi sceptic şi refuză să vadă ce avea acesta în mână, cuprins de teama de a o pierde pe femeia visurilor sale, deşi lacrimile din ochii Evei îi confirmau până şi cel mai mic dubiu pe care îl avea în privința sentimentelor din partea ei pentru Aiden.

       — Eva! Uită-te la mine! o îndemnă Aiden și întinse hârtia spre ea.

       Aceasta șterse discret o lacrimă ce amenința să-i strice machiajul și îl privi pe Aiden neîncrezătoare.

        — Ce e asta? îl întrebă, fără să pună mâna pe document.

        — Biletul tău spre o viață normală, iubito! îi șopti acesta, căci nu voia ca urechile curioșilor de pe scaune să o judece în vreun fel.

       Eva se încumetă să deschidă acel documet aproape mototolit și nu-i veni să creadă când ochii trecură peste scrisul oficial al birourilor de la Tijuana. Ca printr-un miracol, cererea de azil pe teritoriu american îi fusese acceptată, după ani de zile. Știa că e mâna lui Aiden la mijloc, dar fericirea de a se simți eliberată de temerile cu privire la expulzare, îi era brusc umbrită de sentimentul de vinovăție față de John. Nu putea să-i facă asta. L-ar fi umilit în fața atâtor invitați.

        Îl privi câteva clipe pe cel din astânga sa, după care se întoarse la Aiden și îi zâmbi amar.

        — Mulțumesc! îi rosti cu voce tremurândă, dându-i hârtia înapoi,  după care îl luă pe John de mână, îndreptându-și atenția spre cea care avea să le oficializeze relația.

       Atât Aiden cât și John rămăseseră stupefiați, dar în mintea Evei își făcea loc un nou plan.

        Vom divorța după un timp, spunând că nu ne-am înțeles. Oricum aveam de gând să facem asta. Nu?

        — Iubito!
Încercă Aiden să o readucă la realitate, iar aceasta se întoarse și îi ceru pe cel mai calm ton.

       — Acum ai tu încredere în mine, Aiden!

       Acesta nu știa ce să creadă, dar se văzu nevoit să-și ocupe locul pe scaun lângă Maia, care privi toată scena cu mare interes.

       — Ce naiba a fost asta? îl întrebă șoptit.

      — O discuție foarte interesantă! răspunse Aiden sarcastic, sâcâit de ciriozitatea roșcatei din stânga sa.

      — Gata cu șușotelile că începe! Le atrase atenția o doamnă mai bătrână, care se afla pe rândul din spatele lor.

       Cei doi îi aruncară câte o privire piezișă, după care își concentrară atenția pe cuplul din fața lor.

        Totul părea să decurgă chiar normal, până în punctul când ofițerul a întrebat dacă cineva se opune acestei uniuni între Eva și John, moment în care Aiden oscilă între ideea de a se ridica și a spune ceva sau a avea încredere în Eva. Decise să-i acorde încrederea, deși cineva se ridică totuși în picioare și aplaudă oarecum ironic, făcându-i pe toți să își îndrepte atenția spre el.