Birocrația Washingtoniană (finalizată)

34

         John îşi trecu mâna stângă prin păru-i ciufulit, în cealaltă ținând o cutie frumos împachetată, şi se foi în loc de câteva ori, aproape emoționat când se văzu deja în fața uşii de la apartamentul Evei. Simțea fiori ce-i străbăteau corpul şi cu toată tăria pe care credea că o are, tot avu impresia că picioarele îi tremură atunci când auzi zăvorul de la uşa care se deschise încet, apărând în fața ochilor săi  o Eva somnoroasă.

      — Bună, John! murmură zâmbitoare, făcându-i loc să poftească înăuntru.

      Nu simțise cum trecuse timpul de la schimbul de mesaje dintre ei, dar cu toate că somnul o furase, îl aştepta.

      — Bună, Eva! răspunse şi acesta, apropiindu-se de ea şi plasând un sărut cast pe obrazul ce i se înroşise odată cu distanța prea mică dintre ei.

      Eva se dădu un pas în spate destul de stingheră şi privirea-i căzu pe cutia aurie cu fundă roşie, de dimensiuni puţin mai mari decât cea de pantofi, pe care John o întinse imediat înspre ea, neştiind cum să reacționeze în primă fază. I-ar fi spus că nu e nevoie, dar nu voia să pară nepoliticoasă sau nerecunoscătoare față de intențiile lui, despre care bănuia că sunt printre cele mai bune.

       — Ți-am adus asta! îi şopti cu entuziasmul unui copil ce dăruieşte o floare pentru prima dată.

      Eva analiză câteva clipe chipul lui John şi întinse mâinile pentru a lua acel cadou despre care nu ştia ce să creadă.

      — Mulțumesc, dar...

      — E pentru sâmbătă seară, i-o luă John înainte, îndemnând-o din priviri să o deschidă. Am zărit-o în vitrina unui magazin şi n-am rezistat să nu o cumpăr. Cred că ți-ar sta foarte bine cu ea.

       Eva luă şi aşeză cutia pe masa din living, aruncând o privire fugitivă celui care o urmă îndeaproape zâmbitor. Rămase uimită de gestul lui, dar se încumetă într-un târziu să deschidă capacul acelei cutii pentru a realiza că înăuntrul ei, sub câteva straturi de tull, se află o rochie din mătase, de un albastru regal superb.

       — Este..., încercă să găsească cuvintele potrivite, deşi uimirea de pe chipul său era mai mult decât evidentă, stârnindu-i lui John satisfacție şi făcându-l să aprobe tacit la fericirea ei, deoarece era de acord că este perfectă pentru Eva.

       Ea nu mai primise niciodată o aşa rochie şi îi plăcea atât de tare combinația dintre material şi culoare încât făcu ochii mari spre John, cu o oarecare inocență, întrebându-l, parcă pentru a fi sigură că nu visează:

      — E pentru mine? 

      John zâmbi fericit, citind pe fața ei cât de tare îi plăcea şi se apropie de ea, aproape şoptindu-i în ureche.

      — Vreau ca soția mea să arate impecabil şi să se simtă o adevărată doamnă între ursuzii pe care îi vom întâlni, spuse şi trecu de la zâmbet la o față ceva mai serioasă.

       Eva se crispă când auzi apelativul folosit de el, dar ascultă atentă ceea ce i se spuse şi înțelese imediat ce vru să spună cu asta, întristându-se la rândul său când se gândi că John făcea parte din acea lume unde ea nu îşi găsea locul.

       — Dacă nu au să mă placă pe mine ca persoană dincolo de rochia scumpă pe care mi-ai cumpărat-o? Nu vreau să te fac să te simți prost din cauza mea.
Îi răspunse cu tristețe în glas, punând privirea în pământ, până când mâna lui i se apropie de chip şi îi ridică bărbia, obligând-o astfel să-l privească. 
     
       — Asta nu se va întâmpla şi te rog să nu bagi în seamă toate aberațiile care ți se vor spune, vru să o asigure, fixând-o cu acei ochi de un negru intens.