Birocrația Washingtoniană (finalizată)

36

        Samantha urmări cum unul dintre servitori ia paltonul Evei şi sorbi o gură de şampanie după care o analiză subtil din cap până în picioare, cum se foia de pe un picior pe altul plimbându-şi privirea prin livingul plin, în căutarea salvatorului ei, şi tot ce reuşi să îşi îngaime pentru sine fusese un arată bine parvenita. Mă întreb oare cum l-o fi cunoscut pe John, dar nu îşi păstră prea mult curiozitățile pentru sine şi i se adresă cu cea mai caldă voce pe care o putuse mima.

        — Aşadar, Eva...
O făcu atentă spre ea şi îi zâmbi. 

        Eva forță la rândul său un zâmbet, dar era conştientă că cea din fața sa îi zâmbise de parcă s-ar fi  înțeles cel mai bine, doar de dragul aparențelor pe care voia să le păstreze pentru cei prezenți în casa sa.

        — Doamnă...
Răspunse şi Eva din politețe, deşi cheful de a o ignora nu-i lipsea.

       — Ce ai zice să profităm de momentele astea şi să ne cunoaştem mai bine? întrebă în secunda imediat următoare. Soția fiului meu nu ar trebui să-mi fie o străină, continuă subliniind exact ce o durea pe ea cel mai tare.

        Ce ai zice să nu? gândi Eva într-un moment de răutate, dar îşi reveni la fel de rapid şi ridică din umeri. O dată şi o dată tot trebuia să o facă şi pe asta.

       — Cred că nu sunt prea multe de zis, începu Eva, privindu-şi paharul din mână oarecum tristă şi făcând-o pe Samantha să privească la rândul său mâinile unde acesta observă inelul de logodnă, lucru care o irită şi mai tare. Sunt orfană de ambii părinți, făcu o pauză în care oftă din greu şi apoi reluă, un incendiu...

      — E în regulă! Nu vreau să deschid răni dureroase, interveni Samantha şi o întrerupse, deloc mişcată de tragediile din viața Evei, căci se îndepărta de ceea ce o interesa pe ea. Cum l-ai cunoscut pe John? întrebă direct, făcând-o să încremenească.

       Nu ştia ce să răspundă, dar nici nu mai fusese nevoie pentru că un braț puternic o cuprinse de talie pe la spate, iar în secunda următoare în stânga sa apăru un John zâmbitor care plasă un sărut pe frunte în semn de m-am întors, iubito.

       Eva îi aruncă o privire care-i mulțumea în locul său şi uită pentru câteva clipe de cea care-i urmărea cu nervii întinşi la maxim.

       — Despre ce vorbeați? întrebă John, vrând să facă conversație.

      Eva se ghemui mai tare în brațele lui, de parcă ar fi simțit nevoia să fie protejată şi o lăsă pe Samantha să repună întrebarea ce o blocase mai devreme.

       — Tocmai o întrebasem cum v-ați cunoscut.

       Veni şi lămurirea din partea mamei sale, făcându-l pe John să-i arunce o privire fugitivă Evei.

       — Hm. Poveste lungă, murmură John. Ne-am cunoscut la spital. Cineva a dat cu maşina peste Eva, iar eu eram la servici, răspunse sincer, deşi Eva nu îşi amintea să îl fi văzut pe acolo.

      — Înțeleg, răspunse Samantha, mustăcind nemulțumită de intervenția fiului său, plimbându-şi privirea prin salon plictisită, moment în care le atrase atenția şi celor doi. Uite că a ajuns şi Aiden cu... aia e Celia? întrebă mirată, făcând zâmbetul lui John să piară. 

       Eva se lăsă întoarsă spre intrare de către John şi înghiți în sec atunci când privirile lor se intersectară. Brusc i se păru că rămase fără aer şi picioarele-i cedează.