Prolog

245 11 4
                                    

„ Dintre toate tatuajele pe care le purta pe corpul său bine conturat doar unul îmi atrage atenția, cel sub forma de cicatrice, aflat pe piept in partea stânga. Îl încercuiesc cu degetele fin, făcându-l să tresară la fiecare atingere. Curiozitatea nu-mi dă pace făcându-mă să-l întreb involuntar:

-Ce semnifică acest tatuaj? Îmi mușc buza pe dinăuntru, regretând întrebarea rostită.

-Nimic, spune absent, ăăă... e târziu trebuie să plec, mulțumesc oricum pentru primul ajutor oferit. Zâmbind fals, ochii trădându-l de gustul amar pe care i l-am provocat.

-E o nimica toată, e vina mea. Spun si mă ridic rapid fără să realizez ca doar câțiva centimetrii ne mai despart de pofta mea nebună după buzele si atingerile lui. Respiraţia mi se întretaie iar el doar mă privește profund, pupilele dilatându-se grozav, ochii săi albaștrii devenind aproape negrii. -Uite îmi cer scu... însă nu mai apuc să spun nimic fiindcă buzele îmi sunt perfect strivite de ale lui, îi răspund timid, transformând sărutul într-unul flămând, devorându-mi buzele în timp ce îmi lipește corpul meu firav de el.

Ne oprim respirând sacadat, privind acum ochii săi albaștrii cristalini și reci dar confuzi. Văzând că nu am de gând să-mi mut privirea insistentă de pe ochii si buzele lui, rupe tăcerea, dregându-și vocea:

-Uhm.. Eu ar trebui să fiu cel care trebuie să-și ceară scuze. Spune luându-și tricoul de pe canapea părăsind încăperea.

-Ei bine mie nu-mi pare rău pentru ce s-a întâmplat.Spun cu o voce stinsă datorită surprizei plăcute și de mult așteptată,mușcându-mi buza și zâmbind ca o adolescentă "

Scars of SoulUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum