Samantha
Micul dejun, partea mea preferată din zi. Cred că lui Derek o să-i pice fața când va vedea ce am pregătit. Avea doar resturi prin frigider, iar cum cardul meu de vacanță încă e aprovizionat, am zis de ce nu? Trebuie sa contribui la ceva.
-Ce naiba e aici? A venit Moș Crăciun cumva? Se miră el în timp ce își scarpină ceafa.
-Ceva de genul.
-Samantha, stai aici de o lună, puteai să o faci de la bun început. Începe să zâmbească iar eu răsuflu ușurată, am crezut că-l deranjează, dar după modul cum înfulecă din sandvișul cu șuncă și brânză topită spune altceva.
-Ușor, ai să te îneci. Acesta mestecă repede și înghite totul cu ajutorul laptelui din pahar. Mă așez și eu și încep să mănânc.
-Mulțumesc. Devine din nou serios.
-Cu plăcere. Locuiesc și eu aici, și nu mai pot trăi cu cartofii tăi prăjiți și bacon. Scapă un chicot și se ridică de la masă.
-Trebuie să merg la muncă, iar tu?
-Azi e ziua mea liberă, deci nu-ţi face griji. Aprobă și dispare în camera lui. Am început să mă obișnuiesc cu el și misoginismul său. Bărbaţii... Oare Ivan ce face? Dar Igor... Clara n-a mai dat nici un semn. Se pare că au și uitat de mine. Oftez iar uriașul observă.
-Ești bine? Mă privea într-un fel pe care nu pot să-l descriu, n-am văzut niciodată o privirea ca asta din partea lui. Poate îi păsa... Sau nu, când își îndreaptă atenția pe nodul de la cravată pe care se chinuia să-l facă.
-Treci încoace... Pufnesc în râs când îl văd cum dispera. -Se pare că uriașul nu se descurcă cu o cravată amărâtă. Decide sa ignore ce am zis și privește în altă parte.
-Mulțumesc, trebuie să plec. Pe mai târziu. Iese grăbit și îl aud cum coboară scările.
-Da sunt bine, mulțumesc de întrebare. Dacă simt lipsa cuiva? Nu.. Doar a tuturor. Încetez fiindcă vecinii or să mă audă și mă vor considera nebună. Îmi iau telefonul și o sun pe Natty, e singura care mi-ar răspunde, fiindcă "dragii" mei vecini nu mi-au dat nici măcar un număr de-al lor...
-Natty... Ce bine că dau de tine.
-Hey străino! Am crezut că ai murit. Dacă ai știi... N-ai mai dat nici un semn..
-Am început voluntariatul la școală și am fost puțin ocupată. Ești la sală? Ai respirația sacadată.
-Uhm, da, dar acasă, câteva mișcări, știi tu...
-Ești cu un băiat? Presupun eu iar aceasta începe să râdă.
-M-ai prins...
-Scuze.. Tata, nu știi? Nu-mi răspunde la telefon de fiecare dată când îl sun așa că nici nu m-am obosit. Aceasta se îneacă când mă aude. După câteva tuse reușește să-mi vorbească.
-Tatăl tău e îngropat în muncă, știi tu... Ca de obicei. Vine, trebuie să închid. În secunda următoare îmi închide fără să mai apuc sa zic ceva. Ciudat... Tipic ei.
Ah, ce pot face de una singură într-un apartament? I-am promis ca azi voi sta aici. Mă uit la boxele imense și laptopul de pe birou. Ca în vremurile vechi Samantha. Dau la maxim și dansez de nebună prin cameră, mă învârt, stau cu capu în jos și cu picioarele în sus pe canapea, încalc regulile, iuhu... După o jumătate de oră aud o bătaie puternică în ușă, probabil sunt vecinii. Auch? Dau muzica la minim și merg către ușă pe care o întredeschid cu teamă, era poliția, grozav...
