-Știi, dacă nu te-ai mișca aș putea să fac și eu o poză clară cu tine! Ești mai rău decât un copil... O cert pe iubita mea care nu stătea locului.
-Cum aș putea sta locului? Spune-mi tu? E soare, e cald! Iar nisipul îmi îmbrățișează călduros picioarele! Spunea zâmbind până la urechi în timp ce ţopăia dintr-o parte în alta. Vreau sa facem baie în mare...Mă trage de mână și mă apropie de ea, șoptindu-mi la ureche:..dezbrăcaţi.
-Dar dacă vine cineva? Mă amuz eu.
-Să vină! Afirmă ea strigând.
-Ești nebună! Își mușcă buza de jos, se întoarce și se îndreptă spre mare, trage de șnurul sutienului iar acesta cade jos, își întoarce capul și îmi trage cu ochiul. Îi place să mă intrige, iubeam asta la ea, îi iubeam nebunia, îi iubeam trupul suplu, îi iubeam mersul grațios, îi iubeam parfumul, îi iubeam zâmbetul, îi iubeam ochii, îi iubeam nasul, o iubeam pe ea, însă ea nu mai este...
Deschid ochii și inspir adânc, apoi provocând un oftat greoi care îmi apăsă sufletul. Privesc în jurul meu, camera era pustie, ea anima toată casa, privesc tabloul cu noi doi câteva minute bune apoi ochii îmi coboară pe tatuajul unde obișnuia să fie numele ei, nu mai e nici el... Nu mai am nimic în viața asta, familia mea nu mai există de mult, iar ea e la mile distanță de mine, cel puțin e vie, totul spre binele ei, nu? Mă mint singur și las o lacrimă să cadă, apoi alta, nu mă pot opri sau poate nu vreau să o fac.
---
-Neaţa rază de soare! Mă întâmpină Clara cu mâncarea pe masă.
-E 7 seara, și e înnorat... Mormăi eu și merg în bucătarie pentru a-mi turna cafea și mie. Nu știu de ce dar simțeam un parfum în aer, străin dar cunoscut mie. Poate doar mi se pare, dar și această impresie îmi provoca fiori pe șira spinării.
-Cineva s-a trezit cu fața la cearceaf? Strigă în urma mea cu gura plină.
-Nu vorbi cu gura plină! Îi impun și mă așez. Devine serioasă și își mută privirea pe mâncare. Poftă bună! Spun și încep să mănânc și eu. Tace, fiindcă mă cunoaște, tace fiindcă știe când să se oprească, tace fiindcă știe ce ar urma dacă n-o face.
Samantha
-Samantha! Apare Naty pe verandă și răsuflă ușurată. Am crezut ca te-am pierdut.
-Poftim? O privesc crispată. N-am 5 ani să mă pierzi și unde crezi că aș merge cu gaura asta în stomac? Exagerez cu acel cuvânt dar reacția ei a fost ciudată. Ai dormit ca valiza în gară și am decis sa ies sa iau puțin aer.
-Scuze, doctorul ţi-a recomandat mișcare și am crezut că ai ieșit la plimbare.
-Te așteptam pe tine, îi trag cu ochiul și începe să râdă.
-Mai întâi de toate: prânzul! Micul dejun l-am pierdut... Se apropie de mine și mă ridică, voiam să strig în gura mare ce tocmai s-a întâmplat dar apoi mi-ar pune o serie de întrebări iar el are o iubită nu vreau să fiu amanta nimănui, sub nici o formă!
-Cum e viața aici? Vocea Nataliei îmi întrerupe șirul de gânduri și sunetul mării.
-Tumultuoasă! N-am avut timp sa mă plictisesc. Încep să râd și arăt spre pansament. Ne aflam pe plajă, m-a ajutat să-mi iau costumul de baie iar acum ne plimbam pe malul mării.
-Ne-ai simțit lipsa?
-De când am plecat, de ce? Întrebările acestea vor avea și urmări? Privește în gol timp de câteva secunde apoi îmi răspunde.
-Si nouă la fel! Uite ce scoică! Îmi zâmbește fals apoi schimbă subiectul.
-Interesantă formă. Din fericire o poți păstra. Îi continui jocul fiindcă nu aveam forța necesară să confrunt ceva în acest moment.
