Samantha
Alte mâini care te vor atinge, alte buze care te vor săruta, alte brațe care te vor îmbrățișa, altă persoană cu care vei împărții patul și viața ta. O străină mi-a furat locul. Sau poate eu sunt singura străină aici. De ce, Ivan? De ce mi-ai dai șanse, știind că se va întoarce? De ce m-am îndrăgostit așa ușor de tine? De ce am avut încredere? Stau pe întuneric în camera mea și mă gândesc la Ivan, la faptul că l-am părăsit și la faptul că l-am pierdut. Astăzi voi fi slabă, dar de mâine, voi începe să strâng putere pentru tine. Îmi mângâi pântecul și zâmbesc amar. Astăzi mă voi descărca, de mâine voi începe o nouă viață. Sunt singură, Derek este la muncă, așa pot medita în liniște. Va trebui să mă mut. Deja am profitat destul, nu vreau să continui așa. Soneria mă scoate la suprafață din lumea mea imaginară, n-aș vrea să răspund, Derek nu e acasă și nu vreau să am probleme. Însă soneria se aude insistent. Fapt care mă face să mă ridic și să merg mecanic până în dreptul acesteia unde privesc pe vizor, era târziu, era periculos să nu mă asigur. Însă... Mai bine rămâneam în pat.
-Pleacă Ivan, nu vreau să te mai văd! O spun cu toată forța mea iar el continuă să sune. Ivan vei trezi toată scara.
-Și ce? Vor chema poliția? Își evidențiază acesta uniforma și continuă să sune.
-Ivan, n-am să-ţi deschid. Continui eu.
-O să sun toată noaptea! Până când cineva îmi va deschide. Enervată la culme deschid ușa prea tare încât se lovește de peretele holului.
-De ce? Ce mai vrei de la mine? Hmm? Acum ai o iubită, sau mai bine spus, s-a întors! Nu pot să cred că mi-ai făcut asta, mi-ai dat speranțe în ciuda faptului că știai că într-o bună zi se va întoarce. Dacă apărea peste câțiva ani mai târziu ce se întâmpla? O puneai la masă cu posibilii tăi copii? Acesta tăcea mâlc și intră înăuntru.
-Samantha, te iubesc! Se întoarce către mine.
-Și pe ea? Pe ea o iubești?
-Nu mai știu ce simt pentru ea, dar știu ce simt pentru tine! Se apropie de mine dar mă dau un pas în spate.
-Nu te cred, nu mai am încredere în tine. Nici măcar nu te cunosc cu adevărat, deci spune-mi, de ce te-aș crede.
-Fiindcă te iubesc, îmi ia mâna și o pune pe pieptul lui, și știi că e adevărat.
-Nu, Ivan. Nu mă voi mai lăsa păcălită de cuvintele tale dulci, m-am învățat minte.
-Ce trebuie să fac să mă crezi? O spune el într-un mod disperat dar arogant în același timp, asta făcându-mă să îi privesc o parte din adevărata față. Întrebarea pusă, mă răzbună.
-Ce zici, de trecutul tău Ivan? Ce spui de adevăr? Vreau să știu ce și cine te-a făcut persoana de acum, vreau să îţi știu povestea. Așa cum ar fi normal de la început să mi-o spui. Nu să-l ascunzi de mine sau să amâni venirea lui.
-Bine! Își încoardă acesta pumnii și începe să povestească. Acum câțiva ani, m-am mutat aici, am întâlnit-o pe Eve, la început nu eram întunecat sau reținut, m-am îndrăgostit de ea ca nimeni altul, eram fericit, eram fericiţi. Până într-o seară, când dușmanii de care scăpasem m-au găsit, și m-au torturat, atât pe mine cât și pe ea. În faţa mea, au torturat-o am crezut că ăsta va fi sfârșitul nostru, că viața noastră se va termina acolo, murind ca niște șobolani. Însă Clara ne-a găsit la timp. Au venit cu întăriri și a pus pe fugă toată familia Yablonsky. După ce m-au eliberat din strânsoare, m-am târât până la ea. Avea pulsul slab, dar spre fericirea mea scăpase. Am declarat-o dispărută unora și decedată altora, în timp ce era într-o altă țară. Am făcut-o să o protejez, cum am făcut-o și cu tine.
-Cine este familia Yablonsky? Întreb eu, reţinând numele rusesc.
-Coșmarul meu, de când m-am născut, am fugit de familia aceea.
-De ce? Îl îndemn eu când văd că se oprește și privește în gol.
-Sunt, doar un bastard. Tatăl meu întâlnise o rusoaică frumoasă, s-a lăsat fermecat de ea, s-au îndrăgostit. Așa am apărut eu, dar ea era deja căsătorită, la vârsta de un an m-a abandonat pe mine și pe tata. Ea e de vină pentru acest coșmar. Din vina ei Yablonsky mă detestă, bine, Isidor si copii lui, Aleksandra mereu a susținut că ţine la mine. Deși nu o cred. Dacă ţinea la mine, nu ne făcea asta.
-Și tatăl tău? Unde e?
-În pământ, l-au omorât. Dimitri m-a asigurat că s-a distrat cu el înainte. Însă într-o bună zi, voi pune capăt coșmarului. Voi tăia răul de la rădăcină, și atunci, voi putea fi împăcat, voi putea trăi fericit.
-Cu ea...
-Samantha, nu....
-Nu, Ivan. Eu sunt intrusa aici. Aveţi un trecut împreună. Cu mine abia dacă ne rezumăm la câteva luni. Îl voiam departe, primejdia care îl păștea, ne păștea și copilul nostru. Voiam să-l conving că sunt împăcată cu ideea, deși muream pe dinăuntru. Vreau să pleci, acum. Vreau să fi fericit cu Eve și să nu mă mai cauți niciodată, și să nu-i povestești de noi. Vrea să spună ceva dar îl opresc cu un sărut. E singurul lucru pe care am să i-l mai iau înainte de plecare. Însă gândul că buzele care mă venerau cândva, vor atinge alte buze, mă face să mă retrag. Pleacă, te rog. E a doua șansă, n-o rata. Îi mângâi obrazul și îi fac cale liberă, mă privea trist. Bietul de el, credea că renunț ușor, dar doar eu știu ce greu îmi era sa fac idioțenia asta. Totul pentru tine...
