Samantha
-Ai apărut... Vocea lui pare ușurată.
-Am fost sa iau o gură de aer. Pereții mă sufocau.
-Da, uneori și eu cred la fel. Apropo, gătești destul de binișor. Dar data viitoare, mâncăm împreună.
-Dormeai atât de liniștit, mi-a fost milă să te trezesc. Îl mângâi pe obraz iar el mă privește din nou într-un fel, special. Mă retrag și întrerup momentul, merg în cameră și mă așez pe pat, cu mâinile sprijinindu-mă de o parte și de alta. Trag aer adânc în piept și încerc să nu mă gândesc la nimic, nici la Ivan, nici la Martin, la nimic de ce ţine de trecut. Trebuie să uit, sau cel puțin să mă prefac, dar nu rănindu-l pe Derek. E bărbat iar eu femeie, știu că nu-i sunt indiferentă, dar dacă îi ofer gesturi tandre îl fac să înțeleagă greșit. Nu vreau să mă folosesc de el ca să-l uit pe Ivan. Nu merit bunătatea lui.
-Ești bine? Bate acesta ușor în ușa deschisă și se apropie de mine.
-Da, oftez eu, aerul închis m-a amețit.
-Să deschid o fereastră? Încearcă să se apropie de ea dar îl opresc.
-Poți să nu mai fi atât de grijuliu cu mine. M-am obișnuit cu durul Derek, cu glumele tale misogine. Dacă ești așa cumsecade îmi îngreunezi situația. Tensiunea plutea în aer până când râsul lui o face să dispară.
-Durul Derek? Pe bune. O spune încă printre hohote. Sunt așa cu tine fiindcă ești însărcinată, și ești sensibilă, nu vreau să plângi din orice aș spune. Cuvintele lui îmi ridică o piatră de pe inimă.
-Ma bucur să-l am înapoi pe Derek misoginul.
-Ușor, ți-o iei în cap deja. Mă strânge în brațe și îmi ciufulește părul.
-Bine... Dacă te întreabă Martin, ești iubitul meu. Îmi aduc aminte prostia care am născocit-o acum câteva ore.
-Bine, iubito? Mă privește el ușor amuzat dar încurcat în același timp. -De ce l-ai mințit? Continuă acesta cu calm.
-Fiindcă îmi provoacă nesiguranță și frică, uneori acționează exagerat, ca un nebun. Mi-e frică de el.
-Ţi-a făcut ceva?
-Nu, dar comportamentul lui mă sperie. O să stau departe de el.
-Dacă va fi ca un scai, am să-i tai acele! Accentul lui de cartier mă face să râd iar el doar zâmbește.
-Am să țin minte asta.
-Așa să faci. Sunt la distanță de un telefon. Doar un ton și vin cu șutul pregătit. Continuă acesta cu același accent care îmi provoca o poftă nebună de râs. -Bine, te-ai amuzat destul pe seama mea.
Ivan
-Vreau să ieșim în seara asta? Ce zici? M-am plictisit să stau în casă și e vineri. Iar tu rămâi acasă. Spune da, te rog!
-E periculos, Eve. Nu! Îi răspund iar ea se apropie grațios spre mine, își așează mâinile pe spatele meu și mă apropie de ea.
-Atunci du-mă într-un loc sigur. Îmi șoptește aceasta suav în timp ce se juca cu părul meu, sărutându-mi lobul urechii.
-Joci murdar. Îi zâmbesc eu strâmb.
-Mereu mi-a plăcut să joc așa. Deci mergem la locul lui Pete? Se retrage ea și merge spre dulap.
-Da. Mă dau eu bătut fiindcă aveam probleme mai mari dacă spuneam nu. Însă va veni și Clara cu Roxanne. Tot cheful de pe faţă îi dispare.
