Samantha
Ești un magnet de probleme bufniţo...
Ești un magnet de probleme bufniţo...
Ești un magnet de probleme bufniţo...
Ești un magnet de probleme bufniţo...
Propoziția asta mi se repeta în cap, vocea mi-era străină, și mă simțeam rău. Mai rău de atât se poate. Mi-aduc aminte ce am pățit și mă trezesc speriată.
-Sam! Tresare Naty de pe scaun și mă prinde de mână.
-Ce caut aici? Dar îmi aduc aminte cele întâmplate, eh, măcar n-am ajuns la morgă. Mai bine spus, ce cauți tu aici? O privesc mirată iar ea nu știa ce să facă, să-mi explice sau să sare în sus de bucurie.
-Am auzit ce ai pățit și n-am stat pe gânduri o secundă, venind încoace. În ce belele te-ai băgat Samy? Ridică o sprânceană și aștepta să îi răspund.
-Nimic. S-a întâmplat. Răspund sec.
-Puteai să mori. Apare tata pe ușă iar asta mă sperie, tresărind, tot stomacul a început să mă doară ,scap un scâncet și tata se apropie speriat. Ce ai pățit, ești bine? Un doctor!
-Sunt bine, tată exagerezi.
-Exagerez? Eu exagerez? Puteai să mori Samantha, după ce te vei externa vei veni cu noi acasă, subiect încheiat.
-Dar.. Încerc să spun ceva dar mă întrerupe.
-Nu vreau să mai discutăm un cuvânt despre asta!
-E viața mea! Și fac ce vreau cu ea. Indiferent dacă voi avea parte doar de ghinioane sau va trebui sa te înfrunt, mă voi apăra cu dinții. Chiar aveam de gând să-l înfrunt, mereu mi-a impus unele lucruri iar eu nu-i ieșeam din cuvânt de teamă să nu-l dezamăgesc. Alergând după împlinirea dorințelor lui uitasem să le îndeplinesc pe ale mele. Am ocazia sa fac asta, nimeni nu mă va lua de pe acest drum. Da, tată, ai auzit bine. Continui eu când văd cum mă privea crispat și el și Natalia, așteptam să ţipe, să mă amenințe, orice, dar nu, a plecat fără să mai spună ceva.
-Wow, liniștea dispare când îi aud vocea Nataliei, aceste 2 săptămâni te-au schimbat nu glumă.
-2 săptămâni??? Atât timp am stat în acest spital?
-Da, în fiecare zi ne rugam să te trezești, iar acel om, pe care l-ai înfruntat adineauri, abia se clintea de lângă tine, mă rugam de el ore în șir să meargă la hotel sa se schimbe sau să mănânce. Spusele ei îmi provocau acel gust amar numit: vină! Am încercat și eu să mă revolt o dată și mi-am ales cel mai prost moment. Privesc în gol și simt cum Naty părăsește și ea camera. Eram doar eu cu mine, o meritam. Meritam să fiu singură, merit tot ce mi se întâmplă, sunt o persoană oribilă. Merit mâna amorțită în care aveam perfuzia, merit durerea insuportabilă din zona stomacului, merit durerea de cap și merit multe alte lucruri rele posibile. Las o lacrimă să-mi cadă pe obrazul care presupun că e mai pal decât de obicei dar o șterg imediat când aud două bătăi ușoare în ușă.
-Intră, vocea mi-era răgușită și slăbită nu știu dacă m-a auzit dar ușa se deschide.
-Pot? Bărbatul care m-a crescut s-a întors. Îmi cobor privirea pe pătura cu care eram acoperită, mi-era rușine să mențin contactul vizual cu el.
-Da.. Se apropie încet de mine, se așează pe marginea patului și îmi pune mâna pe a lui, păreau atât de mici, îmi aducea aminte de copilărie. Tată, îmi... Vreau să-mi cer scuze dar mă întrerupe.
-Samantha, ai dreptate, e viața ta, mereu ţi-am..
-Tată..
-Eu vorbesc acum, nu mă întrerupe, îmi spune iar eu tac mâlc. Mereu ţi-am impus lucruri crezând că te protejez de vreun posibil rău, ce nu știam eu era faptul că răul eram eu, te-am ţinut într-o cochilie în loc să te las să zbori pe propriul tău drum, să-ţi croiești unul. Nici acum nu m-am obișnuit că ai crescut mare. Lasă o lacrimă să cadă și îmi zâmbește. Mereu vei rămâne fetița mea, indiferent de vârsta pe care o vei avea. Eu trebuie să-mi cer scuze pentru adineauri, era să mori, normal că reacționez așa. Ești singura persoană pe care o mai am în viața mea, n-am de gând să te pierd! Asta să fie clar!
