Samantha
-Și lucrurile mele? Privesc clădirea din fața mea surprinsă.
-N-o să ai nevoie de ele. Totul este mobilat. Mișcă-te! Mă îmbrâncește bărbatul ce îmi ținea rucsacul cu puținele haine...
Ce mai trezire, ieri era să mor iar a doua zi mă trezesc cu Clara și așa zisul Browns care mi-au plănuit plecarea din cartierul lor. Cel puțin Ivan știe de asta? Totul atât de bine planificat încât nici nu știu despre ce e vorba. Abia ce mă obișnuisem cu vechea casă nouă...
-Vreau o explicație! Îi cer tipului care mă privea plictisit. După un oftat scurt începe să-mi povestească despre ce e vorba.
-Cine v-a atacat aseară nu știa că ești tu, ci Clara. Ai scăpat.
-Atât? Asta a fost tot? Pentru asta ați decis în locul meu? Sunt destul de mare să iau decizii de una singură pentru binele meu.
-Atât? Pufnește în râs. Crede-mă, n-ai nici cea mai vagă idee de ce poți păți dacă stai în preajma dragilor tăi vecini. Privește partea plină, își îndreaptă privirea în spatele meu, ești la câțiva pași de școală. Ridic din sprâncene și aprob. Măcar atât... Dacă știam că mulatrul acesta e mut, profitam mai mult de cheful lui de vorbă, de când am ajuns stă și se uită la televizor, schimbând canalele plictisit, și mă mai privește din când în când.
-O să stăm toată ziua în casă? Grovaz. Continui după ce văd că nici măcar nu mă bagă în seamă. Îl vreau pe Igor și mă pricopsesc cu tine. Acesta doar mă privește și începe să râdă.
-Te atrag problemele, blondino? Mi se adresează cu urmă de sarcasm în glas.
-Mi s-a mai spus și că sunt "un magnet" pentru așa ceva. Adaug și fac ghilimelele de rigoare în aer. Mă arunc pe scaunul rece și încep să analizez apartamentul. Era modest. Mă atrage zugrăveala improvizată în zeci de culori. E obositoare dacă privești pe un timp îndelungat, încerc să mă uit la Browns dar văd doar punctuleţe care se plimbă de colo colo. Clipesc repede ca să-mi treacă iar bărbatul din fața mea mă privea ca pe o ciudată cu o sprânceană ridicată.
-Apropo... Nu ești legată de apartamentul acesta. Ești liberă! Îmi face ironic cu mâinile.
-Mulțumesc că mi-ai reținut câteva ore degeaba. Mijesc ochii la el, îmi iau geanta și plec. -Asta-i bună.. Pufnesc eu în timp ce mă îndrept spre școală... Mă ţine în casă cu el și nu scoate o vorbă, iar la final îmi trântește replica "Apropo..." îmi transform vocea în una groasă.
-Te pot ajuta cu ceva? Spune tipul din fața mea, îngrijorat.
-Uhm, scuze, vorbeam singură, dar nu sunt nebună.
-Nu am zis sau insinuat nimic. Începe să râdă.
-Eu, lucrez aici, bine.. Voi lucra. Explic eu.
-Deci tu ești noua colegă? Martin Galloway. Îmi întinde mâna.
-Samantha...
-...Steele. se grăbește tipul să mă completeze. Ești destul de renumită printre noi. Îmi trage cu ochiul, gestul lui făcându-mă să râd.
-Grozav... Niciodată n-am fost o fată populară, se pare că viața îmi dă o a doua șansă. Gluma mea îl face să zâmbească. Mă uit peste umărul său, evitând sa privesc ochii albaștri, nu știi, doamna...
-...Miller, lipsește azi. Mă completează acesta din nou. Iar eu îl privesc încruntată.
-Imi citești cumva gândurile? Întreb nedumerită.
-Nu, doamna Miller e singura în vârstă pe aici. Îmi zâmbește discret. Dar Roxanne te poate ajuta. Rox! Îmi face semn să-l urmăresc și mi-o arată pe roșcata care iese din bibliotecă. Samantha, ea este Roxanne! Roxanne, ea este renumita Steele. Îi trage cu ochiul și ambii încep să chicotească. Râd cumva de mine? Mijesc ochii iar aceștia își dau cu seama că mă uit urât la ei deoarece Martin își caută de lucru prin secretariat iar Roxanne mă trage de mână în bibliotecă.
-Cu ce te pot ajuta, Samantha? Mine adresează politicos.
-Doamna Miller îmi deţine contractul de angajare, am crezut că l-a finalizat, dar cum lipsește, rămân la voluntariat.. Aceasta mă privește surprinsă dar încântată.
-Super, deci lucrezi și pe gratis?
-Yup, asta înseamnă voluntariat, nu?
-Corect. Ei bine, n-ar strica să mă ajuți cu registrele. Două mâini de scris sunt mai bine decât una. După ce mi-a explicat ce am de completat, Rox, așa m-a rugat să-i spun, a plecat după un registru mai vechi. Ziua a trecut repede și mi-a creat o stare de bine, nu știu cât va ţine dar profit de asta. Mda, până o să ajung la apartament.
-Pe unde ai umblat? Mă întreabă Derek ținându-și mâinile în șold.
-De parcă te-ar interesa..
-Ai dreptate, nu-mi pasă, dar Ivan mi-a ordonat să te țin întreagă.
-Ordonat? Cine se crede? Mă revolt eu degeaba.
-Șeful! Deci?
-La școală.
-Mda, arăţi a vierme de carte. Mă scanează din cap pana în picioare, rămânând la vestimentaţie, purtam blugi tăiați și aveam un maieu larg pe corp și un sacou maro, nu știu de ce crede asta.
-De ce spui asta?
-Ai gura mare. Mijesc ochii la el iar acesta începe să râdă în hohote.
-Acolo e camera ta, iar ușa de pe partea dreaptă e baia, simte-te ca acasă. Ce minune, avem și maniere.
-Mulțumesc. Grozav Samantha, ai ajuns să dormi cu un străin sub acoperiș, de la care te poți aștepta la orice. Mă cert în sinea mea și intru la baie.
Ivan
Ajung acasă, unde casa pare pustie, nu e nimeni... Clara sigur e plecată în oraș cu prietena ei Roxanne, iar Samantha, biata de ea doarme cu un străin sub același acoperiș, și asta e doar din vina mea. Mereu am fost o problemă pentru cei din jurul meu, mereu le-am complicat viețile. De ce a trebuit să mă nasc? N-am niciun sens în viața asta. Urc în camera ei, unde parfumul ei încă se plimba prin aer, îl inspir și simt cum inima îmi tresălta nestingherită. Gândul îmi sare și el la întâmplarea de aseară și atingerile nevinovate care mi s-au întipărit pe corp și în minte. Răsuflu și încerc să-mi atrag atenția spre altceva. Nu e bine ce simt, nu e bine la ce îmi stă mintea. Eu nu simt, eu nu am inimă. Inima mea nu o mai dețin, e în chirie, undeva în lumea asta. Ies pe plajă pentru a lua o gură de aer, în casă simt mereu că mă sufoc. Mai puțin ieri, am avut un sentiment ce de mult nu l-am mai simțit, filmul, dialogul... Orice mic detaliu mă încânta.
Apusul e spectacolul meu preferat. Marea portocalie înghite bila de foc care se joacă cu pielea oamenilor ziua. Apa învinge, nu? Iar uneori omoară... Secvențele din acea seară blestemată îmi dau năvală prin minte.
-Ivan? Cine sunt ei?
-Fugi! Aceasta face ce spun de îndată dar mă trage după ea. Ce faci?
-Nu plec nicăieri fără... Se oprește și privește în spatele meu. Mă întorc dar sunt puternic lovit în cap și îmi pierd conștiința.
