Samantha
-Ivan, tu? Întreb crispată la vederea celui din fața mea.
-Da, eu. Expiră scurt apoi se focusează pe buzele mele apoi pe ochi. Privirea lui trezea totul în mine, iar buzele sale pe care aș vrea să le mușc mă fac deja să par o păcătoasă.
-Domnule Baltimore! Exclamă copii care ne scot pe amândoi din imaginația "bogată" în care eram. -Am crezut că anul ăsta veți lipsi. Adaugă unul dintre copii.
-Ei bine, îmi zâmbește scurt și se întoarce spre copii, am avut o incertitudine, însă m-am hotărât. Cât despre normele de siguranță, mereu vi le voi spune chiar dacă le știți pe de rost. Începem? La afirmarea micuților acesta începe să le explice copiilor ce au de făcut în cazuri periculoase. Calmul cu care explica și energia lui mă molipsiră și pe mine. Stăteam pe scaun și îl priveam visătoare, uneori scăpând câte o privire către mine, atunci mă prefăceam că am altceva de făcut, ignorându-l. Încă sunt supărată pentru ce mi-a făcut. Iar dacă el crede că dacă s-a îmbrăcat într-un mod atrăgător și mă privește cât mai seducător posibil, îl voi ierta, să știe că — mă mai gândesc.
-Bine, copii, cam atât pe anul acesta, tine-ți minte. Stați departe de străini. Aud clopoțelul și o scurtă bătaie din palme. Cât de repede trecu ora aceasta. Clasa se goli instant iar eu am rămas blocată în încăpere cu o durere pe cap.
-Domnule Baltimore. Înclin capul și dau să trec pe lângă el, însă pielea mea era pregătită pentru atingerea lui fierbinte.
-Domnișoară Steele, așteptați o clipă vă rog. Își plimbă degetele lent pe braț până la palmă, provocându-mi mii de fiori.
-Domnule, dacă e legat de normele de siguranță, lăsați-o baltă, le știu pe dinafară. Îi zâmbesc sarcastic și îmi trag degetele din mâna lui, ieșind cu viteză din clasă. Nu voi mai ceda așa ușor.
-Samantha... Îi aud vocea dar nu mă întorc. Spre norocul meu am oră liberă și pot evada de aici până pleacă el. Undeva unde pot să fiu singură. Spre fericirea mea era o cafenea la câțiva pași de aici.
-Un ceai aici și o cafea la pachet pentru când voi pleca, vă rog. Îi vorbesc chelnerului din fața mea în timp ce privirea mi se plimba peste tot, eram paranoică, îl simțeam în spatele meu, mă întorc speriată dar era doar un domn care aștepta la rând sau voia să plătească nota. Las o piatră să se ridice de pe inimă și îmi iau ceaiul, rostind un mulțumesc pe grabă. Însă în toată graba aceasta n-am observat aglomerația ce era înăuntru dar și afară. Căutam cu privirea un loc dar nimic, până când o doamnă drăguță îmi face semn cu mâna.
-Mulțumesc mult! Răsuflu ușurată când simt cum picioarele încordate mi se relaxează odată cu corpul după ce mă așez.
-O zi grea? Tentativa ei de a face un dialog mi se părea drăguță, eu n-am insistat pentru a nu o deranja cu prezența mea.
-E doar a doua zi de muncă și deja am o problemă care mă urmărește. Mă uit prin jurul meu dar se pare că am reușit, nu era nicăieri.
-Problemele sunt la tot pasul. Tonul ei avea și o tentă de ironie pe lângă seriozitate.
-Da, a mea s-a găsit a fi vis-a-vis de casa mea. Adaug eu și amestec în ceaiul fierbinte.
-Un vecin, deci? Curiozitatea e punctul său forte cumva?
-Da, m-am mutat și totuși mă urmărește... Aceasta mă privea speriată și uimită în același timp.
-De ce nu anunți poliția? E periculos. Un râs isteric mă porni, încercând din răsputeri să mă opresc.
