Sătulă de drama și melancolia din sufletul meu plin de incertitudine, mă ridic din pat și mă pregătesc pentru o nouă zi de voluntariat. Oh, la naiba, uitasem că timpul a trecut fără să realizez iar azi e prima zi de școală, adică prima mea zi de muncă, adică... N-am chef să merg. Cad pe spate și las aerul să-mi părăsească cu totul plămânii.
-Sam! Trezește-te! Derek s-a trezit devreme? Ce naiba...
-Sunt trează, sunt trează... Ce ai? Îl iau la rost când văd că a dat buzna în cameră.
-Voiam să mă asigur că te-ai trezit. Îi arunc perna în față și merg direct în baie. Mă examinez în oglindă, eram diferită de acum câteva luni, nu mai aveam entuziasmul în privire, lipsea și scânteia, părul lipsește și el pe jumătate. Am decis sa ma tund cum mi-am propus la început, nu atât de rău precum mă așteptam.
După duș, mă îmbrac lejer, deși e prima mea zi de muncă vreau să fiu plăcută după cum sunt, nu după ce par, adică fie vorba de părinți, deoarece copii nu te apreciază după cum te îmbraci, ci după cum te comporți cu ei.
-Derek? Ce mai cauți aici? Îmi arcuiesc sprânceana și aștept să-mi răspundă.
-E prima ta zi, trebuie să te escortez.
-Am fost acolo de mai bine de o lună iar tu te gândești azi să mă escortezi? Spune-mi că glumești, pufnesc eu.
-Înainte erai tu și doi trei profesori, acum sunt părinți. Vreau doar sa asigur zona, apoi te voi lăsa în pace cum am făcut până acum.
-Fie. Cedez eu. Îmi iau geanta și cheile, ieșind pe ușă înaintea lui.
-Ai emoții?
-Nu, mint eu în timp ce-mi așez ochelarii pe nas. Dacă te exteriorizezi devi vulnerabil. Iar acel cuvânt a dispărut din vocabularul meu odată cu el. Care cine știe pe unde se ascunde. Fricos fără pereche. Privesc încruntată în gol iar Derek observă.
-Bine, stai pe loc și spune-mi pe cine plănuiești să omori de o vreme încoace? Dacă e din cauză că nu te-am învățat să te bați putem relua problema, dar te rog încetează să mai fi așa țâfnoasă.
-Mulțumit? Îi zâmbesc forțat și îmi trag mâna din strânsoare, văzându-mi de drum.
-Hei, n-am terminat discuția! Strigă acesta dar găsesc o portiță de scăpare.
-Rox! Roxanne! Așteaptă!
-Samy! Bună și ție! Mă întâmpină aceasta cu o îmbrățișare, am început să ieșim, ne înțelegem foarte bine, iar ea e singura mea prietenă între timp. Natty își ocupă timpul cu noul ei iubit, Jeff sau ceva de genul, se pare că e ceva serios.
-Sam, cine e prietena ta? Vocea băgăcioasă a lui Derek mă calcă pe nervi.
-Roxanne! Dar prietenii îmi spun Rox. Răspunde ea înaintea mea.
-Derek! Îi strânge mâna ferm și menține contactul vizual cu ea o perioadă. Eram puțin jenată de situație, îmi reglez vocea iar aceștia își pun atenția pe mine.
-Rox, trebuie să mergem, orele încep în 5 minute. Îmi verific ceasul, bine, mă prefac doar, m-am uitat repede încât n-am asimilat cât era ora cel puțin.
-Da, ai dreptate. Înclină din cap și o ia înainte.
-Iar tu, îmi îndrept atenția spre chelios, fă ce ai de făcut și apoi dispari. Îi șoptesc din mers, apoi o prind din urmă pe roșcată.
-Derek, huh? De cât timp îl ţi ascuns? Buzele de un roșu sângeriu i se curbează într-un zâmbet malițios.
-E chiriașul meu, nimic mai mult. Inventez scuza pe loc și rămân surprinsă la cât de bine mi-a ieșit. Se pare că într-un final am învățat să mint.
