După câteva săptămâni....
-Îmi pare rău că nu poți sta mai mult... Îmi îmbrățișez prietena strâns.
-Meseria mă cheamă.. Mai bine zis, directorul. Se plânge ea.
-Eu încă aștept. Zâmbesc până la urechi dar ea mă privea uimită.
-Abia ce te-ai pus pe picioare și deja pregătită de lucru? Super! Batem palma ca atunci când lua o notă mare. Nu cred că o să mai cunosc pe nimeni la fel ca tine...
-Gata fetelor? Apare tata în bucătărie unde se servește cu cafea.
-Da domnule Steele.
-Natalia.. Ţi-am zis să nu-mi mai spui "domnule".
-Știu, dar îmi place. Cei doi încep să zâmbească iar eu bat în retragere, acest moment a fost... ieșit din comun? Sau nu. Cei doi se înțeleg foarte bine, iar eu am încredere în Naty. Sper să nu mă dezamăgească.
-Scumpo, ce e cu privirea asta?
-Va fi plictisitor fără voi...
-În week-end-uri îți vom face câte o vizită când va fi posibil, desigur. Spune și o privește pe Natalia.
-N-ai să te plictisești cu un asemenea vecin. Trage cu ochiul și se uita pe geam la Ivan care își face exercițiile în curte. M-am obișnuit cu asta însă Natalia abia rezistă să nu sară peste gardul meu minuscul și să înceapă exerciții fizice cu el. Eu doar roșesc când privesc involuntar pe fereastră, la naiba... Cum să mă obișnuiesc cu el? Am lucrat la asta, dar e atât de greu. M-ai ușor mi-ar fi să mai încasez un glonț decât să nu am imagini indecente cu el.
-Fetelor... Samantha, încă sunt tânăr pentru a fi bunic... Bunic? Deja mă vede căsătorită cu el?
-Tată, asta n-o să se întâmple nici măcar în vise... Simt cum mă roșesc tot mai mult. Acesta doar cască ochii apoi mă privește îngrijorat.
-Ai ceva să-mi spui? Se apropie și mă ia de umeri ușor.
-Nu, nu am probleme, doar că el, îl indic și chiar atunci avea privirea fixată către fereastră, îmi retrag degetul buclucaș și plec din dreptul ferestrei..
-Samantha... Unde pleci? Rămâne tatăl meu nedumerit. Mi-era rușine de gafa pe care o făcusem. Privește și el pe geam și scapă un "oh" lung.
-Acum o să mă creadă mai ciudată decât sunt. Îmi strâng buzele într-o linie subțire, oftând reținută.
-Îl placi cumva, deci ai ceva să-mi spui. Zâmbește malițios și o cotește pe Natalia care era pierdută în "curtea" vecinului.
-Nu. O spun pe un ton calm. Nu știu cum am reușit. Ridică o sprânceană apoi mijește ochii la mine. Așa mă prinde el dacă mint.
-Bine, te cred. Dacă ai fi mințit, te-ai fi bâlbâit. Remarcă el, iar eu rămân surprinsă că nu m-am bâlbâit. Poate chiar nu-l plac, poate e doar o obsesie de-a mea sau lecția lui de mintiţ a dat roade.
-Mulțumesc.
-Domnule, e timpul sa plecăm. Domnișoară. Își înclină Nate capul către mine în semn de salut.
-Nate. Fac la fel ca el apoi mă întorc către cei doi buclucași. Să fiți cuminți. Le trag cu ochiul, tata mai că se îneacă cu cafeaua pe care o bea iar Naty mă privește mirată cu gura întredeschisă. Sunteți bine.
-Da, mereu am fost. Spune tata printre tuse. Cei doi se comportă ciudat de la o vreme. Încerc să ignor ce se întâmplă fiindcă trebuiau să plece, altfel aș fi pus-o pe Clara să-i investigheze. Ne îmbrățișăm apoi pleacă, casa deveni din nou pustie și liniștită, nu pentru mult timp deoarece o bătaie ușoară în ușă se aude. Era Clara.
