Fluieratul roților fac ca somnul dulce să dispară, iar niște cuvinte nu prea draguţe ieșind pe gură. Încerc să privesc în jurul meu, dar lumina e prea puternică încât mă aleg doar cu o strâmbătură, cât e ceasul? Arăta în jur de prânz, să fi dormit atât de mult? De ce sunt atât de obosită? Un miros puternic mă amețește mai mult decât e cazul încât leșin.
Ivan
După o altă noapte plictisitoare merg către casă liniștit, un zgomot ascuțit îmi atrage atenția, dar observ prea târziu mașina care trecea în goană pe lângă mine, sunt prea obosit să fac vreo scenă așa că decid să-mi continui ultimii 20 de metri care mă despart de camera mea.
-Domnișoară Steele!! Striga și bătea, un tip robust îmbrăcat cu o salopetă albastră, la ușa bufniței.
-E totul în regulă băieți? Îi întreb când văd încă un bărbat mai subțirel.
-Acum ce am ajuns cu bagajele domnișoarei, dar nu ne răspunde, e ciudat. Știţi cumva? E plecată?
-N-aș prea crede, nu cred că știe orașul atât de bine. Ceva nu-mi miroase a bine, apăs mânerul și ușa se deschide, ușor, mult prea ușor. Sunt polițist, le arăt insigna și scot pistolul, un miros slab de cloroform plutea în aer, încerc să inspir mai rar și urc la etaj deoarece cu cât mă apropiam mai mult cu atât mirosul era mai puternic, mă simt precum un câine... Atâtea uși, ea nicăieri. Deschid o altă ușă, corpul ei pe jumătate descoperit îmi lasă impresia că de aici vine mirosul de cloroform. Îi verific pulsul și expir ușurat când îl simt.
-Domnișoară, domnișoară... Încerc să o trezesc dându-i pălmi ușoare, domnișoară!
-Ce s-a întâmplat? Tresare și se ridică ca și arsă, lovindu-mă puternic. Auch! Ce nai... Se oprește când vede cum nasul meu începe să sângereze. Dumnezeule, ești bine? Se ţine de cap și pleacă de lângă mine.-Vino încoace! Îmi trage mâna cu care mă ţineam de nas, îmi pune o compresă, apoi se așează lângă mine din nou. Ce cauți tu aici? Întreabă ţinându-se de cap în continuare și încercând să-și aranjeze pijamaua, rușinată.
-Au venit băieții cu bagajele tale și n-ai răspuns, am crezut că s-a întâmplat ceva.
-Si de ce mă doare capul în halul acesta?
-Cloroform.. Se pare că ai avut o vizită. Ochii cât cepele și faţa speriată îmi dă de înțeles că regretă că s-a mutat. Caut sursa mirosului după ce hemoragia mi se oprește. Se pare că l-au turnat în pernă, zic și iau perna. O să o duc la secție.
-Dar, dar, dar... Dar cum? Adică de ce? Cum se poate?
-O să fac investigații, Clara, hei, vino la noua mea vecină, casa ei a avut vizitatori nepoftiţi, știu, ţi-e somn, dar e o urgență. Asta ţi-e meseria. După ce mă "complimenteaza" îmi închide telefonul în nas. E morocănoasă, o lămuresc pe blondina care mă privea încurcată.
-Puteam să mor? Se sperie aceasta și mai tare.
-Hei, nu, nu te gândi la asta. Spun și mă apropii de ea îmbrățișând-o, nu știu de ce am făcut asta. Totul va fi bine, o să cer un gardian, vei avea casa păzită noaptea. Ziua mă pot ocupa și eu, gândesc ultima frază. După ce se liniștește și Clara apare cu un echipaj după ea începem să inspectăm casa.
Samantha
Puteam să, să mor, puteam sa nu mă mai trezesc deloc, gândurile acestea mă cutremură, adică ce vor de la mine? Abia m-am mutat și deja am probleme.
-Domnișoară Steele, vocea groasă mă face să tresar.
-Da? Îmi reglez eu vocea.
-Putem să descărcăm cutiile?
-Sigur, băieți, după ce termină ei. Îi zâmbesc bărbatului iar acesta părăsește camera.
-Totul pare în regulă, nici măcar ușile nu sunt forțate, apare Ivan și îmi explică.
-Grozav, vrei să spui că hoțul are și cheile casei mele?
-O să schimbăm încuietoarele, mă voi ocupa eu de asta.
-De ce? Pot și eu.
-Știu, dar e vina mea, am găsit un binoclu lângă un geam, se pare că mă spionau pe mine, tu n-ai nici un rol în această poveste. Răsuflu ușurată la gândul că nu am făcut nimic greșit.
-Mulţumesc. Îmi zâmbește și pleacă.
***
-Haide Ron, ia cutia asta. E puţin cam grea pentru domnișoară.
-Jack, mă descurc, acesta clatină din cap și îmi lasă cutia pe mâini, nu era grea deloc, ei bine, n-avea cum să fie, Ivan ţinea un braț dedesubt. Hei, ce cauți tu aici? Nu trebuia să te odihnești?
-Vreau sa te ajut, mă simt vinovat de cele întâmplate, puteai sa mori din cauza mea. Regretul din ochii lui se citea de la o poștă. Ţine asta și lasă-mi mie cutia, e cam grea. Zis și făcut. Îi arăt unde să o pună și las plasa primită pe canapea. Privirea rămânând puţin pe brațele lui încordate, tatuate sub mânecile tricoului, nu le puteam observa atât de bine, tricoul era și el strâmt de-asemenea. Atât pe brațe cât și pe corp, faptul că stătea cu spatele mi-a dat timp să-l analizez mai îndetaliat. Avea ceva ciudat la el, mă atrăgea într-o manieră inexplicabilă, sunt doar de două zile aici și deja am fantezii cu el, oftez greoi iar acesta își întoarse capul spre mine. Ce ochi pătrunzători care îţi taie răsuflarea.
-Ești bine? Mă întreabă îngrijorat, iar eu doar afirm și plec în liniște.
După o oră de descarcat Jack și Ron pleacă grăbiţi deoarece trebuiau sa ajungă înapoi în oraș.
-Eu o să te mai sâcâi o oră apoi plec, îl privesc ciudat, încuietoarele? Indică plasa din spatele meu.
-Ah, sigur. Îi fac cale liberă. Te miști repede.
-Meseria m-a învățat să o fac. Meseria m-a mai învățat să am grijă de cei din jurul meu, iar tu, domnișoară nu știu dacă îți convine sau nu dar o să te am în vizor în timpul liber. Să te am în preajmă mai tot timpul? Uf... Nu cred că-i o idee bună, prezența lui mă neliniștește, darămite să știu că îmi spionează orice mișcare.
-Nu știu de ce ți-ai pierde timpul liber, supraveghind o bufniță.
-Datorită mie, bufnița are probleme, deci... Se pare că îi place să aibă ultimul cuvânt, eram încă bulversată de cele întâmplate nu eram în stare să continui conversația. Sunetul mobilului îmi atrage atenția și răspund, era tata.
-Hei scumpo, au ajuns?
-Da tată, au și descărcat, e totul în regulă prin zonă. Râd fals iar acesta observă.
-Ești bine?
-De ce n-aș fi? Cam multe cutii de deschis, dar în rest e totul bine.
-Mă bucur, te îmbrățișează Natalia...
-Și eu pe ea. Trebuie sa închid, zic când îl văd pe Ivan că se apropie. Pa tată, și eu vă iubesc, pa, pa.
-Data următoare când vrei să pari credibilă nu mai râde, mai ales fals. Ridică sprânceana și își pune mâinile în sân.
-Nu sunt o expertă în arta disimulării. Spun și îi imit postura.
-Asta e bine, atunci pot să-mi dau cu seama când minți. Îmi trage cu ochiul și dă să plece.
-Nu mint, doar ocolesc adevărul.Unde mergi?
-Acasă?
-De ce? Îl întreb speriată.
-Fiindcă acolo locuiesc? Am terminat de schimbat încuietoarele iar cheile sunt pe masă. Doar afirm și nu mai zic nimic, deja eram penibilă.
-Mulţumesc! Strig după ce-mi aduc aminte dar nu cred că mă mai aude. A fost ciudat, m-am comportat ciudat, el e un ciudat,argh... de ce încă mai fac asta? Îmi clatin capul dintr-o parte în alta și merg după chei, o notiţă îmi atrage atenția: Numărul meu de telefon în caz de urgență ;). De reținut Samantha, doar în caz de urgență.
