Cum am putut face asta? Cum am putut fi atât de proastă? De ce? De ce nu m-am uitat? E 3 dimineața iar eu, Derek, Clara și Roxanne îl căutăm, peste tot, dar nici o urmă de accident.
-Ești sigură de ce ai auzit? Întreabă Clara obosită la un moment dat.
-Mai bine să o sunăm pe Eve. Poate știe ea ceva. Adaugă Roxanne cu părere de rău în privire.
-Da, Clara, a auzit și Derek. Îi răspund și scot telefonul, punând să asculte mesajul. Impactul și scâncetele lui Ivan făcându-mă să-l opresc.
-Doar atât?
-Nu am putut să-l ascult până la sfârșit. Cedez eu iar bruneta își dă ochii peste cap.
-Eviți ce e mai important... Pornește aceasta, se auzea întrerupt, doar bâzâia până când...
-Am zis să-l avariezi imbecilule nu să-l omori... Cuvintele făcându-mă să scâncesc. Oh ublyudok... Dar se întrerupe... Accentul bărbatului mă înspăimântă la fel ca pe ceilalți.
-Ublyudok? Șoptește Clara. Nu pot să cred... Nenorocitul ăla de rus a reușit să intre în țară. Se enervează ea și lovește coșul de gunoi cu piciorul făcând gunoaiele din el să iese afară.
-Fetelor, am găsit ceva. Strigă Derek de la o distanță destul de mare.
-Venim. Îi răspunde Clara pe același ton.
-Totul a fost curățat, însă urmele de cauciuc n-au dispărut. Și cioburile de sticlă. Accidentul s-a petrecut aici. Însă ce e ciudat este că n-am fost anunțaţi nici noi nici medicii de un anumit accident.
-Știi cum sunt rușii le place să-și șteargă urmele și după ce merg la toaletă. Adaugă Clara iritată.
-Trebuie să-l găsim într-un timp cât mai scurt. Altfel... Se oprește Derek, mă privește în ochi și clatină negativ din cap.
-Am sunat-o pe Eve. Nu a ajuns acasă. Se îndreaptă spre noi. Continuă Roxanne când apare lângă noi.
Mai aveai puțin, puteam fi fericiţi, știi? Noi trei. Gândesc și îmi ating pântecul privind în gol. Vocea Clarei auzindu-se pe fundal.
-Acum vin și cei de la secție. Vom căuta indicii și posibili martori. Poftim! Îmi înmânează un telefon. E în schimb pentru al tău, vom avea nevoie de el.
-Orice... Șoptesc eu și prind mobilul cu teamă. Sunt doar un spectator, nu pot face nimic, nu știu nimic de el și tot ce mi-a rămas e să mă rog în timp ce aștept.
-Hei... Ne salută acea Eve gâfâind în semn că s-a grăbit. Casa lui Ivan e la o distanță de doar 200 de metri de aici, nu apucase să meargă mai mult. -Cum s-a putut întâmpla asta? Au apărut din senin? De ce n-am putut să fiu și eu cu el în mașină? Își pune mâinile în cap. De ce nu ne-au lovit când ne-am întors? Chipul ei se umple de lacrimi și regret.
-Se pare că doar Dimitri ne poate răspunde la întrebări.
-Clara, doar nu....
-Cine altcineva?
-Știi, poate totul era bine dacă nu v-aţi fi certat...
-Știi, poate totul era bine dacă draga mea iubită nu mă făcea să rămân...
-Știi, poate totul era bine dacă îl ascultai... Se apără Rox iar eu o susțin.
-Știţi... Lungesc eu cuvântul vizibil iritată. Poate totul era bine dacă îl iertai! Nu ne ajută cu nimic dacă ne certăm.
-Fetelor încetați în momentul ăsta. O ceartă infantilă nu ne va ajuta să-l găsim pe Ivan și nici n-o va face pe Clara să mă ierte. Am aflat unde e mașina lui Ivan. Toată atenția fiind cu siguranță pe Derek în acel moment. E la 3-4 străzi distanță intre blocuri. Wayne i-a localizat-o au trimis o mașină acolo. Însă n-au găsit doar urme de sânge și mașina făcută praf. Au pus o prelată veche pe ea încât trecătorii să nu suspecteze nimic.
-Însă noi nu suntem doar simpli trecători, adaugă Clara.
-Am o idee unde ar putea fi Ivan. Spune Eve dintr-o dată, însă părea nesigură. Ar fi ceva neprofesional din partea lor.
-Unde mai exact? Reușesc eu să spun, stă o clipă, mă analizează apoi îmi răspunde.
-La docuri...
-Haide, Eve. Doar nu sunt atât de tembeli să meargă în același loc.
-Exact, Clara. Se joacă cu mințile noastre. La docuri trebuie să fie. Derek, spune-le băieților tăi să se organizeze, rușii au "jucării" și voi va trebui să aveţi la fel.
-De când ai tu talent la coordonare?
-N-am dormit în timp ce așteptam să mă întorc, bruneto... Am învățat cum să mă răzbun pentru ce mi-au făcut. Însă vom merge acolo cu o condiție: voi stați ascunși iar eu voi merge "singură".
-E prea periculos. Refuză Derek.
-Asta e între mine și ei. Nimeni nu se atinge de el și scapă basma curată. Eu voi fi doar o momeală, dacă sunt acolo o să vedeți unde aveau cu adevărat cuibul.
-O să omor și ultimul șobolan care îmi iese în cale. Vocea sigură și pumnii fermi a-i Clarei o fac pe Roxanne să se întristeze. Îi era teamă și mie la fel. Noi două păream străine la acest capitol, însă aveam un punct comun. Iubirea noastră era în joc, pusă în faţa gloanțelor. Clara, cel puțin e aici, însă Ivan nici măcar nu știu unde zace acum. Voiam atât de mult să merg la docuri. Dar nici cu orașul nu m-am învățat încă.
-Bine, rămâne stabilit. Bate Derek o dată din palme. Samantha și Roxanne...
-Nici nu vreau să aud. Îl întrerup eu. Vin cu voi.
-Samantha și Roxanne... Continuă Derek cu autoritate. Vă lăsăm în apartamentul meu iar noi în căutarea lui Ivan.
-Dar nu e corect... Mormăie roșcata.
-Normal că nu e, nu sunt o prințesă să fiu închisă în turn. Mă apropii impunător de Derek iar el îmi menține privirea.
-Vă vreau în siguranță. Spune șoptit și mă privea în ochi apoi pântecul.
-Nu se termină aici... Cedez și plec de acolo cu Roxanne de mână.
-Bănuiesc că nu o să stăm cu mâinile în sân.
-Bănuiești bine. Închei eu și las sunetul tocurilor să se afunde în zorii zilei.
