Samantha
-El e.. Șoptește Derek, crezând că am adormit.
-Spune-i că dorm. Inventez eu în timp ce privesc în jur și văd pe fereastră că e seară.
-Gata.
-Încă nu sunt pregătită să dau ochii cu el. Oftez eu.
-Poți sta la mine cât vei dori. Hainele tale sunt încă neatinse.
-Da, dar subțiri. Și oh, n-am vorbit cu domnul Darell despre posibila mea lipsă despre care nu știam. Mă încrunt la el făcând referire la leacul lui din 3 pastile.
-I-am spus lui Roxanne să se ocupe. A zis că nu e nici o problemă. Ridică el din umeri.
-Apropo de Roxanne, știi...
-Da, am aflat acum câteva zile. Voiam să o invit la cină, dar se pare că surioara mea s-a grăbit.
-Da, și eu aflasem despre asta tot acum câteva zile. Nu m-am așteptat.
-Clara... Mereu e plină de surprize. Zâmbea absent privind pe fereastră.
-Ţi-e dor de ea? Bietul de el îmi răspunde doar cu o privire, cuvintele oprindu-se în gât.
-Ei îi e mai ușor, mă consideră un trădător. Când a venit în seara aceea după tine, nici nu m-a privit, nu știu dacă motivul grăbirii ei am fost eu sau acel Martin...
-Cred că amândoi. Încerc eu să echilibrez balanța.
-Da, și eu cred. Când e pusă sub tensiune îi place să spele putina... Scârțâitul ușii ne întrerupe conversația si buna dispoziție.
-Samantha? Ești bine? Mirarea de pe chipul lui tata îmi provoacă o anumită satisfacţie.
-Da, am fost doar în trecere și am hotărât să mă cazez aici, tată. De ce ești mirat? Că ţi s-a spus o minciună sau că sunt teafără?
-Dacă ai fi teafără nu ai sta într-un spital Samantha! Spune-mi ce ai pățit? Vocea lui îngrijorată mă face să-mi dau ochii peste cap.
-Nu știu dacă să te cred sau nu că îţi pasă de mine.
-Dacă nu mi-ar păsa, n-aș fi aici. Samantha, ce te-a apucat? Încearcă el să se apropie dar îl opresc printr-o mișcare a mâinii.
-Ah, da.. Mi-am uitat, trebuie să fiu cu un picior în groapă să mă aleg cu o vizită de la tine. Ce m-a apucat? Ce m-a apucat? Tată... Doar clatin din cap și ţin cu dinții de lacrimile care vor să-mi cadă.
-Eu..uhm...voi aștepta afară, bine? Acesta nu mai așteaptă să-i răspund că și dispare.
-Sunt însărcinată! Continui eu, privindu-l pe tata în ochi pentru a nu rata nici măcar cea mai mică grimasă de pe chipul lui marcat de timp.
-Imposibil!
-Te înșeli, azi mi s-a confirmat. Îi zâmbesc mândră deși îmi era greu.
-Samantha, tu nu înțelegi, nu poți să ai copii...
-De ce? Îmi impui tu asta? Nu ești în măsură să-mi mai interzici ce vreau. Îl întrerup când văd cât de ipocrit poate fi.
-Samantha, nu ai voie... E periculos. Îţi riști viața cu această sarcină. Samantha, nu vei apuca nici măcar să-l ţi în brațe după ce vei naște.
-Despre ce tot vorbești?
-Samantha! Își puse el mâinile în cap arătându-și frustrarea și...frica ce i se citea în ochi. Ai moștenit-o pe mama ta... O spune cu greu și se așează pe marginea patului.
-Mama a murit când aveam 12 ani, dacă mai ţi minte. Nu are logică.
-Samantha, trebuie să afli ceva...
-Alte secrete? Te rog, continuă, e momentul potrivit... Îl îndemn eu într-un mod ironic.
-Mama ta... A murit când te-ai născut tu. Cuvintele lui mă lovesc precum un ciocan în moalele capului.
-Nu, nu e adevărat. Reușesc eu să formez cu greu cuvintele după un moment crunt învăluit în liniște.
-Nici eu nu voiam să fie adevărat, scumpo.
-Nu-mi spune așa... Nu ai nici un drept! M-ai mințit în tot acest timp. Lacrimile îmi cădeau pe obraji de mult fără să-mi dau cu seama, simțeam cum totul în jurul meu se prăbușește. Și cine s-a pretins a fi mama mea? Huh? Ce femeie fără suflet s-a jucat cu inocenţa si credibilitatea unei fetițe? Ce monstru a făcut asta?
-Mătușa ta... Decide să-mi dea un răspuns după mai multe ezitări.
-Vrei să spui, că am vizitat mormântul "mătușii" Anne, care era adevărata mea mamă. Am fost de atâtea ori, ai avut atâtea oportunități să-mi mărturisești, și n-ai făcut-o... Cum ai putut să trăiești cu o asemenea povară?
-Știu, am greșit, în fiecare zi mă măcina gândul că avea să vină și ziua asta blestemată...
-Taci! Îl întrerup eu. E ziua în care am aflat că voi deveni mamă. Din nefericire, am aflat și ce fel de tată am, mi-am pătat fericirea cu un om ca tine. Pleacă, nu vreau să te mai văd niciodată!
-Sam... Nu... Sam, îmi pare rău! Te rog...
-E prea târziu tată, nu vreau nici o explicație. Știi, mereu bănuiam ceva, dar nu voiam să fiu paranoică. Însă mi-am dat seama singură de ceva. De fiecare dată când te sunam, de fiecare dată când aveam nevoie să îmi fi alături... Erai cu, înghit în sec și trag aer în piept să-i pot rosti numele fără să o jignesc, Natalia... Privirea lui a fost mai mult ca un răspuns. Vreau să pleci acum! Nu mai pot împărți o secundă aerul cu o canalie ca tine! Te urăsc! mă auzi? Te urăsc! Strig după ce acesta închide ușa în urma lui iar eu cad într-o criză de respirație. Nu mai puteam să respir, simțeam că mă sufoc. Spre norocul meu Derek apare cu o asistentă gata să-mi ofere ajutorul.
