Ivan
-Bună fetelor! Le salutăm pe cele două care aveau o față lungă și păreau îngrijorate.
-Bună... Ne răspund cu jumătate de gură. Sprijinindu-și mai bine barba în palmă.
-S-a întâmplat ceva?
-Nimic, comandăm sau ce? Clara se enervează mai repede decât e cazul iar Eve se dă mai în spate cu un pas, ceva nu e în regulă ori e perioada aceea a lunii...
-Mă ocup eu.
-Vin cu tine. Mă cuprinde Eve disperată de braț, arătând cât de mult nu vrea să fie lăsată cu ele. -Vezi? Ţi-am zis eu! Adaugă ea în timp ce așteptam băuturile.
-Ceva s-a întâmplat, nu e din cauza ta. Calmează-te. O sărut scurt pe obraz ea lăsând un oftat să-i scape printre buze. Tu ce ai pățit? Îmi înclin capul și o privesc îngrijorat.
-L-am văzut pe Martin...
-Unde?
-Când am coborât din mașină.
-El te-a văzut?
-Cred, a plecat când i-am observat chipul.
-Ce pune la cale de data asta?
-Nu știu, însă mă tem că vom afla în curând.
-Nu se va mai atinge de tine, de asta să fi sigură. Iau băuturile si mergem înapoi la fete, care erau la fel de neliniștite ca înainte, dacă nu mai rău. -Hei, de ce vă certați?
-Nu e problema ta! Îmi răspunde scurt Clara. Iar tu, nu te mai băga data viitoare. I se adresează roșcatei apoi pleacă. Lansându-ne în ceață.
-Hei, unde pleci?
-E doar vina mea. Își afundă roșcata faţa în palme. Dacă nu o obligam să-l asculte pe Derek, ar fi fost o seară fără probleme.
-Derek a fost aici?
-Da, cu, face o pauză și se uită în ochii mei, cu Samantha. Simt cum inima o ia razna dintr-o dată iar palmele încep să-mi transpire. A fost aici... Dacă nu aș fi întârziat aș fi văzut-o. La naiba...
-Scuze că v-am stricat seara, eu trebuie să plec... Spune Roxanne și își ia geanta.
-E în regulă. Mă dau la o parte să treacă și rămân pe gânduri.
-Să mergem... Mormăie bruneta.
-Ești sigură?
-Da... Toate astea sunt un semn rău. Prefer să rămân în casă. O privesc încurcat dar nu mai pun nici o întrebare și plecăm. -Ivan?
-Da?
-Am din nou acea presimțire.
-Nu-ţi face griji, sunt cu tine. Voiam să-i spun că și eu la fel însă nu ar fi ajutat-o. Dacă nu e în siguranță cu adevărat sper, măcar, să o fac să se simtă așa
-Ivan, a fost ceva între tine și Samantha? Întrebarea ei mă ia prin surprindere.
-Eve, despre ce vorbești? Spun eu în timp ce încerc să par a fi atent la drum.
-Nu sunt proastă și nici oarbă. Am văzut felul în care vă priveaţi atunci, la tine acasă. Și în seara asta cum te-ai schimbat la față doar că i-ai auzit numele. Ivan, așa obișnuiai să mă privești pe mine, când erai îndrăgostit de mine. Însă cred că totul s-a terminat...
-Nu înțeleg. La ce se referea?
-Știu că nu mai simți nimic pentru mine, știu că voi doi ați avut ceva.
