Ivan
Știu că simpla mea prezenţă o chinuie, privirea mea rece o tranșează dureros de lent. Iar doar o simplă atingere de-a mea i-ar da foc. Simt asta și o văd cum de fiecare dată când mă vede chiar și de la distanță, se schimbă la faţă, se fâstăcește, își dă părul după ureche în repetate rânduri, și e frustrată fiindcă acum îi e atât de scurt încât firele de păr își fac de cap pe faţa ei și nu o ascultă. Însă nu-mi face plăcere să știu că prezenţa mea îi este incomodă. Aș vrea să-i spun că vreau să fim cel puțin prieteni dar, ceva mă oprește.
-De când am pus camerele de supraveghere acolo, nu mai ieși afară doar când e necesar. Ivan, asta nu-ţi face bine.
-I-am promis siguranță, de asta o sa aibă parte. Iar dispozitivul de supraveghere din camera ei l-am deconectat, e intimitatea ei și vreau să i-o respect. E ilegal totuși, să facem asta fără înștiințarea ei.
-Da, bine. Pufnește aceasta. Am crezut că o să te încânte.
-Nu sunt atât de sadic. Mă simt vinovat și pentru celelalte. Spun în timp ce mă îndrept către fereastră, norii de o culoare cenușie închisă se îndreptau atât de rapid către noi. Va fi o furtună pe măsură în seara asta.
-Sau poate chiar mai repede. Mă aprobă Clara care acum stătea și privea și ea îngrijorată pe geam. Ei bine, eu trebuie să plec. Igor mă va înlocui azi. Mă anunță înainte să închidă ușa în urma ei.
Samantha
-Samantha! Nu poți fugi la nesfârșit.
-Ai dreptate, nu pot. Mă opresc și mă întorc cu faţa către Martin, care se oprește brusc și periculos de aproape. Fac un pas în spate iar el rămâne pe loc.
-Scuze. Își pleacă privirea, dar apoi începe să vorbească. Samantha, de azi dimineață mă eviți, tot week-end-ul nu mi-ai răspuns la apeluri, sau cel puțin să-mi dai un mesaj: "Bună fraiere, nu mai insista, sunt bine".
-Hei, nu ești "fraier". Îl imit eu.
-Ba da, sunt. Urma sa avem o întâlnire, dar m-ai lăsat cu ochii în soare și îngrijorat.
-E de partea legii, îmi vrea binele...
-Nu fii așa sigură, Sam. Mă întrerupe acesta pentru a doua oară. Uimește-mă, ce ţi-a spus buna ta prietenă, Clara! Îi pronunță numele cu dispreț. Spune-mi Samantha! Mă îndeamnă într-un mod disperat încât mă sperie.
-Să stau departe de tine. Acesta pufnește și se întoarce cu spatele.
-Am și eu versiunea mea, când vei dori să o asculți, anunță-mă. Pleacă cu privirea în pământ și moralul tot la acel nivel.
-Ce zici de ceva spontan. Vreau să mă revanșez pentru vineri, azi, după ore, la cafenea.
-Sună bine. Zâmbetul îi revine pe buze din nou.
Mă întorc la clasa mea unde, am o surpriză se pare...
-Jenny, tu? Lucrezi aici?
-Dinaintea ta, fetițo! Îmi răspunde amuzată de reacția mea.
-Cum de nu te-am văzut până acum.
-Destinul a decis că azi e momentul. Glumesc, nu te speria așa ușor. Ce va veni, va fi și mai greu. Pielea ei emana atât de multă căldură încât palma cuprinsă de ea transpiră instant.
-Poftim? Mă încrunt eu.
-Copii te așteaptă, du-te liniștită. Vom avea și alte ocazii. Mă bate pe umăr ușor și dispare. După ore am ieșit cu Martin, așa cum i-am promis.
