Ivan
Cobor frânt de oboseală din mașină și merg pregătit să îmi dau întâlnire cu patul însă spre mirarea mea ușa era deschisă. Aud vocea Clarei neliniștită din capătul holului iar eu mă pregătesc de ce e mai rău. Las silențios cheile pe masa de la intrare și mă apropii cu grijă. O pot vedea pe Clara care pare speriată însă nu pot să văd persoana la care se uită așa înspăimântată.
-Ivan... Oftează ea și clatină din cap negativ când mă vede. Eu doar mă încrunt și mă apropii și mai mult. Rămân stană de piatră când o văd. Trecutul s-a întors...
Samantha
Simt cum pot respira mai ușor însă gâtul tot mă irita puțin. Ochii păreau a-mi fi împăienjeniți fiindcă abia i-am deschis și văd totul în ceață. Clipesc repede ca să-mi reglez vederea și dau de un Derek îngrijorat.
-Te-am subestimat, am crezut că vei ceda. O spune ușurat când vede că reacționez. Gâtul îmi era uscat încât am rostit niște cuvinte mai mult ca pe un scâncet.
-Cât am dormit? Îmi duc mâna la ochi când razele slabe ale soarelui palid mă lovesc din plin.
-Două zile..
-Două zile?! Mă ridic repede în capul oaselor și mă uit prin cameră.
-Da.. Acum mă pregăteam să te duc la spital. Râde el fals, bietul de el pare îngrijorat.
-Ei bine, nu mai e nevoie. Încet încet începeam să-mi revin cu totul.
După ce mă hidratez suficient Derek mă invită la masă, care e foarte consistentă si plină de carbohidrați si E-uri.
-Am luat de la primul fast food întâlnit. Sper să fie suficient.
-Hei, nu sunt o matahală să pot mânca atât deși stomacul meu spune contrariul.
-Ușor, ai să te îneci. Adaugă el la un timp când iau o mușcătură mai mare decât e cazul. Eu doar mă strâmb la el fiindcă nu puteam să-i întorc replica. Așa chiar m-aș îneca. Îl îndemn să mănânce și el dar strâmbă din nas. -Nu mulțumesc, încerc să evit cât mai mult.
-De ce? Îmi reglez eu vocea.
-In copilărie eram adept al acestor mâncăruri. Eram obez... Iar copii râdeau de mine. Privirea i se mută undeva pe podea iar vocea i se întristă.
-Și? Jignirile lor te-au încurajat să slăbești?
-Nu... Râde el amar. Am vrut să mă sinucid printr-un accident rutier. Însă doar au apărut complicații și am slăbit obligatoriu. Nu mai am voie să mă îngraș, altfel aș risca să mor. Și se pare ca ţin la viața mea. Bine... Clara m-a amenințat că dacă pun vreun kilogram în plus mă va alerga prin tot Miami-ul cu pistolul cu gloanțe din cauciuc. Cuvintele lui îmi pornesc un râs și lui la fel.
-Îmi pare rău. Mereu pun întrebări incomode.
-E în regulă, mă bucur că am cu cine povesti. Doar la secție interacționez cu oameni. Sau pe drum când se întâmplă vreun furt sau vreo altercaţie. Explică el.
-Si eu mă bucur că sunt o companie agreabilă. Îi zâmbesc dar zâmbetul îmi îngheaţă când simt din nou cum tot corpul îmi transpiră iar mâncarea face cale întoarsă. Bărbatul din faţa mea văzând cât sunt de palidă mă ajută să mă ridic de pe scaun și îmi face cale liberă către baie unde îmi iau la revedere de la masa mea pe două zile.
-Ăsta nu e un efect secundar, cel puțin nu ar trebui să fie... Murmură Derek în barbă în timp ce mă ţinea de frunte.
-Cine știe... Probabil am prins vreun virus. Spun greoi după ce termin ce am început.
-Probabil... Ce zici să mergem la spital? Nu te poți întoarce printre atâţia copii cu un posibil virus, ești matură Samantha, mai bine mergem. Nu știu de când devenise așa convingător dar accept, nici măcar un "nu" nu găseam prin vocabular. Și la poveștile lui, cu greu m-am abținut să nu plâng, ce se întâmplă cu mine?
-Cu o condiție, adaug eu, deși nu sunt într-o stare bună de pus condiții. Nu-i spune lui Ivan. Faţa i se transformă într-una nevinovată dar eu continui. Nu face faţa asta, știu că știe că sunt aici. Mijesc ochii la el iar acesta se preface că plouă.
-Nu știu despre ce vorbești..
-Dar eu știu! Derek, să fim serioși, îl cunoști de ani pe Ivan iar pe mine de câteva luni, în cine ai avea mai multă încredere și cui i-ai fi mai credincios? Cui dacă nu lui Ivan?
-Uite Samantha, nu sunt câinele nimănui să-i fiu credincios lui, și îţi jur pe prietenia noastră că n-o să suflu o vorbă.
-Așa să fie. Îi cuprind mâna care mi-a întins-o să mă pot ridica.
Derek îmi pregătise câteva haine deși i-am spus să n-o facă, fiindcă n-o să stau mai mult de o oră acolo. Ultima dată am ajuns pe o targă, e singurul motiv pentru care nu m-am împotrivit, singurul.
De la intrare simt cum mi se face rău și picioarele mi se împleticesc dar Derek mă susține cu ușurință fără să se plângă. Mă lasă pe un scaun și intră în laboratorul de probe sangvine. După câteva momente iese însoțit de o fată simpatică care îmi zâmbi amabil.
-Vino cu mine... O urmez pe ea și pe cuvintele ei ca pe o transă. Nu mai era lucidă, totul începea să se învârtă cu mine. Probabil medicamentele lui Derek au început să-și facă așa zisele efecte secundare. Văd blurat cum acul îmi străpunse vena de la brațul drept și sângele de un roșu închis care umple seringa. -Salonul 57H e liber, o vom duce acolo cu scaunul cu rotile, abia se ţine pe picioare. Vorbea cu bărbatul care mă însoțise dar acesta nu o lăsă să termine bine fraza că deja mă luă în brațe.
-Vei fi bine! Îmi zâmbește el distorsionat apoi cad într-un somn adânc. Ce se întâmplă cu mine? De ce mă simt atât de slăbită? De ce îmi ţiuie urechile. Mă simt atât de rău... Pe parcursul moţăielii mele am avut doar coșmaruri m-am trezit mai obosită ca înainte.
-Hei... Spun pe o voce răgușită când îl văd pe Derek că stă pe un scaun fixat lângă patul meu.
-Te-ai trezit... Mă ia de mână și îmi zâmbește.
-Am moțăit doar. Spitalul nu e un loc unde poți dormi. Mă ridic pe coate și aud ușa deschizându-se, pe ea intrând asistenta care mi-a luat sânge și un bărbat cu o chelie strălucitoare, care presupun că e doctorul. Acesta înaintă cu un zâmbet decent și rosti cuvintele la care nu mă așteptam niciodată.
-Felicitări voi doi, veți deveni părinți!
-Vom ce? Se ridică Derek dar îl trag pe pat și îl privesc urât. Doctorul și asistenta îl privi acuzător de parcă n-ar vrea să-și asume responsabilitatea, bietul de el.
-Surpriză dragule! Îi trag un zâmbet fals de zile mari încât acesta intră în joc și mă sărută pe frunte protectiv. Ceilalți doi căzând în plasă.
-Mulțumim pentru această veste... Face el o pauză și îl ciupesc să aibă grijă cum continuă...minunată. Clipește des și le zâmbește ca un idiot. Iar eu le fac semn că e puțin nebun aceștia aprobând din cap că acum înțeleg totul.
La media se află un fel de trailer făcut de mine. Sper să vă placă. Nu e cine știe ce dar m-am distrat realizându-l. Mulțumesc pentru comentarii și voturi. 😶 Lectură plăcută în continuare!! ❤
