Samantha
-Clara... Îl aud cum îi rostește numele speriat, o atinge peste tot și răsuflă ușurat. Are vestă. Reușește să spună printre scâncete, o prinse cu mâna afectată. Se lasă jos cu ea în brațe și le spune celorlați să asigure zona cât și casa mea, din partea acea au venit împușcăturile.
-Ivan! Se trezește Clara luând o gură mare de aer, realizând că e bine îl strânge în brațe. Omule, era să te pierdem. Îl ceartă aceasta.
-Mulțumesc că ai "încasat" un glonț pentru mine, partenere.
-Se pare că am ratat unul... Spune și se uită la umărul său care a început să sângereze tot mai tare. Samantha, ești bine. Cei doi își îndreaptă atenția spre mine, eu stăteam cuminte într-un colț, acoperită de un cearceaf pătat de sânge.
-Cred că o să încep să mă obișnuiesc cu asta. Începem să râdem, cât de sadic, viața noastră poate să se termine în orice moment iar noi stăm și râdem de nebuni în cameră, o tipă aproape goală, unul rănit, iar cealaltă la un pas de moarte. Ar trebui să fiu terifiată, dar nu sunt, e de bine asta sau am înnebunit? Gândesc în sinea mea. -Dacă ăsta e jocul morții, eu aș vrea să-l pun pe pauză, nu mă simt pregătită să mor. Adaug la un moment dat.
-Nu o să mori. Îmi zâmbește Ivan.
-Nu o să permitem asta. Îl urmează Clara. Bun venit în lumea noastră. Mă privește ciudat apoi pe Ivan cu subînțeles. E ceva la mijloc, iar mie mi-e teamă să aflu.
-După ce se va termina percheziția, îți vom întări paza, și vei avea un bodyguard.
-Bodyguard? Nu vreau să încurc...
-N-o vei face. Igor nu cred că se va supăra să îi fie bodyguard. Zâmbetul Clarei îl irită vizibil pe Ivan.
-Igor, pare un bărbat pe cinste. Astăzi l-am cunoscut. Spun încântată.
-Super, deci puteți sări peste partea cu prezentările. Tonul plictisit al bărbatului este întrerupt de cei care au fost trimiși sa inspecteze zona.
-Domnule, zona e liberă. Ambulanța a sosit.
-Reeves, ţi-ai revenit. Adaugă o roșcată cu puțină uimire în glas.
-Nu-ţi face griji Forest. Sunt greu de ucis. Din nefericire pentru tine n-am uitat să-mi pun vesta. Acestea se privesc cu ură iar Ivan o ţine strâns de mână.
-Ce păcat... Ivan, dă-mi voie, te conduc la paramedici. Acesta întinde mâna, dar nu ei, ci mie, pentru a mă ridica de pe podea. Roșcata parcă luă foc iar privirea ei mă chinuia încet și dur.
-Mulțumesc. Îi prind mâna și mă trage în sus cu o forță destul de mare.
-Vino, e bine sa te vadă un doctor. Încă mă ţinea de mână, iar cu cealaltă mână o ţinea pe Clara, trecem toți trei pe lângă roșcata crispată și coborâm în curte unde paramedicii au avut grijă de noi, pe Ivan l-au bandajat, mie mi-au dat un calmant deși nu era cazul iar Clarei iau pus niște gheață pe rană, eliberând-o de vestă.
-Domnișoară, sunteți bine? Apare Igor cu o pătură.
-Igor! Exclam eu. Ce ţi-am spus eu despre asta.
-Scuze, Sam-antha. Îmi zâmbește și mă acoperă cu pătura, luându-mi cearceaful.
-Mulțumesc. Ideea că o să-l am ca bodyguard nu mă deranja, dimpotrivă, mă încânta. Nu-l știu de mult timp, dar am impresia că o să ne înțelegem de minune. Privesc peste umărul lui și îl prind pe Ivan cum se uita la noi, era încruntat. Probabil îl doare umărul, spre norocul lui, glonțul a putut fi scos pe loc. Bine, el a cerut asta, pe motiv că nu vrea să ajungă la spital pentru o "rană infimă". Bărbaţii... Îmi dau ochii peste cap involuntar iar Igor mă privește încurcat.
-Ești bine?
-Uhm, da, scuze. Am căzut pe gânduri. Acesta începe să zâmbească din nou.
-Eu trebuie să plec, datoria mă cheamă, mă bucur că ești bine, Sam-antha. Adoram felul în care îmi rostea numele.
-Fugi atunci. Îl încurajez eu iar acesta dispare într-o clipită.
-Ești bine? Aceeași întrebare mi-o pune și Ivan care acum, spre norocul meu, avea și el o pătură care să-i acopere trupul fierbinte. Nu știu dacă a fost de la duș sau de la adrenalină dar simțeam cum mă topesc pe pieptul său.
-Da, ai avut tu grijă de asta. Îi zâmbesc dar fața lui rămâne neutră.
-Nu, va mai fi cazul, sper. Își strânge buzele într-o linie subțire și merge în casă. Ce-a vrut să zică cu asta? Nu trebuie să aibă grijă de mine, pot să-mi grijesc fundul și singură dacă asta crede.
-Sam, e târziu, să mergem, se pare că mi-am terminat tura mai repede decât susținea orarul. Îmi trage cu ochiul și își așează mâna după capul meu.
Ivan
Mă arunc obosit în pat dar becul intermitent al telefonului îmi dă de știre că am un mesaj, sau mai bine zis mesaje.
Număr necunoscut: Sunt doar în trecere, și mă gândeam să te salut ublyudok (bastardule).
Număr necunoscut: Nu te mișca, am "ratat"... Unde fugi?
Număr necunoscut: Ce-ar fi s-o trimit pe Clara într-un somn adânc.
Număr necunoscut: Mereu ţi-a plăcut să faci pe eroul. Îmi place să mă joc cu tine și cu viața ta.
Număr necunoscut: Punct ochit, punct lovit. Știam că te va salva. O seară plăcută krysinyy! (șobolanule).
PS: Eu niciodată nu ratez!
Citesc și recitesc mesajele, tensiunea deasupra capului simt cum crește, pulsul accelerat, teama, nervii, totul mi se adună! Nu din nou, acel coșmar se întoarce, îmi vărs nervii pe tot ce mă înconjoară, masa, biroul, obiectele de el, bandajul mi se desprinde și cade pe jos, unde ajung și eu cu fața în palme.
-Ivan? Ce dracu s-a întâmplat aici? Fața brunetei pică pe jos când vede ce e în jurul meu.
-Trecutul s-a întors. Încep să am un râs sadic, iar Clara mă privește cu spaimă în ochi. S-a întors... Repet de nenumărate ori până când palma Clarei mă trezește la realitate.
-Ivan! Nu te pierde cu firea, nu din nou. Abia ce-ai scăpat de probleme, te rog. Îmi ia fața în palme și mă privește cu speranță de data asta. Îmi revin pe loc când îmi aduc aminte că Samantha e prin preajmă și sigur a auzit totul. Doarme, dacă pentru asta ţi-e îngrijorarea din ochi, Nick i-a dat un calmant puternic, eu l-am rugat. Avem lucruri de discutat.
-Mereu te ocupi de toate. Și îi eram recunoscător, fără ea m-aș pierde în depresie. Am făcut-o, odată de mult. Dar m-a scos la suprafață alături de Philip, un psiholog profesionist. Nu vreau să-mi vadă partea asta, trebuie să se mute. Are o portiță de scăpare. Îi zic brunetei care se așează lângă mine.
-Despre ce vorbești? Să se mute? O trimiți spre o moarte sigură! Cutele de pe frunte exprimau faptul că era revoltată din cauza deciziei mele. Îi întind telefonul iar aceasta citește cu scârbă mesajele. Nu mă așteptam la altceva. Dimitri... Șoptește ea. Vrei să spui că nu știe de existența ei. Dezaprob din cap iar aceasta răsuflă ușurată.
-Asta e singura ei scăpare... Îmi prinde fața în palmele ei.
-De care trebuie să profităm. Mă susține aceasta. A început să-mi placă de ea.. Păcat că trebuie să ne detașăm.
-Nu vreau s-o implic. A văzut destule, nu vreau să aibă parte de ce avem noi. Mă ridic și îmi iau telefonul, formez numărul ultimei persoane de încredere iar după două tonuri acesta îmi răspunde. Browns...
