-Ești sigur în legătură cu asta?
-Uite, Samantha, dacă nu mă vrei acolo rămân acasă. Renunță la formarea nodului de la cravată și mă privește vizibil iritat.
-Mă refeream la cravată, dragule. O spun pe o voce subțiată încât rămân surprinsă că mă crede, sau se preface destul de bine.
-Bun, credeam că te-ai răzgândit în legătură cu invitația.
-Pff, ce? Nu... Doamne... Cât pot fi de idioată. Își arcuiește o sprânceană și mă privește întrebător.
-Nu te simți confortabil cu mine în public? Pune el problema într-un moment cam inoportun însă iau o gură de aer și clarific situația.
-Iubitule, sunt mândră să te am, dar și geloasă. Acesta începe să râdă și mă ia pe sus.
-Tu? Geloasă? Iubito am ochi doar pentru tine.
-Bun! Altfel ţi scot! Mijesc ochii la el iar râsul lui devine și mai accentuat.
-Mrr, pisica are gheare. Mă ia el peste picior dar las un zâmbet jucăuș să-mi apară pe buze.
-Ai simțit-o pe pielea ta. Roșesc eu iar el mă sărută ușor și mă lasă jos.
-Da, deci ce să fac cu asta?
-Nu te mai chinui! Îi iau cravata de la gât și o arunc pe un scaun. Ești chipeș și fără ea. Îmi așez mâinile după gâtul lui iar el pe spatele meu.
-E timpul să mergem. Se plânge el. Dacă stau bine să mă gândesc nu vreau să mai merg ci să stau aici, cu tine.
-Îmi place cum gândești, dar mișcă-ţi fundul Baltimore! Îi fac semn către ușă iar el urmează ordinul cu un oftat greoi printre buzele pe care le-aș săruta de fiecare dată când scoate un cuvânt sau zâmbește.
A fost liniște în mașină tot drumul. Reacția lui Martin mi-o imaginez în mii și mii de scenarii. Dar de ce să mă îngrijorez? Adică face parte din trecut. Dar unii nu l-au uitat iar alții se trezesc cu el la ușă. Conștiința mea inteligentă decide să apară într-un moment foarte nepotrivit, făcându-mă să tremur.
-Samantha, ești bine? Mâna lui fierbinte îmi atinge mâna lucru care îmi atrage atenția.
-Poftim?
-Tremuri... Ţi-e frig? Nu apucă bine de terminat fraza că în secunda doi pornește căldura cu doua nivele mai tare.
-Nu, însă frigul de afară încă mă mai bântuie. Atâta tot. Inventez eu.
-Ajungem imediat, dacă va fi rece în încăpere fi sigură că n-o să stăm mult. Spune luându-și privirea de la drum. -Poftim, domnișoară Steele! Îmi deschide portiera și îmi întinde mâna pentru a mă ajuta.
-Mulțumesc domnule, Baltimore! I-o cuprind și cobor cu grijă, fiindcă tocurile sunt cam periculoase pentru mine. Vântul rece de afară mă face să mă apropii mai tare de Ivan care emana o căldură de parcă a absorbit puterea soarelui toată vara.
-Merg după sacou? Ne oprim din drum și mă mângâie pe spate.
-Mai avem puțin, scuze, sunt doar prea sensibilă la frig. Corpul meu încă nu acceptă ideea că vara s-a terminat.
-Să ne grăbim atunci. Privesc în jos spre tocuri și acesta mormăie ceva scurt, apoi mă ia pe sus fără să mă aștept la asta.
-Ivan, lasă-mă jos! Spun printre hohote. Dacă ne vede cineva? Mă îngrijorez apoi.
-Lasă-i să se uite, eu doar salvez domnița de la ananghie. Mă sărută pe frunte și aștept cuminte până intrăm în școală. Am decis să facem petrecerea într-o clasă părăsită fiindcă sala de sport era prea mare pentru 30 de persoane. Muzica se auzea încet pe fundal, pașii noștri, adică tocurile mele acoperind totul. Gata ajunși observ cum toată lumea erau într-o stare de relaxare, atmosfera era plăcută, erau fețe cunoscute dar și străine sau pe care le-am mai văzut uneori.
