Eram asezata pe podeaua tare si rece, cu picioarele stranse in mod protectiv la piept, plangandu-mi de mila, si ascultandu-i cum vorbesc liber despre mine, de parca nu as fi fost acolo.
Cu toate ca nu observasem asta inainte, erau mai multi, pentru ca vocile lor acopereau in totalitate incaperea.
- Pare o victima usoara, dar e foarte enervanta... a spus unul dintre ei. Crezi ca o sa te descurci?
- Nu cred sa fie atit de greu... a zis altul.
- Intr-un sfarsit, si-a inchis gura. a oftat altcineva.
- Da, e o adevarata binecuvantare. a ras un al patrulea.
Cati sunt? m-am intrebat in gand. Nici nu observasem cand mi s-au uscat lacrimile pe obrajii mei deja reci.
- Secretul e sa stii cum sa "discuti" cu ea. a spus cu mandrie cel care m-a numit "papusa" si am putut simti sarcasmul din vocea sa.
Din cate am observat nici macar unul din ei nu i-a raspuns. Se pare ca este capetenia celorlalti.
Mi-e frica. Ce vor de la mine? Cu ce sa se descurce??? Atatea intrebari si nici macar un raspuns. De ce ar fi trebuit sa ies din casa astazi? Sau ieri? Nici macar nu stiu cat am fost adormita. Dar nu cred ca a durat mai mult de cateva ore... sper...
- Nu e mare lucru... E doar o copila speriata. a spus unul din grup.
- Da. Nu e prea puternica. a zis altul.
- Mie personal imi aminteste de un chihuahua enervant, care stie doar sa latre cu voce pitigaiata.
O serie de rasete mi-au lovit urechile. Nu sunt un chihuahua!... Si nu am voce pitigaiata! le-am raspuns, constienta ca, oricum, nu m-au auzit. Oricum nu vreau probleme in plus. Le simteam privirile de parca as fi fost o specie inexistenta si nemaivazuta pana atunci.
- Auzi, papusa? mi s-a adresat acela care imi tot spune astfel si am vrut sa imi ridic ochii spre el. Capul in pamant! mi-a ordonat. O sa fii cuminte?
- Nu promit nimic. i-am raspuns, uimindu-ma chiar eu de curajul vocii mele.
A ras, venind mai aproape de mine.
- Esti foarte incapatinata. mi-a spus de parca ar fi fost surprins.
- Si tu esti un nesimtit, pentru ca nici macar nu imi explici de ce stau aici. i-am zis, incercand sa imi mentin privirea in pamant.
- Asculta aici, papusa... a spus, asezandu-se in genunchi, mult prea aproape de mine.
- Nu-mi mai spune asa! i-am taiat vorba din gura.
-Am spus sa asculti. a continuat, de parca nu as fi scos vreun sunet. Esti pe un teren minat... papusa... Nu te juca cu focul, caci se prea poate sa te arzi...
Ii simteam aerul expirat, cum se loveste de fata mea, iar calmul, pe care il arata, ma ingrozea. Spaima, care imi tot colinda prin corp, m-a facut sa devin asemenea unei stane de piatra. Nu ma puteam misca, nu mai aveam voce si nu mai puteam sa respir, de parca mi s-ar fi asezat un nod in gat.
Simteam ca vorbeste serios. Tipul asta chiar e periculos... L-am auzit cum rade in bataie de joc, apoi s-a ridicat de langa mine. Abia atunci mi-am dat seama ca tremuram ca naiba de tare.
- Am o presimtire ca nu o sa mai faca probleme. le-a spus celorlalti, fara a se mai uita in directia mea. E doar a ta. s-a adresat unuia din grup, care s-a apropiat de mine si mi-a acoperit ochii cu o panza, ca sa nu pot vedea.
Dupa ce mi-a legat ochii, am simtit ca m-a luat de jos ca pe o mireasa si a inceput sa mearga, eu simtind un alt sir de lacrimi, care ma invadau, iar eu nu am facut altceva decat sa le las sa curga.
De ce eu?
