Mi-am pierdut darul vorbirii. A vorbit atat de nonsalant. Se cunosc??? E imposibil!!!
Pur si simplu taceam. Nu mai aveam voce ca sa vorbesc, iar buzele mele s-au lipit la loc. Sangele imi pulsa prin vene de parca ar fi fost la maraton. Am departat cu grija telefonul de ureche si am privit numarul la care am apelat. Era corect. Nu gresisem nici macar o cifra. Mi-am pierdut mintile... Poate doar mi s-a parut ca am auzit asta... Poate totul a fost doar rodul imaginatiei mele... Am dus telefonul mobil inapoi catre urechea mea, ascultand.
- Adam! Esti acolo?... a vorbit din nou vocea lui Ryan, scotandu-ma din transa in care am intrat.
Nu pot sa cred! Nu pot sa cred ca e adevarat!!! Nu a fost imaginatia mea. Chiar a spus numele lui Adam... Chiar se cunosc. De cand?... De unde?... Cum???... Si eu care credeam ca o sa imi fie alaturi mereu...
Il cunoaste pe rapitorul meu. Oare stie ca ma tine ostatica? I-a spus Adam despre asta?
Am continuat sa tac, iar dupa cateva clipe am auzit un sunet scurt, pesemne ca a incheiat apelul.
Cum e posibil? De ce? Nu mai inteleg nici o boaba... E atat de straniu. Ryan nu mi-a spus niciodata ca ar cunoaste pe cineva ce se ocupa cu lucruri murdare, cum ar fi traficul de persoane.
Am indepartat telefonul de urechea mea, cu mana tremuranda.
Care ar fi legatura intre cei doi? O sa innebunesc incercand sa o gasesc... Cei doi baieti sunt mult prea diferiti unul de celalalt...
Am privit pierduta ecranul telefonului. "Ati apelat acest numar cu 5 minute in urma." Daca Adam o sa gaseasca faptul ca a fost apelat numarul lui Ryan, ce o sa imi spuna? M-a avertizat chiar inainte de a iesi din apartament.
"Stergere?" "Ok" Nu ii mai arata ca a fost apelat. Ultima mea speranta este ca Ryan nu va suna mai tarziu sa intrebe cu ce scop a fost deranjat...
Am asezat telefonul lui Adam pe masuta de langa sofa. M-am lasat pe sofa, strangandu-mi picioarele la piept, si am ramas un timp pe ganduri.
Chiar nu mai inteleg nimic...
Daca ar sti ca sunt aici, ar putea sa fie atat de indiferent? Nici macar nu pot sa ma gandesc la asa ceva...
Ce-i drept, nu pot sa spun ce ar putea sa faca sau sa spuna... In ultimul timp era atat de aerian... Parca nu mai era el insusi...
Din aceasta cauza ne-am si certat... Nu e ca si cum nu am mai facut-o... Mereu gaseam cate un motiv de cearta. Uneori nu vorbeam cu zilele.
Era atat de schimbator... Avea anumite perioade.
Atat de dulce, atat de bun, romantic... Iubitul perfect... Tipul de care m-am indragostit. Fiecare clipa petrecuta impreuna era ca un vis...
Alteori, era exact opusul... Nervos, suparat,agitat, foarte usor iritabil, indiferent. Nu tolera sa fie intrebat de cineva ce a patit... Abia daca ma lasa sa ma apropii...
Nu stiu de ce erau legate aceste comportamente atat de diferite sau de ce erau determinate, dar, cand il intrebam despre asta, imi arunca doar un: "Nu conteaza.", pe care il uram din tot sufletul in acele momente.
Sincer, chiar nu stiu la ce sa ma astept din partea lui... Era atat de diferit... Putea sa fie binedispus, dar, doua secunde mai tarziu, suparat...
Putea sa dispara brusc, astfel incat sa nu fie gasit nici pe telefonul mobil, nici pe la scoala. Vroiam adesea sa merg la el acasa ca sa il caut, dar nu am fost niciodata la el. Cand aparea, intr-un sfarsit, imi spunea ca a fost cu baietii...
Dar... Ar putea oare sa-mi faca asta constient? Doar nu poate sa fie atat de indiferent fata de mine... Sau poate... Nu stiu, iar asta ma omoara...
