•Lunna•
Nu! Acum nu o sa mai fac greseala de a intra in camerele acestea. Trebuie doar sa caut scarile acelea nesuferite. Pana cand nu ma gaseste iarasi cineva. Cine naiba le-a inventat?... Gaseam iesirea mult mai usor daca ma aflam la parter...
Am pasit atent si cu mai multa viteza spre locul in care ajunsesem data trecuta. Adrenalina imi pulsa puternic in vene. Nu vreau sa incep, iarasi, totul de la inceput... Norocul meu ca nu m-a intalnit nimeni in drum.
Am facut coltul pe care nu il reusisem data trecuta si m-am bucurat sa vad ceea ce cautam. Eram atat de aproape de ele in tot acel timp? Aproape ca am alergat in directia cu pricina, bucurandu-ma atat de mult.
Ajunsa in dreptul scarilor, m-am ascuns dupa perete ca sa ascult daca se afla altcineva la capatul lor. Cateva voci se puteau auzi slab, din cauza inaltimii si departarii fata de ele. La naiba! De ce nu ar fi fost posibil sa-mi fie calea libera? Stiam eu ca e prea bine sa fie adevarat... Ce sa fac???... m-am intrebat, dar nu imi venea nici cea mai mica idee cum sa scap din acest loc.
Mi-am dus privirea spre etajul de jos, ivindu-ma dupa colt, si am putut zari usa mare care ducea afara din cladire. Prin parterul urias se plimbau alti baieti care aveau la brat niste fete ce nu pareau deranjate de faptul ca ar fi tinute aici. Eu sunt unica care e captiva in aceasta casa uriasa??? Vreau doar sa plec afara, de unde am venit....
Mi-ar fi imposibil sa trec neobservata printre aceste persoane... doar daca.... am gandit, cautand cu privirea prin parti si zarind o oglinda mare pe tot peretele din stanga mea. Ca sa ajung acolo trebuie sa trec prin fata scarilor largi. O sa fiu observata... Simteam cum inima mi se zbatea ca sa iasa din piept, iar picioarele cautau sa alerge undeva ca sa ma ascund si sa nu mai ies niciodata de acolo. Trebuie sa gandesc limpede... Intre etaje e o mare distanta, de aceea sunt multe scari. Daca o sa ma apropii de peretele opus scarilor s-ar putea sa nu ma observe... Care ar fi sansele sa scap din acest loc? Aproximativ de 1 la 1.000.000... Dar nu trebuie sa gandesc negativ. Imi tremura tot corpul, incercand sa ma calmez. M-am apropiat de peretele mare, opus scarilor, aplecandu-ma tot mai mult ca sa ma fac cat mai mica. Am pasit cu picioarele tremuratoare, fiind aproape lipita de perete si rugandu-ma sa nu priveasca nimeni in directia mea. Am mers rapid si am expirat cu putere cand am ajuns pe partea cealalta, dandu-mi seama ca uitasem sa respir.
Acum vine partea grea... mi-a trecut gandul prin minte si nu am putut sa nu incep sa tremur mai mult.
Am privit reflexia mea in oglinda de proportii colosale. Mi-e foame... mi-a spus organismul, nici nu e de mirare: nu am mancat de aseara dar acum e deja dupa-masa... Zarisem un geam in timp ce mergeam in cautare. Norii mari, grei si gri accentuau ca se apropie seara.
Am parasit lumea gandurilor ca sa revin la planul de scapare. Nu mai am timp... Ma vor prinde cat ai zice "peste". Trebuie sa ma grabesc si sa nu fac vreo prostie in legatura cu asta. Ochii mei erau atintiti pe reflexia din oglinda. Daca nu merge sa fiu eu, o sa incerc sa fiu ca celelalte fete... Cu toate ca nu sunt o tarfa, trebuie sa arat ca una. O sa ma creada una de a lor si poate nu mi-ar da atentie in timp ce o sa ies afara "ca sa iau o gura de aer"
Mi-am trecut tot parul brunet,nepieptanat pe o parte, ciufulindu-l si mai mult, ca sa arat altfel. Mi-am dus maioul roz putin mai sus, pana la nivelul taliei, lasand la iveala centura neagra a blugilor care-mi evidentiau forma frumoasa a picioarelor.
Am privit iarasi spre fata din oglinda. Arat.... Diferit.... putin.... Mi-a ramas doar sa ma rog sa nu fie pe aici cineva care m-ar recunoaste.
Am pornit cu pasi siguri pe holul urias si am calcat cu incredere in sine. Cel putin cred ca asa parea in exterior, caci in interiorul meu aproape ca o luam la fuga pe undeva.
