Am inghitit in sec.
- Ce... Ce anume?... am intrebat cu glasul abia auzit, iar el nu mi-a raspuns.
Tremuram puternic, facand mai multi pasi nesiguri in spate. Voiam sa ajung cat mai repede spre usa apartamentului si sa ies naibii de acolo. Orice ar fi, nu vreau sa aflu... Adam privea pierdut spre cutia metalica din mainile lui, fara a-mi da atentie mie. Asta e sansa mea... am gandit, apoi m-am intors cu viteza, alergand direct spre usa. Am ajuns in doua secunde acolo. La naiba!!! De ce nu am presupus ca va fi incuiata?! Cu toate ca stiam ca nu as putea face nimic in legatura cu asta, am incercat sa o deschid, apasand iar si iar pe clanta. Am lovit neajutorata in ea, sperand ca, printr-o oarecare magie, se va deschide. Dar nu a facut-o... M-am lipit neputincioasa cu capul de ea, prin minte trecandu-mi doar cele mai rele lucruri pe care mi le-ar putea face... Fara sa vreau, lacrimile au inceput sa imi siroiasca pe obraji.
Am tresarit atunci cand am simtit mana mare si grea a lui Adam pe umarul meu. Fara sa vreau m-am intors cu fata spre el.
- Lunna... a inceput el, dar a fost intrerupt de mine.
- Nu te apropia de mine! Nu mai vreau sa stiu ce vrei sa imi faci... Ma ingrozeste doar gandul.... am tipat, lipindu-ma cat mai mult de usa ce se afla in spatele meu.
Aveam impresia ca daca voi mai sta mult asa, voi deveni una cu usa. El era la doar cativa centimentri de mine, iar asta nu ma linistea deloc. Mi-am pus mainile pe pieptul sau si am incercat sa il indepartez, dar nu s-a opus, facand un pas in spate.
- De ce te-ai speriat asa? m-a intrebat, iar eu am inghitit in sec.
- Ce vrei sa imi faci? am intrebat cu glas tremurator. Ba nu... M-am razgandit.... Nu vreau sa stiu.... am tras adanc aer in piept si am rostit hotarata cuvintele care nu imi placeau deloc. Omoara-ma.
A facut ochii mari. Cred ca nu se astepta sa ii spun asta. Si-a dus privirea in podea, refuzand sa imi vorbeasca.
- Ce mai astepti?... Fa-o!... am zis, dar cred ca s-a simtit regretul din vocea mea, dat fiind ca inca plangeam. M-am saturat deja de toata povestea asta... Asa o sa scapi si tu de mine, fara a mai incalca vreo regula de-a lui din cauza mea... Si eu.... am inghitit in sec si mi-am sters siroaiele de lacrimi de pe obraz. E mult mai usor asa, nu crezi?...
A inchis ochii cu parere de rau.
- Nu. a raspuns.
M-am cutremurat de siguranta din vocea lui.
- Nu o sa o fac. a raspuns, intimidandu-ma cu privirea sa mult prea rece.
Am inghitit in sec. Mi-am desprins buzele sa spun ceva, dar nu aveam deloc glas. De ce a refuzat? Nu stie ca va avea si mai multe probleme cu seful sau? Mie, oricum, nu imi va ma simti nimeni lipsa... M-au "inmormantat" deja.... Ce rost ar mai avea?... Cred ca aratam ca un catelus care cersea mila, pentru ca si-a ferit privirea de pe mine, privind in gol. Respira nervos, precipitat, iar mie imi era frica sa il vad in asa stare. Nu cred ca l-am mai vazut asa... De ce e atat de suparat?... Tremura din cauza nervozitatii. Avea maxilarul inclestat si mainile stranse in pumni. O sa ma loveasca... am gandit, dar nu a facut-o. Chiar si lacrimile mi se uscasera pe obraji de frica.
- Vrei sa stii ce o sa fac cu tine? m-a intrebat brusc printre dinti.
Nu s-a uitat la mine. Poate ca e un lucru bun, pentru ca are o privire mult prea intunecata acum, iar pe mine ma ingrozeste pana la oase... Am inghitit in sec, iar el a luat-o ca pe o aprobare ca sa imi dea raspunsul ce m-a socat atat de mult.
- Ceea ce iti doreai inca de la inceput sa fac. a urmat o pauza. Sa te eliberez.
Cum????? Nu cred.... Asta e doar o gluma. E doar o gluma. E doar o gluma... E doar o gluma.... E doar o gluma........ am inceput sa imi repet in minte. Nu ar fi posibil!... Doar mi s-a parut ca am auzit asta, pe cand el a spus cu totul altceva..... Nu stiu ce a spus, dar, cu siguranta, nu cuvintele ce mi s-au nazarit mie.
- Nu cred ca am auzit... am soptit eu, tremurand ca o varga.
- Vreau sa te eliberez.
Nu m-am inselat... Chiar asta a spus.... Dar nu poate...... De ce face asta?... Nu am deloc incredere in aceste vorbe..... De ce s-ar fi gandit sa ma elibereze dupa atata timp?..... Chiar nu cred... Nu e posibil.....
- Dar... am ezitat. Asta nu are nici o legatura cu cealalta. Nu inteleg care ar fi rolul asa-ziselor "medicamente" pe care le-ai mentionat cand cautai... Vrei sa ma droghezi? Chiar nu pot sa pricep...
Pe fata lui se citea vinovatia, chiar daca continua sa se fereasca de mine pe cat de mult posibil.
- De fapt, nu e un medicament, ci o injectie... a spus, de parca nici nu ar fi vorbit cu mine.
A inghitit in sec, iar fraza ce a urmat, m-a lasat cu gura cascata.
- Ca sa pot face asta, trebuie sa iti sterg memoria....
