- Mi-e frica, Adam.... am spus ca un catelus nevinovat.
Nu il puteam privi pe el, tinand capul in pamant ca o pierzatoare.
- Chiar nu stiu cum o sa reusesc sa ascund tot ce stiu!... O sa ma dau de gol, Adam!.... Nu stiu sa mint!..... Ma vor prinde, Adam!..... Nu vreau sa fiu vedeta!... Nici soarecele de laborator a cuiva!.... Te rog!..... Nu pot!..... am inceput sa turui, dar am fost linistita de Adam care si-a pus degetul la buze si mi-a facut semn sa tac.
Privea atat de distras in departare, asteptand venirea tatei alaturi de mine. Nici nu inteleg cum reuseste sa fie atat de calm, pe cand eu aproape ca fug in mijlocul padurii si nu vreau sa ma mai intorc sau sa fiu gasita niciodata....
- Linisteste-te... Totul va fi bine.... a raspuns, dar nu s-a uitat la mine.
Am privit neincrezatoare spre el.
- Nu cred! Voi face doar lucruri nebunesti! Asa sunt eu!... Si cum sa ma calmez cand stiu ca nu ma voi tine de cuvantul dat tie?... O sa ajung cea mai renumita prizoniera a voastra...
A inchis ochii, incruntandu-se, fiind vizibil iritat de ceva din cele spuse de mine. Dar respiratia ii era cat se poate de calma, facandu-ma pe mine sa fiu mult mai nesigura.
- Asta sunt eu.... Sunt prizoniera ta? Nu pot sa spun ca sunt altceva... Pentru ca abia daca asculti ceva din ceea ce turui eu fara sa ma pot opri... Pentru ca nici nu stiu ce o sa fac mai departe.... Nu pot sa mint!... Mai bine mi-ai fi sters afurisita asta de memorie... Vorbesc serios.... Chiar nu stiu sa pastrez secrete!... Sunt o.... dar mi-a inchis gura, intorcandu-se brusc spre mine, usor incruntat.
- Daca mai spui o singura data ca esti prizoniera mea, nu stiu ce o sa iti fac... mi-a spus, stand inca incruntat, apoi si-a strans buzele.
Il deranjeaza asta??? L-am privit neintelegatoare. Ce e cu asta? De ce l-a suparat??
- De ce? Asta sunt!... Doar prizoniera ta... i-am replicat.
A oftat.
- Nu. a raspuns scurt.
- Nu? am ridicat o stranceana, incercand sa inteleg ce tot indruga.
- Esti aleasa mea! a spus, apropiindu-se de mine, iar eu am facut instinctiv un pas in spate.
Fara sa vreau, m-am reintors in locul in care eram, cand am simtit ca mainile puternice ale lui Adam m-au tras inapoi, lipindu-ma poate prea mult de proprietarul lor. Mi-am dus mainile din reflex in fata, ca sa rezist impactului, asezandu-se din reflex pe pieptul sau . Nu parea sa ii pese, pentru ca imediat si-a lipit buzele de ale mele, socandu-ma de miscarea lui. Am dat sa il imping, dar m-am trezit raspunzandu-i la sarut. Nu stiu cat a durat mai exact, pentru ca m-am pierdut imediat, ramanand fara aer, dar, cand s-a oprit, la fel de brusc cum a si inceput, am simtit ca tanjesc sa continue. Am observat ca a inchis ochii pret de cateva clipe, de parca si-ar fi revenit brusc dintr-o transa.
Ramasesem fara aer. Chiar nu ma asteptam la asta... Am incercat sa ma tin pe picioarele mele, dar ma simteam moale ca o budinca. Si buzele parca imi luasera foc. Inca ametita usor, mi-am impleticit picioarele si m-am impus sa stau pe ele. Ce naiba a fost asta??? am gandit, privind nesigura spre Adam. Cum a reusit sa ma transforme intr-un jeleu??? Nici macar Ryan nu m-a adus in aceasta stare.... Mi-am trecut mainile prin par, incercand sa ma fac sa inteleg ce naiba mi-a facut. Chiar m-a lasat fara glas. Nici macar nu puteam sa imi deschid gura sa il intreb de ce a facut-o. Eram mult prea socata de asta. A fost mult prea neasteptat.... Mi-am muscat usor buzele incercand sa imi calmez bataile inimii care o luasera la goana, din momentul atingerii sale. A zambit discret, un zambet ce se voia innabusit instant.
Statea la un pas distanta de mine, privind in departare.
- Vin... a soptit, de parca i-ar fi fost frica sa nu il auda si altcineva.
Nu peste mult timp, am putut deslusi chiar eu ceea ce l-a distras. Sirenele de politie....
- Deci... Acesta e sfarsitul.... am spus, privind cu regret spre el.
- Da. a raspuns scurt.
I-am dat hanoracul sau de pe mine si am simtit racoarea diminetii pe pielea mea.
- Trebuie sa plec pana cand nu ma gasesc alaturi de tine, aici....
Am inghitit in sec.
- O sa te descurci cu ei. Am incredere in tine. mi-a spus distant.
L-am privit indoielnica. De ce naiba e atat de distant? Tocmai m-a sarutat, iar acum se comporta de parca m-a vedea prima data...
- Mersi... Sper.....
M-a cercetat cu privirea pret de cateva clipe, apoi a spus:
- Eu... Plec... a urmat o pauza scurta. O sa fie totul bine, nu-ti face griji....
- O sa incerc.... Pa..... am soptit, vazandu-l pe el cum se indeparteaza in intunericul padurii.
Mi-am strans buzele, trecandu-mi usor limba peste ele si simtind inca gustul mentolat al sarutului sau. Chiar atunci m-am intors si am vazut de departe o serie de masini de politie, printre care si a tatei. Nu cred ca l-au vazut pe Adam... Sper....
