A privit spre mine nesigur, tinand telefonul meu in mana.
Imi fac griji.... Daca nu o sa fac fata presiunii?.... Totul se va duce pe apa Sambetei....
Mi-a inmanat obiectul metalic, iar eu l-am luat cu mainile tremurande. De cat timp nu l-am tinut in mana?... Mi-am trecut degetul pe ecranul sau, cu miscari neincrezute. Nici nu imi mai amintesc cum arata, dar sunt sigura ca e al meu... Am o senzatie vaga.....
Simteam privirea lunga pe care mi-o adresa mie Adam, dar incercam, pe cat posibil, sa nu ii dau atentie. Am clipit neajutorata spre el, nestiind ce sa fac si cerand ajutor de la el. A aprobat. Chiar trebuie?... Nu stiu.... Nu sunt sigura..... O sa ii dau de gol, la fel cum o fac mereu.....
Am oftat. Adam si-a asezat mana pe coapsa mea incurajator, de parca asa mi-ar fi dat putere.
- Nu iti doreai sa pleci de aici? m-a intrebat cu blandete.
- Ba da. am raspuns aproape neauzit. Dar... Nu mai sunt atat de sigura.... am spus, privind, inca, spre telefonul ce era deconectat in mainile mele.
- Suna. mi-a spus la fel de incet, incercand sa stearga regretul din mintea mea.
Am inghitit in sec. Am conectat telefonul, dar cu aceeasi neincredere. Daca sun... Cui?... Politiei? ....Tatei?.... Ce voi spune?..... mi-am inchis ochii, incercand sa imi dau seama.
De parca mi-ar fi citit gandurile, mi-a desfacut centura si mi-a facut semn sa cobor din masina.
M-am cutremurat cand am deschis usa portierei si am simtit un vant slab, dat fiind faptul ca eram doar intr-un maiou subtire. Adam mi-a dat un hanorac de un rosu-visiniu pe care l-am recunoscut fara sa ma mai gandesc mult. O aveam pe mine in noaptea in care am fost luata pe sus de tipii aceia despre care nu am mai auzit nimic de atunci. M-am imbracat in el si am coborat din masina.
Dimineata e mai frig decat la miezul noptii.... am gandit, strangandu-mi bratele la piept, incercand sa ma incalzesc. Dar nu peste mult timp, am simtit ca sunt acoperita cu inca un hanorac, de data asta negru. Mi-am intors privirea sa-l vad pe Adam in spatele meu cu un zambet increzator pe chip.
- Suna. mi-a repetat el cu incredere. Totul o sa fie bine.
Am inghitit in sec si am privit spre obiectul metalic din mana mea. E ora 6 dimineata... am gandit, apoi am oftat. Am tastat numarul tatei cu maini tremuratoare si m-am uitat, inca o data, la Adam.
- Nu pot... am spus neputincioasa. O sa ma dau de gol.....
- Vei face ceea ce crezi de cuviinta... mi-a zis, facandu-ma sa inghit in sec, din nou.
- Dar... am inceput si am fost oprita din a mai continua.
- Totul va fi ok. Bine? m-a intrebat serios.
Am incuviintat din cap, privind spre ecranul telefonului din mana mea.
- Cand esti pregatita, sa suni. mi-a zis increzator.
Am inghitit in sec. Nu sunt pregatita! Nu cred ca voi fi! aproape ca am tipat. Vreau acasa, dar nu sunt sigura ca o sa rezist sub presiune... Daca ma dau de gol?.... Am apasat pe apelare. Adam a parut surprins de rapiditatea miscarii mele.
Am pus pe difuzor. Trebuie sa stie si el ce va spune tata.... Am asteptat putin, si mi-a raspuns persoana de la celalalt capat al firului.
- Da? a zis cu voce ragusita.
Adam m-a privit incurajator.
- T... Tata...?... am intrebat de parca as fi vrut sa aflu daca nu gresisem numarul.
Chiar nu stiu ce ar trebui sa spun!!!.... m-am uitat la Adam neajutorata, iar el m-a indemnat sa continui. Cand am deschis gura sa spun ceva, nu a iesit nici un sunet dintre buzele mele. Se pare ca si persoana cu care vorbeam era mult prea socata sa poata spune ceva.
- L.... Lu.... Lunna? a spus nesigur. T... Tu esti?.... a intrebat el.
- Da. am reusit sa mormai.
- U.. Unde esti? m-a intrebat, parand, brusc, mult mai treaz.
Am privit in jur.
- Nu stiu. am ingaimat, asta era chiar adevarul.
- Ce vezi? m-a intrebat mult mai sigur, dar si incordat.
Am privit neajutorata spre Adam, dorind sa imi spuna el ceva, dar mi-a aratat sa privesc prin jur.
- Nu stiu.... am spus nesigura. E tot numai teren liber..... Un... camp cat vezi cu ochii.... La frontiera cu padurea.... am zis.
- Cum ai ajuns acolo??? m-a intrebat cu nervozitate in voce.
Am inghitit in sec.
- Nu stiu... Nu imi amintesc.... am spus minciuna cu care ar trebui sa ma obisnuiesc.
A tacut pret de cateva clipe, timp in care incepusem sa ma indoiesc ca m-ar crede. Nu stiu sa mint.... Dar a continuat sa vorbeasca.
- Nu vezi prin jur nici o sosea? m-a intrebat nesigur.
- Ămmmm... Da! am spus, cand l-am vazut pe Adam ca a incuviintat din cap.
- Bine! mi-a spus repezit. Du-te acolo cat mai repede si asteapta-ma, ca vin dupa tine....
Am inghitit in sec.
- Bine.... am mormait. Ma duc..... am spus si am terminat apelul.
Adam mi-a facut semn, indemnandu-ma sa mergem, lasand masina acolo unde fusese parcata, putin intre copacii din padure.
